Sa respiram pe blog...

Ca sa frec menta mai usor, in singuratatea mea libidinoasa, m-am apucat sa imi adun unele  pasiuni pe blog. Ete na, creierul meu pulseaza! Chiar daca nimeni nu va citi si chiar daca in jurul meu nu este nimeni, macar  am o preocupare... decat sa fac alte nazbatii pe net.

Inventat intr-o stare de catastrofala visare, blogul asta  se asemana cu o halta pustie in care  nefericitii  viseaza ca isi gasec un loc pe net.

Totusi, nu sfatuiesc pe nimeni sa viseze... Viata pe net este ca drumul prin mlastina intr-o padure noaptea, cu cat inaintezi  te tot afunzi... 
Blogul asta e prafuit de cand nimeni nu a mai trecut. Intamplator, mai trece o tipa zvelta, mai lasa un parfum in spate fara sa-si intoarca privirea. Alte ori, am impresia ca eu insumi sunt ca un ceas vechi atarnat pe un perete intr-o camera goala care sta sa cada, cand va fi sa fie...

Intereseaza pe cineva triectoria gandului meu pe net? Zidul din jurul meu nu lasa nici o fisura, sa vada cineva cat de infricosator de imperfect sunt. Viata mea normala nu mi-o regasesc pe net.  Fiecare zi e o foaie rupta din calendar, in care ma strivesc greselile, ma deprima gandurile si nu depasesc amintirile...  naivele amintiri nu le pot explica si ma incurc mai mult. Vorbesc despre arta de a innebuni dincolo de lucruri, dincolo de faptele oamenilor, dincolo de toate conflictele interioare care trebuie explicate...  
Caut tastele care imi mangaie  mlastina inca vie  in care alunec incet...