sâmbătă, 31 decembrie 2011

 

Fetita cu chibrituri 

de Hans Christian Andersen, 

Era un ger grozav afară. Ningea mocnit şi-ncepuse a se înnopta: era ajunul Anului Nou.
Pe frigul şi pe întunericul acela, mergea pe stradă o biată fetiţă cu capul şi cu picioarele goale. Când plecase de-acasă, avusese nişte papucei de pâslă, dar nu-i fuseseră de prea mare ajutor. Papucii îi erau prea mari; mama ei aproape că-i rupsese de atâta purtat şi erau şi aşa prea largi pentru dânsa. Astfel că pe unul mititica-l pierdu grăbindu-se să treacă o stradă, unde era cât pe ce să fie strivită între două trăsuri grăbite. Iar pe celălalt i-l luase un băiat, care zicea că vrea să-şi facă din el un leagăn pentru copilul lui, când o fi să aibă şi el unul. Aşa că de atunci fetiţa merse în picioarele goale, iar acestea-i deveniseră din cauza frigului roşii-vinete. În şorţul ei vechi, micuţa ţinea strâns un vârf de cutii de chibrituri şi mai avea şi-n mână o cutie. 
Fusese o zi rea pentru dânsa, pentru că nimeni nu-i cumpărase nimic până la acea oră târzie. Astfel că n-avea niciun bănuţ. Şi-i era tare foame, şi îi era nespus de frig! Biata fetiţă! Fulgii de zăpadă cădeau pe părul ei lung şi bălai, care i se încreţea frumos pe lângă ceafă, dar nu se gândea ea acum la părul ei creţ. 
Luminile străluceau la ferestre, miros de fripturi se răspândea-n stradă, căci era ajunul Anului Nou. Iată la ce se gândea ea! Într-un sfârşit, nu mai fu în stare să meargă. Se opri şi se ghemui într-un colţ, aflat între două case, din care una ieşea în stradă mai mult decât cealaltă. Şi cu toată că-şi strânse picioruşele sub dânsa, frigul o pătrundea din ce în ce mai mult. Dar nu-i venea să se ducă acasă! Dacă ar fi adus înapoi toate chibriturile, şi niciun bănuţ, tatăl ei ar fi bătut-o straşnic pentru asta. Şi-apoi, ce, acasă la ea nu era la fel de frig? Ai ei locuiau sub un acoperiş prin care vântul sufla în voie, cu toate că-i fuseseră astupate crăpăturile cele mari cu paie şi cu zdrenţe, în repetate rânduri.
Mânuţele fetei erau aproape îngheţate de frig. „Un chibrit aprins le-ar putea face bine”, gândi micuţa. Ah, dacă ar îndrăzni să scoată unul, numai unul, din cutie, să-l zgârie de zid şi să-şi încălzească degeţelele! Fetiţa nu mai răbdă, aşa că scoase unul şi hârş! Cum mai trosni, şi cum se mai aprinse! Chibritul ardea întocmai ca o lumânărică! Micuţa ţinu mânuţa deasupra flăcării, ca să şi-o încălzească. Ce lumină ciudată!... Dintr-odată, fetiţei i se păru că stă lângă o sobă mare de fier, care avea deasupra un capac lucios de aramă. Înăuntrul sobiţei, focul ardea mocnit şi era atât de cald acolo. „Dar oare ce să fie asta?” îşi zise în sinea ei fetiţa. Apoi îşi întinse numaidecât picioruşele, ca să şi le încălzească şi pe dânsele. Dar flacăra lumânării nu ţinu o veşnicie. Se stinse şi odată cu ea pieri şi soba. Fetiţa rămase cu rămăşiţa de chibrit ars în mână... Hârş!, aprinse de îndată un alt chibrit, care străluci, făcând ca zidu în care bătea lumina să devină străveziu, ca o pânză subţire. Atunci fetiţa putu vedea până într-o odaie unde era întinsă o masă acoperită c-o faţă albă, pe care sclipeau porţelanuri fine. 
În mijlocul mesei fetiţa văzu o gâscă friptă, umplută cu prune şi cu mere ce, răspândea un miros atât de plăcut. Şi, lucru de necrezut, deodată gâsca sări de pe masă şi veni cu furculiţa şi cuţitul în spinare până la biata fetiţă. Cum însă se stinsese şi al doilea chibrit, fetiţa nu mai avu dinainte decât zidul rece şi gros al casei. Îndrăzni să mai aprindă încă unul... 
Şi, deodată, se văzu şezând sub un pom frumos de Crăciun. Acesta era cu mult mai mare şi cu mult mai frumos împodobit decât văzuse ea pe fereastră, la negustorul cel bogat. Mii de lumânărele ardeau pe crengile lui verzi, şi poze de tot felul, ca cele ce împodobesc ferestrele prăvăliilor, păreau că-i zâmbesc. Fetiţa îşi ridică amândouă mâinile spre brad, dar se stinse şi al treilea chibrit. Iar lumânărelele din pomul ei de Crăciun prinseră a se înălţa din ce în ce mai sus. Şi se înălţau, şi se tot înălţau, până când, deodată, micuţa văzu că luminiţele acelea deveniseră stele. Una dintre ele căzu şi lăsă o dungă mare de foc pe cer. „A murit cineva” gândi micuţa, amintindu-şi că bunica ei, care fusese foarte bună cu dânsa, dar care nu mai trăia acum, obişnuia să-i spună adesea: „Când cade o stea, un suflet se înalţă la Dumnezeu”. Fetiţa mai trase încă un chibrit pe zid şi, dintr-odată, se făcu o lumina mare, în mijlocul căreia stătea bunica ei, în picioare. 
Era nespus de strălucitoare şi o privea pe fetiţă cu blândeţe şi duioşie! 

- Bunică dragă, strigă fetiţa, ia-mă cu tine! Când s-o stinge chibritul, ştiu că n-o să te mai văd. Ai să pieri şi tu din faţa ochilor mei, ca şi soba de fier, ca şi gâsca friptă, ca şi frumosul pom de Crăciun. 

Acestea fiind zise, fetiţa aprinse cât putu de repede toate chibriturile ce-i mai rămăseseră-n cutie, căci îşi dorea mult ca bunicuţa ei să nu plece de lângă dânsa. 

Dintr-odată însă se făcu o lumină puternică, de parcă ar fi fost ziuă. Niciodată bunica ei nu fusese atât de frumoasă ori de mare! Ea se apropie de fetiţă şi-o îmbrăţişă. Apoi, ţinându-se strâns una de cealaltă, zburară împreună, vesele, în strălucirea aceea de sus. 
Acolo unde nu mai era nici frig, nici foame, nici griji. Acolo unde era doar Dumnezeu. Când se lumină de ziuă, în colţul dintre cele două case, fetiţa zăcea cu obrajii roşii, cu zâmbetul încremenit pe buze... Era moartă! Moartă de frig, în cea din urmă noapte a anului. Prima zi a Anului Nou o găsi acolo, îngheţată, cu grămăjoara ei de cutii cu chibrituri, din care o cutie fusese arsă în întregime. „Sărmana, a murit de frig!” zise un trecător. „A vrut să se încălzească” îşi dădu cu părerea un altul. 

Dar nici unul dintre aceştia nu bănuia ce minuni văzuse fetiţa înainte de a pleca din această lume. 

Ori în ce strălucire intrase împreună cu bunicuţa ei în împărăţia cerurilor, tocmai în noaptea de Anul Nou! 


vineri, 30 decembrie 2011

poze, inimi si impresii din 2011

Chiar si ingerasii stau la geam, cu ochii dupa stele...
 Unii ne mai uitam pe geam dupa cineva...



Vreau mulţumesc fiecăruia dintre dumneavoastră care a intrat pe acest blog, pentru timpul petrecut aici. Vă doresc un concediu fericit alături de cei dragi în acest mini sezon de vacanţă, iar  anul viitor să-l începem cu mai multe vise împlinite. Un sărut mare petru toţi. Vă multumesc necondiţionat.


Povestea unui pierde-vara...



Rasul este cel mai bun medicament, iar fericirea cea mai dulce razbunare...

Sa avem mereu incredere in steaua noastra...

Cum putem obtine securitatea unei inimi?

Urare pentru anul care vine : 
nu putem schimba trecutul, dar putem invata ceva din el...
 

Inchei anul cu o melodie superba...

joi, 29 decembrie 2011

Există prea multe imagini care trec prin viaţa mea într-un an, fără să ştiu că au fost parte din mine... Există multe întâmplări care vin şi se duc: un salut, o privire rapidă, un cuvânt, un gest, un salut de la revedere, un zâmbet şi câte altele... Dar de câte ori mă opresc să  ţin cont de ele? Mă uit la ele diferit, le vorbesc diferit, fie că le aud sau nu... Până la urmă aceste imagini ajung în mine, sfârşesc în interiorul meu profund ... Şi toate trec, precum o zi proastă, fără să estompez această trecere în negura uitării. Ceva rămâne pentru totdeauna, chiar dacă eu nu ţin minte... 

Mă uit pe fereastră în căutarea zăpezii şi-mi revin aminitirile ascunse în mine ca o dezmierdare a zăpezilor de altădată...

miercuri, 28 decembrie 2011

"Fiul Omului nu are unde-Şi odihni capul."



"The Son of Man has nowhere to lay his head"
 Christ wants to be at home in your soul. He will not go away and leave you if the house is chilly and uncomfortable; he loves you too much to leave you, but how often, how tragically often, he must say nowadays: 'The Son of Man has nowhere to lay his head.'

Christ asks for a home in your soul, where he can be at rest with you, where he can talk easily to you, where you and he, alone together, can laugh and be silent and be delighted with one another. All this may seem daring, but it is true; it is the meaning of the Incarnation.
 
(The source: Ten Thousand Places. blogspot.com)

 "Fiul Omului nu are unde-Şi odihni capul. "

Hristos vrea să fie acasă în sufletul tău. El nu va merge departe şi să te lase în cazul în care casa din sufletul tău este rece si inconfortabil. El te iubeşte prea mult ca să te lase, dar cât de des, cât de tragic de multe ori, el trebuie să spună astăzi: "Fiul Omului nu are unde-Şi odihni capul.

Hristos solicită sufletului tău o casă, în care el poate să se odihnească cu tine, în care el poate vorbi cu uşurinţă cu tine. Unde tu si el, numai împreună, să râdeti şi să tăceţi şi să fie încântat unul de celălalt. Toate acestea pot părea indrăzneţe, dar sunt adevărate. Acesta este sensul  Întrupării Sale. 

marți, 27 decembrie 2011


Niciodată nu am ştiut că iubirea locuieşte în mine. Ce ruşine... Eu şi dragostea locuim împreună, desigur din totdeuna. Pot să spun că, fără să simt senzaţia ei de dezmierdare, avem grijă unul de altul. Este adevărat că eu sunt blocat într-o libertate foarte mare de a pune la îndoială îmbrăţişarea unei senzaţii închise în mine... Eu sunt ultima mea îmbrăţişare de care mă ţin strans. Eu îmi aud ultima suflare la ureche. Eu îmi scriu cuvintele  de faţă cu mine. Eu, daca vreau să îmi fac un cadou, îmi declar cuvintele inimii mele. Parţial viaţa mea se va încheia, fărăştiu dacă am fost fericit... Partea interioară a corpului meu aşteaptă  să  îmi aleg jumatatea odată, pentru că fac parte din acesta lume cu parfum de femeie.


luni, 26 decembrie 2011

Varza mon amour...

Imi petrec zilele astea pe net... şi nu mă petrec. Imi doresc o bucaţică, nu de şoric ci de viaţă proaspată, curată! Disperaţii ca mine stau pe net, cu o viaţă  tot mai pustie... Simt saliva amară a monitorului din faţa mea, dar îi ador zilnic sărutul. Ce mai vreau în afară de net? Bautură, ţigări, muzică, dans, petrecere... şi gagici, cam asta îmi doresc ... sub privirile bătrânilor fricoşi de la ferestre, care îmi urmăresc drumul spre Apocalipsă. De sărbatori, transmit politicienilor un mesaj: aţi investit în tineri, de parcă aţi fi investit într-un serviciu  de deratizare!!! Adevarul e că problemele noastre sufleteşti sunt probleme de şobolani angoasati de sex protejat... "Băi, când ne tăiaţi curentul şi confortul de a ne revolta pe bloguri? Băi, nu vedeţi că ne înmormântaţi  sufletele  de Crăciun cu Mall-urile voastre  şi absurdul în care ne afundaţi zi de zi?

duminică, 25 decembrie 2011

Şi va naşte fiu
şi vei chema numele lui:
IISUS,
că acesta va mântui pre norodul său  
de păcatele lor.
(Matei 1,21; Biblia 1914)

sâmbătă, 24 decembrie 2011

"We Wish You a Merry Christmas"

Pace în gânduri... şi voie bună!!!

Colindul autentic romanesc...

In vechime, oamenii nu puneau mare pret pe numaratoarea zilelor din calendar, ci pe sarbatori. 
Craciunul si Sfintele Pasti erau repere pentru trecerea timpului.

Felicitari pentru cei care s-au spovedit si sau impartasit cu Trupul si Sangele Domnului.

E bine sa ne intrebam de ce Hristos nu S-a nascut in rai, ci aici, pe pamant si  abea a gasit loc...
 A venit intre ai Sai si ai Sai nu L- au primit.  Si nu stiu daca trebuie sa-L cautam prin hipermarketuri... 

1. Prima colinda propun sa fie una  a copiilor. A ajuns sa fie mai fascinant sa ascultam Stille nacht-uri si Jingle bells-uri in magazine. E prea obositor sa mai deschidem usa celor ce colinda. Si pe deasupra, sa tot ascultam aceleasi colinde.   



2. Colindul cel mai frumos ramane in Maramures...  Intrebare: cat ne mai preocupa astazi asemanarea firii noastre cu Hristos? Ne intereseaza porcul, vinul, evident bradul... nimic pentru curatirea sufletului?                                  



3. Fluireas stravechi...  Alergam de la servici bezmetici prin magazine  si nu ma avem timp sa stam in genunchi la spovedanie. Uitam sa ne marturisim pacatele acum... dar ce vom face la judecata, atunci cum scapam? 


4. Maestrii colindelor.. cine altii daca nu Madrigalii...                                                 


 5. Colindatul, in esenta sa stare, este vestire a Nasterii lui Hristos iar colindatorii sunt purtatori de Dumnezeu... deci sunt ingerasi ... doar copii...

Porcule de Craciun...

La fel ca anul trecut, dupa post... manacam porcii... care ii mai gasim prin curtea noastra sau a altora. Pentru ca in decembrie lumea taie porcul si nu imi amintesc de un Craciun fara carne de porc. Totusi sarbatoarea Craciunului si taierea porcului sunt lucruri diferite...




I

vineri, 23 decembrie 2011

Cei mai frumosi brazi de Craciun...

Tokyo

Washington

Praga

sticla de Murano- Cehia

Italia, regiunea Umbria

Moscova

Frankfurt

Lisabona

Germania

Paris

Vatican

Londra

Madrid

probabil am nevoie de o spovedanie...

Probabil, Craciunul ar putea fi cea mai frumoasa perioada a anului. De fapt, nu prea e nimic frumos, mult lucruri sunt de fatada. Suntem dezamagiti pentru viata pe care o avem...  Familiile sunt tot mai destramate, relatiile dintre noi tot mai vulnerabile... Nu credeam ca in afara lui Ceausescu, voi vedea o lume disfuctionala, lipsita de sentimente pentru suferinta umana. Fiecare persoana din jur, care zambeste fericita, ascunde un secret: Viata e dur! Si in aceasta perioada, ne dam bine seama de asta!
In fond, Craciunul nu ar trebuie sa fie altceva decat, amintirea nasterii lui Hristos. Dar noi serbam in cel mai materialist mod cu putinta! Adevarul e ca astazi nu ne mai intersectam cu Iisus in nici un fel... si totusi El va veni din nou!!! De fapt, acest timp brutal al nostru, plin de cadouri, de lucruri, de carnati si chisca, de sarmale si piftie, acest timp  a devenit  altceva tocmai pentru ca s-a nascut Hristos acum 2000 de ani.

Stiu ca sunt patetic, probabil am nevoie de o spovedanie...

marți, 20 decembrie 2011

Ajunul din copilarie...

Câte amintiri îmi trezesc sărbătorile de iarnă... Bradul împodobit a fost mereu un prilej de mare bucurie pentru mine. Crăciunul, mereu motiv pentru sărbătoare, în care întreaga familie  doream să împodobim bradul... fiecare cu dornitele lui, fiecare cu fanteziile lui... Si seara aşteptam cu toţii cadourile de sub brad... iar la uşă un glas de copii striga: “Primiti uratorii/colindatorii”?


 Ajunul din copilărie
de Sigurd Sigurdsson

Ajunul din copilărie, cu lumânări şi brad frumos,
Stând pe genunchii mamei, închizi pleoapa somnoros.
Nici o nuia in sac; o carte, atâta doar de colorat,
Şi-o pasăre de gumă, ca să te uiţi la ea extaziat.

Ajunul din copilărie, prea iute dispărând în zbor
Abia te joci şi râzi şi iată ţi se spune: "somn uşor!"
Ţi-aduce mama o felie de pâine, să te linişteşti,
Şi cu felia-n mână intri in visele copilăreşti.

Ajunul celor maturi; daruri de câte oare nu-ţi va da!
Vechi amintiri bătând din aripi vor poposi în preajma ta.
Ajunuri vechi şi frunţi plecate s-au şters cu timpii fumurii,
Îmi place jocul de lumină din jocurile de copii.



vineri, 16 decembrie 2011

Suntem născuti pentru a răspunde celorlalti.



O tânără de 19 ani care s-a aruncat de la etajul opt al unui bloc din Cluj-Napoca a murit, miercuri dimineaţă, la spital, din cauza traumatismelor multiple suferite în urma căzăturii, ea numărându-se printre elevii clujeni care au obţinut, în această vară, media 10 la examenul de bacalaureat.

Iulia Plăian s-a numărat printre cei opt elevi clujeni care au obţinut media 10 la bacalaureat în vara acestui an. “Nu cred că a fost un examen mai greu sau mai uşor ca în alţi ani. A fost de nivel mediu. Am dat Bac-ul din română, germană, matematică şi fizică. Nu mă aşteptam să iau aşa note mari, sincer. Nu am luat nicio oră de meditaţie. Cred că cine învaţă constant în timpul anului, cine îşi dă interesul are şi rezultate. Şi profesorii contează foarte mult”, declara, în vară, Iulia Plăian.

*
Timpul trece, întotdeauna vine doar ca să treacă! Chiar şi atunci când, zilele prelungesc în zadar şi steril agonia, chiar şi atunci când, ne trezim dimineaţa şi credem că este imposibil să ajungem la sfârşitul zilei... 

Nu există nici o  întoarcere la start, ca si cum niciodata nu am fi plecat... Timpul devine subiectiv doar atunci cand oamenii nu ne mai răspund. Cand oamenii renun la noi, atunci timpul nu ne mai apartine. Pentu noi, oamenii suntem născuti pentru a răspunde celorlalti. Să explic de ce renuntăm la noi  însine..? 

Mă uitam la înmormantartea Mălinei şi îmi ziceam că ne luăm viata pentru că suntem singuri şi neînteleşi. Si uneori ne simtim cumplit de singuri. Dar avem cerul, aerul, soarele, zambetul oamenilor pe stradă... avem ceva! Mă uitam la ea cum intră singură în mormant fără să mai poată vorbi cu nimeni, nici măcar să îşi găsească linistea si mantuirea. E foarte trist, pentru că, în fond, sinuciderea e o crimă pe care nu o poti repara. Si ce cumplit trebuie să fi fost momentul în care ea a realizat că este în aer şi nu mai poate face nimic!!! 

( puteti viziona toate episoadele pe youtube)

marți, 13 decembrie 2011

Un sentimental numit Costin...

Trebaluind printre  cuvinte...

Poate că noi oamenii avem obiceiul de a spune altceva decât ceea ce gândim şi raţionăm. Eu sunt opusul. Eu nu vreau ca viaţa să îmi fie o insiruire de neînţelegeri. 
Zi după zi, după ce ma las cuprins si pătruns de muzică,  nu mai sunt un robot. Eu locuiesc la intersecţia dintre senzaţia de mă  pierde în sunete şi  poveştile ascunse, abia descoperite. 
M-arunc în singurătate, ca să nu părăsescă din mine, ceva nespus. Niciodată  nu sunt bine înţelese gandurile mele ipocrite  sau secrete ascunse în mine.  
Dar sentimentele sunt cel mai greu  de ascuns, pentru că eu sunt naiv şi am adormit mulţi ani pe  plaja de nisip, cu pumnul închis.  

Dar încă o dată spun, că, mai degrabă singur, decât sa trăiesc cu un zâmbet fals...

Momentul Adevarului...

Noi, bărbaţii suntem sedusi de ceea ce vedem,iar femeile de ceea ce aud. Prin urmare, fetele se indragostesc de ceea ce aud, iar băieţii se indragosteasc de ceea ce văd. De aceea fetele folosesc machiajul iar noi, băieţii folosim  minciuna... 

Amandoi privim spre acelasi cer, dar vedem aceleasi stele?


Bine ai revenit in lumina reflectoarelor Malina!!!

 BINE AI REVENIT IN LUMINA REFLECTOARELOR MALINA!!


Mie chiar imi placea Malina foarte tare. Melodiile ei pline de dragoste imi faceau foarte bine!!! 
Imi pare sincer rau pentru ea, pentru tineretea ei, sinuciderea nu este o solutie, trebuie sa fii puternic in viata asta cruda. Tare rau imi pare... 

Totul este cu imprumut: viata, banii, tineretea, sanatatea, toate ne sunt date cu imprumut!!!


Pot sa-i injur anticipat pe al de Catalin Maruta, emisunea similara de pe antena1 si evident pe Dan Diaconescu!!!
La trecerea dintre ani 2010-2011 atat PROTV cat si ANTENA 1 au rezumat muzica romaneasca la Adrian Minune, Jean de la Craiova si Vali Vijelie.