marți, 6 martie 2012

Povesti de iubire: Maruca Enescu (Cantacuzino)


MARIA ENESCU ( CANTACUZINO) :
" traieste regal orice femeie din tine..." printesa adorata de marele Enescu.  

Maruca nu era ca toate celelalte femei, era "la princesse aimee", printesa iubita. 

Avea ochii mari, negri, maini frumoase, degete subtiri si un aer de aristocrat, distins. Parea inalta si supla datorita tocurilor inalte si rochiilor lungi.

Era mereu bizara, cu toane, extravaganta, alteori profund depresiva. Altii au spus ca avea un snobism deplasat care l-a ranit pe omul pe care ea l-a iubit mai mult, pe George Enescu. Dar toti cei care au cunoscut-o au fost de acord asupra unui lucru: Maruca nu era ca toate celelalte femei, era "la princesse aimee", printesa iubita.

 



EXCENTRICA.Maruca Rossetti Tescani s-a nascut la 18 iulie 1878 si a purtat numele unei vechi familii boieresti din Moldova. Dupa unii biografi, si-a dorit mai mult decat atat. Si casatoria ei cu Misu Cantacuzino, fiul Nababului, i-a oferit titlul de printesa la care nu va renunta niciodata. Titlul a adus-o pe Maruca in preajma reginei Maria, care o descrie pe printesa in memoriile ei. Maruca prefera sa o primeasca pe regina la palatul din Calea Victoriei, decat sa se duca ea pana la Cotroceni. Mai mult, isi permitea chiar sa ramana asezata sau chiar culcata cand regina intra in camera. Dar Marucai i se trecea cu vederea lipsa de respect. Pentru ca se stia despre instabilitatea ei psihica, despre excese si regina era chiar amuzata de atitudinea printesei excentrice. "Ocupa un loc de frunte in grupul prietenilor mei. Era uneori ciudata si avea, de netagaduit, o fire originala. Tovarasia ei te insufletea, dar zadarnic ai fi incercat sa te opui ideilor ei. Traia dupa bunul plac, fara sa-i pese de critici. Maruca avea manii, si una din ele era gustul de a sta aproape in intuneric... ii placea sa ne adune acasa la ea... ne facea sa ne supunem zambitoarei ei tiranii", scrie Regina Maria. Dar, noteaza regina, in timpul razboiului, cand mai toate doamnele tarii, in frunte cu regina ingrijeau ranitii in spitale de campanie, Maruca n-a iesit din casa si din atmosfera de petreceri. 

O CASNICIE RATATA. Cantacuzino era un afemeiat recunoscut, avea ambitii politice care-l tineau departe de sotie. Si ea l-a cunoscut pe Enescu. Nu stie nimeni cu precizie cand. Dar a fost la o rascruce de drumuri prin padurile de langa Sinaia. Nici cand a inceput legatura intre ei nu se stie. Dar biografii lui Enescu spun ca muzicianului nu i-a fost tocmai bine in pozitia de cantaret la curtea printesei Cantacuzino, in cadrul unei reuniuni la care era prezent uneori si sotul Marucai. Legatura lor a continuat prin scrisorile pe care si le trimiteau prin Nineta Duca, confidenta amandurora. Dupa terminarea razboiului, Enescu pleaca in Franta. Anul 1920 il prinde la Lausanne cu Maruca. Tot Maruca il insoteste la Paris, dar nu in casuta modesta in care locuia Enescu, ci intr-un hotel luxos, mai potrivit pentru o printesa. Moartea lui Misu Cantacuzino, in 1928, intr-un accident de masina, parea ca a eliberat-o pe Maruca dintr-o casnicie pe hartie. Dar Maruca a luat-o pe alta cale. 

NAE IONESCU. Dar a aparut un profesor de filosofie la Universitatea din Bucuresti, cu 13 ani mai tanar decat Maruca. Un distins intelectual, ziarist apreciat. Nae Ionescu era obisnuit al casei Marucai din Calea Victoriei unde Enescu dadea obisnuitele concerte. Nae Ionescu nu era un mare iubitor de muzica, dar venea pentru societatea aleasa care i se deschidea prin Maruca. Si asupra lui Nae Ionescu, Maruca a avut o influenta vizibila: printesa i-a cautat filosofului origini boieresti, i-a influentat modul de a se imbraca. Nae Ionescu se imbraca la unul dintre cei mai cunoscuti croitori din Bucuresti si purta camasi de matase. Maruca a inchiriat o casa la Schitul Golesti, unde l-a invitat pe Nae Ionescu. Tot Bucurestiul vuia de zvonul unei apropiate casatorii dintre Maruca si profesorul de filosofie. Dupa sase ani de prietenie se desparteau. Ruptura, spun unii biografi, a provocat-o Nae Ionescu. Pentru o vreme, viata Marucai a luat o turnura nu prea fericita. Cei doi copii, Banzu si Alice, au apelat la medici care au declarat-o pe printesa iubita incapabila de a-si administra averea mostenita de la defunctul sot. Medicii nu jurasera stramb. Maruca avea o depresie acuta, traia in izolare totala, in intuneric, refuza sa manance. Enescu a fost si atunci langa ea, asa cum avea sa fie pentru tot restul vietii lui. 
(Sostakovici, Enescu si Maruca - Moscova 1946)
Maruca si-a pastrat numele de Cantacuzino, chiar daca avea numele de Enescu pe actele de identitate, si nu suferea sa i te adresezi cu "Doamna Enescu", ci dorea sa fie tratata ca o printesa.

Destinul Marucai Cantacuzino este legat in toate scrierile de cel al lui George Enescu. Dar toti biografii lui au scris ca Enescu a fost mai legat de Maruca decat a fost ea de el. Enescu a fost cel care i-a fost alaturi in zilele cand nu mai era o tanara frumoasa, cand se inchisese in casa, in intuneric si nu mai voia sa se alimenteze. El a suportat toate cheltuielile bolii ei pana cand ea a redevenit printesa excentrica de altadata. Si atunci s-au casatorit.
Nici nu raspundea la telefon daca cineva cerea sa vorbeasca cu "doamna Enescu". Chiar Enescu vorbea despre Maruca precum despre "la princesse, ma femme". Era tot printesa iubita la "Curtea" sa. 

In casa lor au continuat reuniunile muzicale. "Maruca avea darul de a mobila si a decora o locuinta cu mult gust. Tablourile mari, cu chipul Cantacuzinilor, cu cadre vechi, perne acoperite cu kilimuri, lumini indirecte sau in semi-obscuritate, imprimau salonului o atmosfera boereasca din secolul trecut", povesteste Ilie Kogalniceanu, in "Destainuiri despre George Enescu". 
In timpul auditiilor, Maruca scria biletele cu impresiile ei despre muzica pe care o asculta. Biletelele aveau ca destinatar de obicei o femeie, care dadea din cap afirmativ. Atunci Maruca lua o bomboana de ciocolata din cutia pe care o avea mereu langa ea si o inghitea cu satisfactie, asa, dintr-odata. 

Apoi au plecat la Sinaia. Ilie Kogalniceanu descrie si viata lor la Sinaia si mesele de pranz cu musafiri. "Maruca se culca tarziu, deci se trezea tarziu, nu inainte de ora 11. Lua micul dejun la 12-12:30 si aparea in salon mai tarziu. Masa era servita abia in jurul orei 16!".
Enescu si Maruca parasesc Romania la 6 septembrie 1946, cu vaporul "Ardealul", care-i va duce la New York. In 1955, in noaptea de 4 spre 5 mai, muzicianul moare in Hotelul Atala din Paris, unde locuia impreuna cu sotia sa. Enescu nu parasea patul, era vegheat si ajutat de o infirmiera, manca supe instant. Regina Elisabeta a Belgiei venea sa-l vada. Enescu a fost lucid pana in ultimele clipe. Maruca nu a vrut ca Enescu sa fie inmormantat in tara din cauza dictaturii care se instaurase. 

Maruca ii va supravietui 13 ani, in care a avut mult de luptat pentru mostenirea lui Enescu. Testamentul sotului ei nu spunea decat ca vrea sa fie inmormantat la Tescani, alaturi de ea. 

Maruca Cantacuzino a murit in decembrie 1968, in Elvetia. Cei doi sunt ingropati alaturi, in Cimitirul Pere Lachaise din Paris. Placa de marmura pusa la moartea lui Enescu a fost inlocuita de o alta pe care numele ei este "Maruca Enescu, nascuta Rosetti Tescanu". Pe mormantul ei nu apare titlul de printesa. 
  
sursa: http://www.jurnalul.ro/special/printesa-iubita-de-marele-enescu-55034.htm

Niciun comentariu:

Trimiteţi un comentariu