sâmbătă, 28 mai 2011

Mi-e dor de vremurile prea umane.


Orice prieten e o recunostinta a vietii, orice dragoste se intinde spre cineva... Defectele pentru prieteni nu conteaza pentru ca ei oricum te inteleg... Dar noi nu intelegem ca fericirea nu vine din gandurile noastre, fericirea vine fara a gandi la propria fericire! Insa, trebuie sa recunoastem ca,  fiinte inteligente ce suntem, ne transformam mereu si de multe ori nu alegem noi propria directie... Prietenii nostri atunci trebuie sa ne inteleaga... tocmai in baza relatiei de afectiune... si inca ceva... mai avem un pas... sa iubim vrajmasi... fara afectiune.... fara potrivire,  sa-i iubim... dar nu in logica umana ci in logica divina. Asa cum Dumnezeu cheama la mantuire pe tot omul. De fapt Inima lui Iisus nu e doar a mea...




Sentimentele au pereti, au coperti... se pot inchide? Sa adunam furtuna conversatiilor, sa strangem gloantele, sa ne simtim bine intre discurile noastre pline de remuscari... Vecinii dimineata sa spuna,  oamenii astia se iubesc prea mult... sa nu uitam zambetul intre  jucarii si perna... Important este ca atunci cand iubesti nu stii cum calatoresti prin zapada ore intregi... si nici un sac de plumb nu cantareste  cat o  inima de gheata...
 Orice curte nu poate trai fara macar o viata in ea! Orice inima nu poate simiti cum simte un copil cand zambeste, ca si cand misterul vietii ar sta in obrajorii lui, in manutele intinse spre pasari... mai mult decat toate cartile de filosofie... O curte abandonata trebuie curatita... de tot ce e murdar. Uneori in spatele curtii se duna serpi periculosi in gunoi... Timpul zboara, curtea ramane tot  mai goala... mai abandonata, dar tii minte mereu momentele de frumusete, de speranta, cand in copilarie invatai sa te catari dupa ciresii din varf... 


Feminintatea  nu poate apartine decat femeiei. Noi, barbatii facem alpinism sa ajungem la inima ei... Dar, cand o femeie are sufletul curat si inaripat, te inconjoara cu aripile ei si te transforma in infinit... Cand viata e trista, femeia se izoleaza intr-un partener sperand sa gaseasca barbatul... Si calcul ei sa ajunga la infinit devine  tot mai imperfect. Un barbat, fara idealul spiritual al femeiei, ramane in lanturile plutonului...


Mi-e dor de vremurile prea umane.

Un comentariu: