Am ucis tot ceea ce lumea a avut mai sfant pe : Dumnezeu. La ce sa ne asteptam acum...

Parabola” Nebunul”

“ N-ati auzit de nebunul care a aprins felinarul ziua-n amiaza mare si, alergand in piata, striga neincetat: <<Il caut pe Dumnezeu! Il caut pe Dumnezeu!!>>? Si fiindca acolo se aflau adunati multi dintre cei care nu credeau in Dumnezeu, nebunul a starnit veselie mare.<<De ce a innebunit?>>, intreba unul. << Oare s-a ratacit asa cum se ratacesc copiii?>>, zise altul. <<Nu cumva se ascunde, ii e frica de noi?>>, <<O fi plecat in calatorie, sau poate emigreaza?>> - asa strigau si hohoteau cu totii. Nebunul se napusti in mijlocul lor si ii fixa cu privirea: <<Unde-i Dumnezeu?!>> striga el din nou. <<Sa va spun eu: Noi l-am ucis! Voi si cu mine! Noi toti suntem ucigasii lui!... Dar cum de am putut face aceasta?! Cum de am putut sorobi cu totul apa marii? Cine ne-a pus in mana buretele cu care am sters din zare orizontul? Ce – am facut cand am dezlegat pamantul de soarele lui? Incotro se indreapta acum pamantul? Incotro ne indreptam acum? Dincolo de toti sorii? Nu vedeti  ca suntem intr-o continua miscare in gol? Inainte, de-a curmezisul, inapoi, in toate directiile? Mai exista oare sus si jos? Nu ratacim prin neantul fara capat? Nu ne infioara senzatia de vid? Nu s-a facut oare mai frig? Nu se innopteaza mereu si e tot mai lunga noaptea? Nu trebuie sa aprindem felinarele in miezul zilei? Nu ati auzit inca zgomotul de cazma al cioclilor lui Dumnezeu? Nu v-a  ajuns in nari duhoarea lesului lui Dumnezeu? Zeii putrezesc si ei! Dumnezeu a murit! Noi l-am ucis! Gasi-ne-vom oare vreodata linistea noi, ucigasii ucigasilor? Am sfartecat cu cutitele noastre tot ceea ce lumea a avut pana astazi mai sfant si mai puternic. Iata-l, zace insangerat pe pamant! Noi l-am doborat! Cine o sa ne mai spele de sangele lui? Ce apa ne-ar mai putea spala? Ce rituri de pocainta, ce jocuri sacre sa mai nascocim? Nu-i grozavia acestei fapte prea mare pentru noi? Nu trebuie sa ne facem pe noi insine zei, ca sa fim vrednici de ea? N-a fost nicicand pe lume o fapta mai grozava ca aceasta, si toti ce se vor naste dupa noi, pentru grozavia acestei fapte, vor trai o istorie mai presus de orice istorie care a fost pana la momentul savarsirii ei>>. Apoi nebunul tacu si, rotindu-si privirea, se uita la cei care stateau in jurul sau si il ascultau. Taceau si ei si il priveau inmarmuriti. Pana la urma, tranti felinarul de pamant, care se sparse, stingandu-se...”

La fel par sa-l caute si tinerii de astazi pe Dumnezeu,, cu disperare, dar lumea, profitand de inocenta lor, le spune batjocoritor: “Va sa zica, S-a pierdut!” Si astfel, ei isi trantesc felinarele de pamant care, de asemenea se sting. Ed Sophia, Bucuresti 2008

Fragment din lucrarea: Tinerii vremurilor de pe urma de monahii John Marler si Andrew Wermuth, Ed Sophia, Bucuresti 2008 pag 20-21

Zis-a Domnul: Ascultati pilda aceasta: Era un om oarecare stapan al casei sale, care a sadit vie. A imprejmuit-o cu gard, a sapat in ea teasc, a cladit un turn si a dat-o lucratorilor, iar el s-a dus departe. Cand a sosit timpul roadelor, a trimis pe slugile sale la lucratori, ca sa-i ia roadele. Dar lucratorii, punand mana pe slugi (slujitorii lui Dumnezeu), pe una au batut-o, pe alta au omorat-o, iar pe alta au ucis-o cu pietre. Din nou a trimis alte slugi, mai multe decat cele dintai, si au facut cu ele tot asa. La urma, a trimis la ei pe fiul sau, zicand: Se vor rusina de fiul meu. Iar lucratorii viei, vazand pe fiul, au zis intre ei: Acesta este mostenitorul; veniti sa-l omoram si sa avem noi mostenirea lui. Si, punand mana pe el, l-au scos afara din vie si l-au ucis. Deci, cand va veni stapanul viei, ce va face acelor lucratori? I-au raspuns: Pe acesti rai, cu rau ii va pierde, iar via o va da altor lucratori, care vor da roadele la timpul lor. Zis-a lor Iisus: Au n-ati citit niciodata in Scripturi: «Piatra pe care au nesocotit-o ziditorii, aceasta a ajuns sa fie in capul unghiului. De la Domnul a fost aceasta si este lucru minunat in ochii nostri»? De aceea va spun ca imparatia lui Dumnezeu se va lua de la voi si se va da neamului care va face roadele ei. Cine va cadea pe piatra aceasta se va sfarama, iar pe cine va cadea il va strivi. Iar arhiereii si fariseii, ascultand pildele Lui, au inteles ca despre ei vorbeste” (Matei 21, 33-45).

...”Si a plecat (stapanul) departe”. Dar a sosit vremea roadelor. Caci, daca i-a lasat in libertate pe oameni, nimeni nu este scutit de raspunderea rodului, intr-o lume a zidirii, a creatiei. Au n-a spus Mantuitorul: “Dupa roade ii veti cunoaste”?

Si zice Mantuitorul: “Au n-ati citit niciodata in Scripturi: «Piatra pe care au nesocotit-o ziditorii, aceasta a ajuns sa fie in capul unghiului. De la Domnul a fost aceasta si este lucru minunat in ochii nostri»?”. De unde este cuvantul acesta? Il rostise odinioara Psalmistul, asa cum citim la Psalmul 117. Mantuitorul reproduce cuvantul intocmai: “Piatra pe care n-au bagat-o in seama ziditorii, aceasta s-a facut in capul unghiului. Si de la Domnul a fost aceasta si minunata este in ochii nostri” (Ps. 117, 22-23).

Pe cine reprezinta aceasta piatra?

Iar Piatra – cum vor spune Sf. Apostol Pavel si Petru – era Hristos. Piatra ajunsa in capul unghiului. In vremea veche, in constructii, piatra unghiulara era acea piatra care lega doi pereti, doua ziduri; pusa la locul de imbinare, in unghi, unde se imbinau cele doua ziduri, si care facea legatura intre ele. Si de aceea va spuneam ca pilda se desfasoara intr-o viziune asupra intregii istorii. Piatra unghiulara care lega si leaga cele doua ziduri, cele doua lumi – Israelul si Neamurile, adica intreaga umanitate.

Atunci, cuvantul pune cea mai adanca tema a Revelatiei, a Descoperirii dumnezeiesti, si anume ca in Hristos, pentru constiinta crestina, potrivit Revelatiei, e data unirea tuturor neamurilor pamantului, e data posibilitatea impacarii tuturor, e data posibilitatea salvarii. El este, asa cum Il descopera Scripturile, Mesia – Hristosul, Trimisul lui Dumnezeu – si Unicul; caci se descopera aici unicitatea lui Hristos, a acestei Pietre unghiulare. Caci ar putea spune cineva: Bine, dar au mai fost si alti profeti, si alti intemeietori de religii. Cum Hristos este unic? – Da, El este unic prin insusi faptul ca este Fiul pe care Il trimite Stapanul viei, potrivit parabolei.
Este Fiul unic al Parintelui ceresc, Care n-are decat un singuri Fiu, despre Care a rostit si la Botez, la Iordan, si la Muntele Taborului: “Acesta este Fiul Meu cel iubit intru Care am binevoit. Pe Acesta sa-L ascultati!”. El este unic si, fiind unic, El poate da unitatea umanitatii intregi. Caci daca n-ar fi unic, si daca am mai astepta si alti profeti, pe care l-ar alege istoria? Ce deruta, ce crize s-ar produce neincetat in adancul constiintei umane! Dar, repet, Dumnezeu nu are decat un singur Fiu, pe El L-a trimis, si El a luat pacatul intregii omeniri, l-a pironit pe cruce si, El, unicul, a biruit acea povara strivitoare a pacatului si a mortii, prin Inviere. Si, asa cum au marturisit Parintii Bisericii, in frunte cu Marele Atanasie, El cu adevarat este Unicul Mantuitor, pentru ca este Unicul Dumnezeu si Om totodata. In nici o religie, in nici o profetie, in nici o descoperire dumnezeiasca nu ni se comunica vreun mesia, vreun salvator care sa fie totodata si Dumnezeu si om, ca Iisus Hristos. Nici Mahomed, nici Budha, si nici altii, oricare ar fi. 

Si constiinta religioasa crestina intelege acest fapt: ca eu, ca om, nu pot fi mantuitor; oricare dintre noi. Toti suntem cu greselile noastre. Numai El, pentru ca e si Dumnezeu si Om, ne poate salva. Numai Cel fara pacat poate izgoni pacatul. Numai Cel care a biruit moartea poate sa biruie si moartea mea; numai cel care a inviat ma poate invia si pe mine. De aceea El e cu adevarat Piatra cea din capul unghiului, asa cum Se descopera El. Si adauga: “de la Dumnezeu este aceasta” – pentru ca El e Fiul lui Dumnezeu.

“Si se va lua imparatia de la neamul acesta si se va da neamului care va aduce roade”. – Deschide perspectiva istoriei, adica a intemeierii Bisericii si a chemarii neamurilor. Si, fireste, la acel prag al istoriei, la acea plinire a vremii, asa precum spun Scripturile, si neamul cel dintai si ales, care a primit chemarea, si el va cunoaste taina acestei Pietre din capul unghiului, care a unit cele doua lumi. Cum va spune Sf. Pavel: Daca ramurile din aceasta radacina au dezvaluit stralucirea Evangheliei, dar tulpina din care au rasarit, prin Hristos, Care-i Radacina!

Si cuvantul de incheiere, si mai greu si uimitor: “Cine va cadea pe piatra aceasta se va sfarama, iar pe cine va cadea il va strivi”. Repet, greu este cuvantul. Deodata spune, pentru o constiinta care ia aminte la Evanghelie, ca nu poti sa te feresti din calea Ei, nu poti trece dincolo de Hristos. Sau tu cazi, impotrivindu-te, sau Ea cade peste tine, n-o poti evita. Si, deodata, aceasta descoperire te uimeste, te framanta, te zguduie. Un suflet chinuit imi spunea nu demult: Orice cuvant si gand al meu cand stiu ce ecou are in sufletele celorlalti... dar mai mult, chiar simpla lui iradiere... Gandirea este o energie care se raspandeste. Si daca raspandesc aceasta gandire rea, vinovata, a mea, care-i infecteaza pe cei din jurul meu, cum voi raspunde? Caci ea ramane, fie in jurul meu, fie in cei pe care i-am smintit, i-am tulburat. Aceasta raspundere, de care nu pot sa nu tin seama. Si cum sa cazi tu peste Piatra? Si cum te sfarmi, daca tu cazi?

Cand un vas cade pe piatra, se intelege ca se sparge. Dar in Evanghelie totul trebuie inteles duhovniceste. Nu-i vorba de o violenta fizica, in nici un chip. Si nu e cu putinta sa intemeiezi pe Evanghelie violenta fizica. Nu e cu putinta, nu ai nici un drept. Si a fost o mare prabusire, o mare cadere, o mare eroare si tragedie in istorie cand s-a incercat sa se indreptateasca uneori chiar osandiri la moarte. Iertati-ma ca trebuie sa numesc Inchizita. In numele Evangheliei... Si prin aceasta si altii au incercat sa justifice faptele lor rele. Or, in Evanghelie, va rog sa retineti, nu poti intemeia nici un fel de violenta fizica. Numai adevarul, care trebuie sa convinga cu armele adevarului. Si de ce nu poti intemeia in Evanghelie o violenta fizica, ci numai duhovniceste, prin Duhul adevarului? – Pentru ca inceputul Evangheliei este prin Duhul Sfant. Fiul lui Dumnezeu de la Duhul Sfant S-a intrupat si din Fecioara, in curatie sfanta. Atunci, intreaga Evanghelie este iluminata duhovniceste, caci temeiul Evangheliei este Duhul Sfant, Duhul adevarului.

Deci “Cine va cadea pe Piatra aceasta se va sfarama” – te sfarmi atunci cand vrei sa lovesti tu in ea. Aduceti-va aminte, ca sa intelegem duhovniceste, de Sf. Pavel, cand mergea la Damasc sa-i prigoneasca pe crestini. Si pe drumul Damascului Mantuitorul i S-a descoperit. Lumina aceea orbitoare care l-a prabusit la pamant. Si trei zile si trei nopti n-a vazut si n-a mancat. Si auziti cuvantul: “Saule, Saule, de ce Ma prigonesti? Cine esti, Doamne? Eu sunt Iisus pe care tu Il prigonesti. Zadarnic iti este tie sa lovesti cu piciorul in tepusa”. Saul mergea sa loveasca si lumina Duhului Sfant l-a prabusit. Si, cu alte cuvinte, Mantuitorul i-a spus: Tu lovesti, tu te ranesti. Cand lovesti in bine, in adevar, in frumusetea divina, nu binele il distrugi, nu adevarul il distrugi, nici frumusetea negraita. Pe tine te ranesti, pe tine te ruinezi, pe tine te distrugi. De aceea spune Dumnezeu prin gura proorocului Ezdra: “Nu pe Mine M-ati parasit, ci pe voi insiva”. Cand parasesti binele si adevarul te parasesti pe tine. Ca sa te cunosti pe tine, trebuie sa-L cunosti pe Cel dupa al carui chip ai fost zidit – Fiul lui Dumnezeu facut Om; Dumnezeu-Omul. Si atunci, lovind in El in tine lovesti. “Cel ce va cadea pe Piatra aceasta se va sfarama” – si Saul era sa se sfarme, daca n-ar fi ascultat cuvantul. Si oricine nu asculta, sarmanul, pe el se paraseste, pe el se pierde, pe el se sfarama. Nu sunt atatea suflete chinuite care se sfarma, se piseaza launtric in zbuciumul patimilor si in cautarea vietii celei adevarate?!

Si invers: “Peste cine va cadea Piatra il va strivi”.

Daca tu te impotrivesti, te sfarmi. Si chiar daca tu ramai cumva inchis in tine, ai zice neutru, vine Ea, Piatra. A venit Hristos la lume, a venit Fiul lui Dumnezeu, trimis in lume. Deci fie tu te indrepti spre Dumnezeu, fie Dumnezeu Se indreapta spre tine. Si se descopera aici ca mantuirea nu e cu putinta altfel, decat in cele doua porniri: de la Dumnezeu si de la tine, de la harul Lui si de la libertatea ta. Si numai din intalnirea lor se naste mantuirea. Nu e nevoie sa mai staruim: “Peste cine va cadea Piatra il va strivi”. Am aflat din profetia lui Daniel cum imperiile au pierit unul dupa altul: si cel de aur, si cel de argint, si cel de arama, de fier, de lut. Nici aurul, nici argintul, nici arama, nici fierul, nici toate altele odraslite de ele nu dirijeaza istoria. Ci, dimpotriva, Piatra aceea care s-a inaltat ca un munte deasupra intregii istorii. Iar Piatra aceea este Hristos. Si ferice de tot sufletul care si-a intemeiat viata si casa pe Piatra.

Inchei cu acel cuvant al Evangheliei Mantuitorului unde tot de piatra este vorba: “De aceea, oricine aude aceste cuvinte ale Mele si le indeplineste asemana-se-va barbatului intelept care a cladit casa lui pe stanca. A cazut ploaia, au venit raurile mari, au suflat vanturile si au batut in casa aceea, dar ea n-a cazut, fiindca era intemeiata pe stanca. Iar oricine aude aceste cuvinte ale Mele si nu le indeplineste, asemana-se-va barbatului nechibzuit care si-a cladit casa pe nisip (adica pe toate opiniile noastre miscatoare ca nisipul). Si a cazut ploaia si au venit raurile mari si au suflat vanturile si au izbit in casa aceea, si a cazut. Si caderea ei a fost mare” (Matei 7, 24-27). Pentru ca n-a fost temelia ei pe Piatra, pe Hristos. Faca Domnul ca fiecare suflet din cei de fata si orice suflet din lume... Temelia casei lui neclatinata de nimic sa fie...

Parintele Constantin Galeriu