marți, 25 ianuarie 2011

Cum se dezvolta atasamentul emotional... 2

Am sa va povestesc acum despre un baietel care la varsta de 5 ani  a ramas cu nesansa de a vedea cu un singur ochi... Toti ceilalti copii erau mai fericiti... mai voiosi, toti se jucau mai bine. Ca urmare, el era exclus, pur si simplu din jocurile lor. Ei il tolerau prin preajma insa nu il lasau sa participe la activitatile lor. Imaginati-va un copil care abia incepea sa se bucure de viata si nu stia macar sa citeasca, experimentand la varsta sa, aceasta respingere sociala care il raneste si-i provoaca durere.

Intr-o zi a venit spre casa, alergand dinspre terenul de joaca. A dat buzna in casa si a strigat mamei ca vrea bomboane. Aceasta i-a dat una, insa  cand a vazut ca cere mai multe si-a dat seama ca micutul pune ceva la cale... asa ca mama i-a facut pe plac.
In acel moment,  baietelul a alergat cu bomboanele in mana pe alee si a intrat pe teren  unde copiii alergau si se jucau. A ramas acolo cu bomboanele in mana.. apoi le-a ridicat. Nu a scos nici un cuvant, nici un strigat. Tinea doar acele  bomboane in vazul copiilor.. dar nimeni nu l-a vazut. Statea acolo, incercand sa le cumpere afectiunea, acceptarea, dragostea.
Le-a tinut mult timp asa. In cele din urma, unul dintre copii care se jucau le-a strigat celorlalti: "Hei, veniti aici!" Toti s-au intors si au fugit spre baietel. Cand au ajuns, i-au smuls  bomboanele din mana, fara sa-i spuna nimic. Apoi au plecat si l-au lasat acolo singur. El a ramas  cu mainile in buzunare, fara bomboane si fara acceptare.
Intelegeti..., le-a daruit ceea ce avea mai bun, straduindu-se, fara succces, sa fie acceptat in mijolcul lor.




Cati oameni oare dau tot ce au mai bun au parte in schimb, de aceeasi reactie?
Dar nu  doar copiii tanjesc dupa aceasta legatura emotionala cu alte persoane...

Un comentariu:

  1. Nevoia de acceptare, respingerea repetata, infruntarea prejudecatilor... cit de bine le cunosc. Toti (sau multi din) cei exclusi la un moment dat in copilarie...din diverse motive... se vor exclude singuri din sfera sociala la maturitate. Se vor exclude, se vor insingura voit, vor ajunge "salbatici" (cum sunt numiti adeseori). Tristetea le va fi o boala. De nevindecat.
    Exista totusi un remediu... ca atunci, la maturitate, sa nu te incapatinezi sa salvezi pe altii tocmai pentru ca pe tine nu te-ai putut salva.
    Mai bine sa fie viata toata o... rugaciune. Spre a invata sa fim. Sa fim !

    RăspundețiȘtergere