duminică, 20 mai 2012

Exista etape in viata noastra




... in care ne cufundam intr-o melodie, intr-un raspuns asteptat, intr-o inspiratie.

vineri, 18 mai 2012

Ea este o sursa de bucurie pentru noi.




Sfanta Parascheva - aduce printre noi, harul Lui Dumnezeu  intr-un  mod concret. Cine va incerca aceasta experienta va fi un om fericit. Insa, din pacate, nu avem curajul...

De ce au pierdut totuşi românii


 

... uriaşa investiţie pe care Mercedes vroia să o facă la noi în ţară dar până la urmă a ales Ungaria?

Deşi iniţial puseseră ochii pe România, reprezentanţii Mercedes au ales în cele din urmă să construiască o fabrică de maşini în Ungaria. În cei trei ani care au trecut de atunci, nemţii au generat în această ţară investiţii totale de peste 1,2 miliarde de euro şi 5000 de locuri de muncă. 


România liberă a aflat culisele acestei decizii a Mercedes, care la vremea respectivă a părut surprinzătoare.


CONCLUZIA : Romane ... fii mai ungur!!!




joi, 17 mai 2012

10 reguli alimentare de bază

Iată care sunt cele 10 principii de bază în alimentaţie, pe care prof. dr. Pavel Chirilă le aminteşte în cartea recent lansată: 

1. Dieta vegetariană bio 
Este considerată cea mai bună metodă de apărare împotriva cancerului, dar şi un bun medicament pentru numeroase boli care fac ravagii în prezent, cum ar fi bolile de inimă şi diabetul zaharat. "Proteinele de origine vegetală nu sunt incriminate în incidenţa şi agravarea evoluţiei bolnavilor de cancer. De asemenea, carbohidraţii naturali (mierea şi fructele) nu sunt nici ei incriminaţi în etiopatogenia cancerului", argumentează specialistul în cartea sa. 


2. Cerealele integrale şi fructele 
Constituie două dintre categoriile alimentare care ar trebui să stea la baza unei alimentaţii sănătoase, susţine Prof. dr. Chirilă care recomandă consumul cerealelor după o preparare termică uşoară. 

3. Leguminoasele 
În această categorie intră fasolea, mazărea, lintea, soia, năutul care se consumă doar gătite, după ce au fost hidratate şi fierte în 2-3 ape.

4. Zarzavaturile, condimentele, fructele 
Toate aceste categorii alimentare este preferabil să se consume în stare crudă. "Excepţie fac bolnavii care au diaree, colopatii sau afecţiuni gastrice şi nu tolerează crudităţile", spune specialistul.

5. Calitatea apei 
Apa pe care o consumăm trebuie să fie verificată şi să fie una de calitate. Prof. dr. Chirilă recomandă ca în fiecare dimineaţă să se consume pe stomacul gol 300-500 mililitri de apă plată.

6. Ai grijă la vasele şi metodele de gătit! 
Modul în care găteşti, dar şi ustensilele folosite pot să altereze valoarea nutriţională a alimentului. Prof. dr. Chirilă recomandă folosirea vaselor de pământ sau inox şi ca metodă de gătit la abur sau la cuptor. De asemenea, el specifică în cartea lui că ar fi bine să evităm cuptorul cu microunde, oalele sub presiune şi prăjelile, precum şi expunerea alimentelor la temperaturi înalte.

7. Vinul 
Prof. dr. Chirilă recomandă un pahar de vin pe zi, care poate să fie consumat în siguranţă, în special de către persoanele care nu au probleme medicale grave. Este de preferat să alegi sortimentele de vin de casă.

8. Postul negru periodic 
Este recomandat ca măcar 1-2 zile pe săptămână să urmezi post negru, după cum recomandă prof. dr. Chirilă care susţine că acest obicei are un rol semnificativ în prevenirea cancerului.

9. Fructele oleaginoase crude 
Le poţi folosi ca gustări între mesele principale pentru a potoli foamea, după cum recomandă specialistul. Ţine la îndemână nuci, seminţe de floarea soarelui, seminţe de dovleac, fistic sau migdale.

10. Alimentele regionale 
Este recomandat să consumi alimente care sunt crescute în zona în care locuieşti, precizează prof. dr. Chirilă.


sursa: http://www.eva.ro/

marți, 15 mai 2012

Topul plantelor modificate genetic




1. Porumbul – a fost modificat de natură să-şi dezvolte propriul insecticid. Monsanto a recunoscut că în SUA jumătate din culturile de porumb sunt modificate genetic. Şoarecii hrăniţi cu porumb modificat genetic au probleme de reproducere şi fertilitate. 



2. Soia – modificată să reziste la ierbicide. Produse: făină de soia, tofu, băuturi de soia, ulei de soia etc. Hamsterii hrăniţi cu soia OMG au probleme de înmulţire şi o rată ridicată a mortalităţii. 


3. Bumbacul – de asemenea proiectat să reziste ierbicidărilor. Mii de fermieri indieni au suferit afecţiuni ale pielii după expunerea la vata de bumbac OMG. 

4. Papaya – o varietate rezistentă la un virus a fost introdusă în Hawaii în 1999. Culturile de papaya transgenică ocupă acum trei pătrimi din totalul arhipelagului Hawaii. 

5. Orezul – cultura emblemă a Asiei de Sud Est a fost modificată genetic să conţină o mare cantitate de vitamina A. Se pare că există şi o varietate ce conţine gene umane (!) care e cultivată pe teritoriul Statelor Unite. China Daily, un ziar online, arată că s-au semnalat probleme serioase de sănătate publică şi mediu date de culturile de orez OMG, care dau reacţii alergice. Există şi unele temeri legate de transferul de gene.


6. Tomatele – au fost modificate pentru păstrare mai îndelungată pe rafturi, prevenindu-se alterarea lor care, în mod natural, are loc rapid. Într-un test vizând siguranţa roşiilor OMG, unele animale au murit la câteva săptămâni de la ingerarea unor astfel de tomate. 

7. Rapiţa – uleiul de rapiţă se foloseşte la producerea de ulei comestibil şi de margarină. Şi mierea mai poate fi produsă din flori de rapiţă. În Germania, autorităţile au raportat că o treime din polenul prezent în mierea canadiană provine de la culturi modificate genetic. 

8. Produsele din lapte. S-a descoperit că 22% din vacile de pe teritoriul Statelor Unite au fost injectate cu hormon de creştere bovin recombinant (modificat genetic) – rbGH. Acest hormon produs de Monsanto determină vacile să-şi sporească producţia de lapte cu 15%.Laptele provenit de la astfel de vaci conţine un nivel ridicat de IGF–1 (Insulin Growth Factors – factori de creştere insulinici). Oamenii au de asemenea IGF-1 în organismul lor. Cercetătorii şi-au exprimat îngrijorarea, arătând că nivelurile sporite de IGF-1 în corpul uman au fost asociate cu cancere de colon şi de sân. 

9. Cartofi – şoarecii hrăniţi cu cartofi modificaţi cu Bacillus thuringiensis var. Kurstaki Cry 1 au fost descoperiţi cu toxine în organism. În pofida anunţurilor contrare, aceasta arată că toxina Cry 1 era stabilă în organismul şoarecilor de laborator. Când riscurile de sănătate au fost date publicităţii, s-a pornit o dezbatere. 

10. Mazărea – cea modificată genetic a fost identificată ca fiind cauza unor răspunsuri imunologice la şoareci şi posibil la om. O genă de fasole a fost inclusă în mazărea OMG, cu scopul de a crea o proteină care funcţionează ca un pesticid.

sâmbătă, 12 mai 2012

Nu vă scoateţi ţara la licitaţie ca pe un mizilic!


Fostul prezentator al BBC, în prezent realizator de programe pentru Travel Channel, a explicat pentru "România Liberă" cum poate fi salvată şi cum poate fi exploatată turistic "ultima zonă sălbatică a Europei"    



Documentarul “Wild Carpathia” realizat de Charlie Ottley prezintă zona munţilor Carpaţi şi pădurile seculare ale Transilvaniei, obiceiurile şi tradiţiile dar şi ocupaţiile ancestrale ale ţăranilor. În finalul peliculei, Ottley îl are ca invitat pe Prinţul Charles pe care îl prezintă drept un "admirator devotat" al Transilvaniei. 

Documentarul s-a bucurat de un succes enorm, fiind tradus în 20 de limbi şi difuzat în 120 de ţări.


RL: Cum poate deveni zona o atracţie turistică fără a-şi pierde din autenticitate? 

CO: Uitaţi-vă la "Yellowstone Park" şi cât de mutl profit generează de pe urma turiştilor. De ce nu creaţi un Parc Natural al Carpaţilor pentru ca această comoară ancestrală să poată fi vizitată de oamenii din întreaga lume? Puteţi avea tot ceea ce vă trebuie: locuri amenajate în natură de unde poţi vedea urşi şi lupi, case tradiţionale care pot oferi locuri de cazare, unele dintre cele mai bune zone pentru organizarea de trasee montane, căţărări din întreaga lume, turism de aventură, călărie, turism istoric, vizite la vechile ruine dacice, ape termale, pescuit, curse de biciclete prin munţi sau cu bărcile prin ape repezi, mâncare proaspătătă şi sănătoasă produsă în gospodăriile oamenilor, vin. E datoria României, ca naţie, să înţeleagă ce diamant fără cusur are în mâinile sale înainte de a-l scoate la licitaţie ca pe un mizilic. 

Vezi ce spune realizatorul documentarului “Wild Carpathia” despre România :

O fetiţă de trei ani, cu un IQ de 135



Emmelyn Roetteger (3 ani), cea mai tânără membră Mensa din SUA, a fost invitată la o emisiune televizată în care a răspuns corect la întrebările despre sistemul solar, dar a avut şi câteva ieşiri care au amintit exact ce vârstă are, scrie Daily Mail. 

Când prezentatoarea de la MSNBC a întrebat-o cum se transformă omizile se transformă în fluturi, Emmelyn a răspuns fără ezitare: "Prin metamorfoză". Apoi, însă, fetiţa s-a văzut pe ecran şi a început să îşi facă singură cu mâna, zâmbind la cameră. 

În continuare, prezentatoarea i-a arătat un carton cu o planetă a sistemului solar, iar fetiţa a identificat-o imediat: "E Saturn, are inele!". După ce a răspuns, Emmelyn a început din nou să se foiască în faţa camerelor video, spre amuzamentul celor din jur.

Când mama ei îi explica prezentatoarei cum a descoperit că Emmelyn are capacităţi intelectuale mult peste medie, fetiţa s-a ridicat de pe canapea şi a spus că o doare burta şi trebuie să meargă la baie.

Emmelyn Roetteger are un IQ de 135 şi a fost acceptată în Mensa în martie, la doi ani şi 11 luni. Interesant este că, la început, părinţii fetiţei considerau chiar că aceasta suferă de o uşoară întârziere mintală. Totul s-a dovedit însă a fi doar o problemă de vedere: după ce i-au pus ochelari, la numai zece luni, Emmelyn a început să vadă lumea mai bine, dovedindu-şi inteligenţa ieşită din comun. 

La 15 luni, recunoştea toate litere, iar, înainte să împlinească doi ani, Emmelyn ştia deja să scrie. Părinţii ei au decis să îi testeze IQ-ul şi, astfel, fetiţa a fost acceptată în Mensa.

Prezenţa lui Emmelyn în emisiune a stârnit reacţii prompte pe reţelele de socializare, lumea fiind amuzată de faptul că o fetiţă cu un IQ de 135 spune în gura mare că vrea să-şi facă nevoile. "E adorabilă! Imediat cum a spus că o doare burta, ştiam ce o să urmeze! Mulţumesc pentru o dimineaţă grozavă!", a scris o fană a emisiunii, pe Facebook.

sursa: http://www.gandul.info

Ai nevoie de o cana cu apa?

Dati mai tare si, in timp ce sorbiti cafeau de dimineata, sa va treziti cat mai frumos... 



Astazi va fi o zi in care vi se va implini o dorinta, 







veti zambi cand veti vedea aceasta postare :)))

Chevron,



...mass-media si "Izvorul Minciunilor".

Femeilor,




... puneţi-vă o mască, masca de feminitate primordială, de Femeie la modul absolut, trăiţi-i senzualitatea pe scoarţă de jurnal, pe cord de amor, pe trup fierbinte, vă veţi descoperi voi înşivă, fantasmele voastre, dragostea care musteşte în voi pentru viaţă, faţă de voi înşivă, vă veţi lăsa purtate de eul vostru eliberat undeva spre ţara interzisă descoperind că adevărata voastră vocaţie este aceea de a vă cunoaşte.


Anais Nin în Jurnal 

vineri, 11 mai 2012

Spune-mi,




... dacă te-aş prinde-ntr-o zi 
şi ţi-aş săruta talpa piciorului, 
nu-i aşa că ai şchiopăta puţin, după aceea, 
de teamă să nu-mi striveşti sărutul?... 


Poem  
Din volumul „O viziune a sentimentelor”, 1964 
Nichita Stănescu (1933 - 1983)


Dragostea recruteaza adepti

... pentru un cantec, pentru un tablou, pentru o poezie.


















Atunci cand izvoarele vor seca, sa planga doar scrisorile de dragoste...

CANCER: Terapia Gerson - clisma

Ce este clisma? 

Clisma este un procedeu de curatare a colonului, prin introducerea unui lichid in colon care inmoaie scaunul si dizolva crustele si impuritatile de pe peretii intestinului. Se folosesc de obicei, in caz de balonare sau constipare, efectuate sub atenta supraveghere a medicului. 

Exista mai multe tipuri de clisme, precum cea pe baza de ceai, de musetel, suc de lamaie, bors de cereale, cu usturoi, apa de argila etc. insa cea mai populara in ziua de azi este terapia gerson.


Acest procedeu, este un subiect controversat in Romania si de aceea exista putine informatii despre aceasta. Multe personalitati, precum Anca Parghel care au experimentat pe propria piele acest procedeu, au relatat cum aceasta i-a schimbat viata. 


De ce clisma cu cafea ?

Clisma cu cafea face parte din Terapia Gerson, care se bazeaza pe o dieta alcatuita din fructe si legume crude atent selectionate, care combinate cu clisma de cafea ajuta organismul sa isi intareasca sistemul imunitar si implicit sa combata bolile de care sufera o anumita persoana. Acest procedeu e folosit de asemenea si de persoane sanatoase pentru mentinerea sanatatii corpului si starii spirituale. 

Clisma cu cafea este cunoscuta datorita proprietatilor cafelei, cofeina producand stimularea mult mai rapida a secretiei biliare, deschizand canalele biliare, acest lucru ducand la eliminarea toxineleor din corp, deoarece actioneaza direct asupra ficatului.

Cum se efectueaza clisma cu cafea? 

Cafeaua poate fi de orce fel atat timp cat nu este solubila, deoarece pe parcursul procesului de productie ea isi pierde anumite proprietati necesare acestui procedeu; aceasta mai trebuie sa fie proaspata sau bine pastrata si macianta fin. Medicii recomanda ca pentru a se obtine 250 de ml de cafea trebuie sa urmezi urmatoarele indicatii: 

 -se pun in 300 de ml apa clocotita, 3 linguri de cafea si se lasa la fiert 5 minute, se mai lasa sa stea 15 minute la o temperature cat mai ridicata dupa care se va lasa sa se raceasca. Se vor obtine 250 de ml, deoarece restul se pierde datorita evaporarii. Cafeaua se va amesteca cu 750 de ml de apa(apa poate fi de izvor sau apa plata, in nici un caz apa distilata). Lichidul obtinut se administreaza cu irigatorul ce poate fi procurat de la farmacie, preferabil canula sa fie dintr-un material moale pentru a nu irita paretii intestinali. Pentru o introducere fara probleme canula se poate lubrifia cu unguente de galbanele sau tataneasa. Cafeaua va fi introdusa, lent evitandu-se presiunea in special in cazurile de cancer de colon, la inceput se vor folosi cantitati mici de 400-600 ml, crescand gradat pana la 1000 ml, durata introducerii lichidului variaza intre 5-7 minute. Dupa ce a fost introdus lichidul, pacientul stand in pozitia culcat se va intoarce de pe o parte pe alta iar apoi se va ridica in sezut pentru 1-2 minute. Lichidul va fi eliminat prin scaun dupa 10 minute.



Cat de des se poate face clisma cu cafea ? 

Acest lucru depinde de pacient, de gravitatea bolii; cel mai indicat este sa colaborati cu medicul care se ocupa de cazul vostru, fara sa faceti asemenea proceduri de unul singur, deoarece se pot cauza hemoragii severe la nivelul intestinului daca nu sunt efectuate corect. In general, pentru intretinere si o purificare a corpului la o persoana sanatoasa e de ajuns o data la o luna, iar pentru peroanele grav bolnave se poate ajunge la efectuarea clismei o data la 1-2 zile, deoarece aceasta are un puternic efect de purificare.

Alte indicatii.

Daca aveti un intestin usor iritabil, dupa ce faceti clisma cu cafea la o perioada de timp, veti face o clisma usoara cu infuzie de musetel cu rol de antiinflamator si antiiritativ. Daca doriti sau este nevoie si de un efect cicatrizant, folositi ceaiul de galbenele. Ceaiul de musetel se mai foloseste si in locul apei pentru diluare. Sunt momente cand, puteti elimina in scaun, cheaguri de sange insa in functie de culoarea si intensitatea hemoragiei, medicul stabileste gravitatea acestui nou simptom. Persoanele constipate mai pot elimina cheaguri de culoare inchisa dar acesta nu este un lucru grav, insa daca este deschis la culoare si este o hemoragie intensa lucrurile se pot complica, fiind vorba de o sangerare a tubului digestiv. Aceste sangerari sunt din motive diverse si dupa fiecare caz, acest lucru poate fi stabilit de catre medicul ce se ocupa de caz.


sursa: http://terapiagerson.ro

CANCER: Terapia Gerson - concret

De la început, ideea fundamentală a fost şi este aceasta: organismul normal are capacitatea de a-şi menţine celulele să funcţioneze exact, prevenind orice creşteri si transformări anormale. Prin urmare, sarcina naturală a terapiei cancerului este de a aduce organismul la fiziologia normală – sau, pe cât posibil, mai aproape de ea. Următoarea sarcină este de a menţine fiziologia metabolismului în acest echilibru natural.


Sarcina ideală a terapiei cancerului este de a restabili funcţia sistemului de oxidare din întregul organism. Această sarcină este, bineînţeles, dificil de îndeplinit. Ea implică următoarele: 

1)  detoxifierea întregului organism 
2)  furnizarea mineralelor esenţiale conţinute în grupa potasiului 
3) adaosul continuu de enzime oxidante, atât timp cât ele nu sunt reactivate sau sintetizate de organism (sub forma sucului de frunze verzi şi a sucului de ficat proaspăt de viţel), ceea ce va crea în organism o condiţie normală a sistemului oxidant, la care celulele maligne cu sistem fermentativ nu se pot adapta.

Prejudiciul adus de civilizaţia modernă în vieţile noastre începe cu solul, fertilizarea lui artificială conducând la înlocuirea conţinutului normal de minerale şi la schimbări în flora microbiană, combinat cu exodul ramelor. În consecinţă, au loc frecvente eroziuni ale terenului arabil. Aceste schimbări produc iniţial îmbolnăvirea plantelor, iar mai târziu, degenerarea lor. Răspândirea substanţelor toxice (erbicide, insecticide) creşte gradul de otrăvire a solului, aceste otrăvuri fiind transferate plantelor şi fructelor.


Prima condiţie este detoxifierea întregului organism, care trebuie să se desfăşoare pe o perioadă lungă de timp, pană când toate tumorile vor fi absorbite, iar organele esenţiale, vitale, ale organismului vor fi restabilite, putând astfel să preia, ele însele, importanta „funcţie de curăţare”. Dacă această curăţare nu este efectuată la nivelul necesar, întregul organism devine victima unei intoxicări continue, în creştere, cu consecinţe catastrofale (coma hepatică), 

în al doilea rând, întreg tractul digestiv trebuie restabilit simultan: odată cu refacerea tractului digestiv, funcţiile secretorii cele mai importante se vor reface la fel de bine ca motilitatea şi circulaţia, reglate de sistemul nervos visceral, în acest mod, putem activa în organism, odată cu celelalte funcţii, şi capacitatea de apărare, imunitatea şi puterea de vindecare.

Alimentele care trebuie consumate şi modul de preparare.

Toate felurile de fructe, mai ales proaspete şi unele preparate în diferite moduri; sucuri de fructe proaspăt preparate (portocale, grapefruit, struguri, etc.), salate de fructe, supe reci de fructe, piureuri de banane, mere crude rase, sos de mere etc. 

Toate legumele trebuie să fie proaspăt preparate, unele fierte înăbuşit în sucul propriu, altele crude sau rase fin, cum ar fi: morcovii, conopida sau ţelina; apoi salate de legume, supe etc.; sunt permise unele fructe şi legume uscate, dar nu cele ingheţate. •

Cartofii sunt cei mai buni copţi în cuptor fără grăsime; conţinutul lor, fără coajă, poate fi amestecat cu lapte sau supă; ei trebuie prăjiţi cat mai rar şi, de preferat, fierţi in coajă. 

Salatele se fac din frunze verzi sau amestecate cu roşii, fructe, legume etc. (salate mixte, variate).

Pâinea trebuie să conţină făină obţinută din măcinarea completă a boabelor de grau sau de secară, ori amestecul acestora; făina trebuie să fie cat mai puţin rafinată. 

Făina şi fiertura de ovăz se pot folosi la discreţie (măcinată sau fulgi din boabe complete de ovăz). 

Opţional, se pot consuma checuri, prăjituri din frişca şi clătite cu cartofi, zahăr nerafinat (zahăr negru), miere si bomboane din extras de sevă de arţar. 

Laptele şi preparatele din lapte, cum sunt: brânză de vaci slabă şi alte brânzeturi care nu sunt sărate, grase, fermentate sau condimentate, lapte acru, iaurt şi puţin unt. •

Smântâna şi îngheţata trebuie reduse la minimum, sau consumate numai în vacanţe 
(îngheţata este „otravă” pentru copii). 

Sfertul rămas din dietă, făcut la propria alegere, poate consta din: carne, peşte, ouă, nuci, bomboane, prăjituri, sau orice altceva ce vă place.

Alimentele care trebuie evitate .

Trebuie evitate nicotină, lichiorurile; vinul şi berea trebuie reduse la minimum, în favoarea sucurilor proaspete de fructe; cafeaua şi ceaiul negru trebuie reduse la minimum. 

Se pot bea următoarelor ceaiuri din plante: mentă, muşeţel, flori de tei, flori de iasomie, flori de portocal şi alte cateva ceaiuri din fructe (coji de mere nestropite, afine, măceşe etc.) 

Trebuie evitate cât mai mult sarea, bicarbonatul de sodiu, peştele sărat şi afumat, precum şi condimentele ca piperul şi ghimbirul, 

dar se pot folosi în locul lor verdeţuri proaspete din grădină – ceapă, frunze de pătrunjel, arpagic, ţelină, chiar şi câteva rădăcini de hrean şi lămâie.

La fel ca legumele şi fructele, şi acestea trebuie înăbuşite în sucul lor propriu, pentru a evita pierderea mineralelor ce se dizolvă uşor în apă, în timpul gătitului. Se pare că aceste minerale valoroase nu se absorb prea bine, atunci cand ies din starea coloidală (starea naturală vegetală).



Se pot folosi toate legumele. Cele mai recomandate pentru conţinutul în minerale sunt: morcovii, roşiile, mazărea, spanacul, fasolea verde, varza de Bruxelles, anghinarea, sfecla gătită cu mere, conopida cu roşii, varza roşie cu mere, stafide şi altele. 

Cea mai bună modalitate de preparare a legumelor este înăbuşirea lor timp de o oră şi jumătate, două ore, fără apă. Pentru a nu se arde, puneţi o placă sub tigaie. Se poate folosi de asemenea supă (vezi dieta de cancer – supa specială), sau roşii tăiate felii, care se adaugă legumelor. Acestea vor îmbunătăţi gustul. Apa de la spanac este prea amară pentru a putea fi folosită; în general nu place şi trebuie scursă.

Ceapa, prazul şi roşiile au suficient lichid pentru a le menţine umede în timpul gătitului. Sfecla roşie trebuie preparată precum cartofii, în coajă şi cu apă. Spălaţi şi frecaţi legumele temeinic, cu o perie specială, fără a le coji sau răzui. Cratiţele trebuie acoperite, pentru a împiedica ieşirea aburului. Capacele trebuie să fie grele, sau să se potrivească perfect pe vas. Legumele gătite se pot ţine, peste noapte, în frigider. Pentru a le încălzi, folosiţi puţină supă, sau suc proaspăt de roşii.


CANCER: Terapia Gerson - video


 .

... poate fi invins cancerul?


CANCER: Terapia Gerson - carti

Dr. Max-Gerson
O-TERAPIE-NATURALA-EFICIENTA
Am scris această carte ca să dovedesc că există un tratament eficace al cancerului chiar şi în cazurile avansate. Din acest motiv, este necesar ca cititorul să se familiarizeze cu observaţiile şi datele problemei cancerului, date utilizate în terapia acceptată a acestei boli. 

Istoria medicinii a demonstrat că mulţi medici aderă cu tenacitate la tratamentele cu care s-au obişnuit şi fac adesea reacţii "alergice" puternice împotriva a tot ce ar putea schimba metodele terapeutice cu care s-au deprins. Este bine cunoscut faptul că există dificultăţi mari şi că pot fi ridicate multe obiecţii împotriva publicării unei terapii a cancerului ce diferă de metodele acceptate.


Ştim cu toţii că în biologie nu este totul atât de exact ca în matematică sau fizică. Mă tem că, în viitorul apropriat, nu va fi posibil să reparăm toate neajunsurile aduse în viaţa noastră de agricultura modernă şi de civilizaţie. 


Cred că este esenţial ca oamenii să se solidarizeze, cu scopul umanitar de a produce hrană pentru familiile lor, dar şi pentru generaţiile viitoare, în vechiul mod tradiţional -adică pe cât posibil mai natural şi mai netratat chimic. 


În anii următori, va deveni tot mai imperativ ca fructele şi legumele să fie cultivate biologic (fără substanţe chimice sintetice, insecticide, erbicide etc.) ele urmând a fi folosite ca mijloc de protecţie împotriva bolilor degenerative, ca metodă de prevenire a cancerului şi, cu atât mai mult, în tratamentul propriu-zis. 


În conformitate cu statisticile guvernamentale actuale, una din şase persoane va muri de cancer. Nu va trece mult până când întreaga populaţie va trebui să hotărască dacă vom muri cu toţii de cancer, sau dacă avem suficientă înţelepciune, curaj şi voinţă, pentru a schimba fundamental condiţiile noastre de viaţă şi de alimentaţie.

Pentru generaţiile viitoare, cred că este vremea să schimbăm agricultura şi metodele de conservare a hranei. Altfel, va trebui ca, în fiecare an, să creştem numărul instituţiilor pentru bolnavi mintali şi să fie mărim spitalele supraaglomerate de bolnavi cu maladii degenerative. 


Cu 70 de ani în urmă, în Statele Unite nu era cunoscută leucemia. 


Cu 50 de ani în urmă, cancerul pulmonar era atât de rar întâlnit în clinică cât şi la autopsie, încât fiecare caz era demn de a fi publicat. Dar astăzi - ce schimbare în rău! (O quae mutatis rerum.)  


Declinul vieţii moderne este evident şi prin lipsa de devotament faţă de membrii bolnavi din familie.


MAX GERSON 
sursa: http://www.emag.ro/

Charlotte Gerson si Beata Bishop 

(Fiica acestuia a dus mai departe munca omului de stiinta american, a creat un institut care-i poarta numele si a scris o carte.

Terapia Gerson pentru vindecarea cancerului si a altor afectiuni cronice

- demonstreaza ca alimentatia nesanatoasa, saraca din punct de vedere nutritional si toxica este principala cauza a imbolnavirii populatiei din ultimii ani. 

Aditivii, aspartamul si grasimile, nesanatoase 

Toti aditivii pot sa provoace o multitudine de reactii alergice cum ar fi oboseala, problemele comportamentale, variatii de dispozitie si dupa consum indelungat pot sa conduca chiar si la boli cardiace si cancer

Dieta care trateaza intregul organism 

Pacientii care urmeaza Terapia Gerson primesc cantitati adecvate de proteine usor de absorbit din plante, continute de sucurile proaspete de legume, din cartofi si din faina de orez, care sunt componentele esentiale ale dietei lor.”Sucul proaspat organic, fiind unul dintre componentele cele mai importante ale vindecarii prin programul Gerson, trebuie sa fie de cea mai buna calitate cu putinta”. 

Alimentele vegetale sunt fundamentul regimului Gerson, fiind pe de o parte usor de digerat si absorbit, iar pe de alta bogate in vitamine si minerale. Conopida, varza, morcovii, strugurii si merele sunt legume si fructe care fac minuni, considerate de dr. Gerson drept alimente fericite. 

Exista insa si o serie de alimente interzise de Gerson, printre ele numarandu-se soia si toate produsele de soia, precum si semintele incoltite si sucul de grau verde.


Beata Bishop
Vremea vindecării 
un triumf asupra cancerului, terapia viitorului 

Aceasta este povestea extraordinară a unei femei care a învins o boală distrugătoare, printr-o terapie neconvenţională. Este un triumf asupra cancerului. 


Beata Bishop a fost îngrozită când o aluniţă de pe picior i-a fost diagnosticată ca fiind melanom – unul dintre tipurile de cancer cu cea mai rapidă evoluţie. După o operaţie chirurgicală dureroasă şi mutilantă, i s-a spus că problemele ei de sănătate au luat sfârşit.

Dar, dupa un an, cancerul se răspândise în sistemul ei limfatic, astfel încât a fost confruntată cu două posibilităţi dure: să mai facă încă o operaţie, cu rezultat nesigur, sau să nu mai facă nimic şi să aştepte să moară într-un interval de timp cuprins între şase săptămani şi şase luni. 

A refuzat ambele variante şi a ales un tratament alternativ, descoperit de un eminent medic german, doctorul Max Gerson. Terapia sa, bazată pe o dietă alimentară optimă şi detoxificare completă, a atras-o pe autoare, întrucât tratamentul avea ca scop refacerea sistemului imunitar, care putea, astfel, să distrugă singur tumoarea.

Luându-şi soarta în mâini, ea a petrecut două luni în singura clinică Gerson din lume, situată în Mexic, unde a învăţat teoria şi practica acestei terapii intensive, pe care a urmat-o apoi în casa ei din Londra, timp de optsprezece luni. A fost o perioadă grea, dar astăzi, după mai mult de douăzeci de ani, ea este perfect sănătoasă şi se bucură pe deplin de viaţă. 

Cartea “Vremea vindecării“, prezentată acum cu o nouă introducere scrisă special pentru cititorii români şi cu un epilog care descrie, în mare, terapia Gerson, este o relatare făcută de o persoană plină de curaj şi hotărâre, care a reuşit să învingă un duşman de temut – cancerul. Cartea ne mai prezintă, într-un mod extrem de incitant şi antrenant, o metodă uluitor de eficientă pentru tratarea bolilor cronice degenerative – o metodă a cărei validitate este confirmată din ce în ce mai mult de ultimele cercetări medicale.

CANCER: Terapia Gerson - expunere

Doctorul Max Gerson demonstraza in cartea lui "O terapie naturala eficienta pentru tratarea cancerului si a altor boli grave" ca pana si in cazurile cele mai avansate, exista un tratament eficient împotriva cancerului. 

Ceea ce trebuie schimbat este modul cum trateaza medicina alopata boala, care se concentreaza asupra organului bolnav si nu asupra bolnavului in ansamblu. Ideile sale sunt simple, logice si pline de bun simt. 

Cancerul nu este legat de un loc anume, ci este o boala generala, cronica si degenerativa. Este rezultatul unei perioade indelungate de alimetatie nenaturala si dezechilibrata, vietuirii intrun mediu toxic.

Din acest motiv este inutila îndepartarea tumorilor, sau încercarea de a îndeparta alte simptome. Toate vor aparea din nou in alta parte.

Mai mult decât atât cancerul nu este atât o boala, cat un simptomsimptomul unui organism bolnav cu un metabolism deficitar si un sistem imunitar incapabil de a functiona. 

Tratamentul corect este acela care restabileste functionarea normala si sanatoasa a organismului, astfel incat acesta devine capabil sa distruga si sa elimine el însusi cancerul. Organismul sanatos poate impiedica celulele sale sa devina anormale, adica maligne.


Metabolismul si sistemul imunitar sunt distruse treptat, de-a lungul unei perioade mai lungi de timp, din cauza alimentatiei incorecte: consumul de legume si fructe cultivate in sol secatuit si fertilizat artificial, care nu contine mineralele necesare; mâncarea lipsita de proteine si potasiu, otravita de substante chimice, care a fost procesata si rafinata pana la disparitia substantelor active, vii, indispensabile sanatatii. 

Organismul alimentat bolnav este otravit, in continuare, de poluarile mediului: aerul impur si apa amestecata cu multe substante chimice provenite din ploile acide sau ingrasaminte si pesticide. Cu timpul, combinatia intre infometarea mascata si acumularea de substante otravitoare, conduc la deteriorarea sistemului imunitar si la aparitia tumorilor canceroase. 

Procesul degenerativ care duce la cancer atinge cele mai importante organe vitale. Nimeni nu ar face cancer, daca ficatul, pancreasul, rinichii si colecistul ar functiona normal. Toate procesele din organism sunt interdependente si toate sunt tulburate in cazul unei boli. Din acest motiv, toate procesele trebuie refacute si vindecate. 

Pentru a vindeca trupul, pentru ca organele vitale sa poata functiona din nou, organismul trebuie detoxifiat cu ajutorul mineralelor ionizate si a alimentelor naturale, crescute pe soluri organice.


Terapia consta in 13 pahare de suc natural proaspete, de fructe si zarzavaturi, consumate de bolnav zilnic, din ora in ora, curatirea gurii si clisme de cateva ori pe zi (Dr. Gerson a popularizat primul efectele de curatire a ficatului prin clisma cu cafea-organica

Sucurile sunt naturale si proaspete si sunt din portocale, verdeturi, mere, morcovi, ardei verde, seminte germinate, creson si tarate. 

Un rol foarte important il avea extractul proaspat de ficat de vitel. Ca medicatie adiacenta se foloseste: Capsule de Acidoll, pepsina, combinatii de potasiu, solutie diluata de Lugol (lugol = solutie apoasa care contine iod si iodura de potasiu, utilizata în tratamentul hipertiroidismului), extract de tiroida, acid nicotic, ulei de in, tablete de pancreatina si injectii de ficat crud imbogatite cu vitamina B12. 

Pentru ca tratamentul sa aiba efect sunt interzise bolnavului de cancer: Nicotina, sarea, alcoolul in primul rand. Apoi: carnea, ouale, pestele, cascavalul, untul, laptele, toate alimentele prelucrate, toate grasimile si uleiurile, frisca, smântâna, condimentele. 

CANCER: Terapia Gerson - istoric

în 1881s-a născut Dr. Med Max Gerson în Wongrowitz - Germania

A studiat la universităţile din Breslau, Würzburg, Berlin şi Freiburg. Gerson suferea încă din timpul studenţiei de migrene foarte grele. Toţi medicii consultaţi îi spuseseră că boala este incurabilă şi că trebuie să înveţe să trăiască cu ea. Dar el nu se mulţumi cu acest verdict şi caută mai departe...

Ajunse la concluzia că migrenele se datorează unei deranjari a metabolizării mineralelor, în special a clorului. 


După doi ani de experienţe dietetice, Gerson stia că migrenele se pot vindeca şi ţine sub control prin simpla respectare a unor norme alimentare. Orice reîntoarcere la un regim “normal”, aducea cu sine, de fiecare dată, reapariţia migrenelor. 


Gerson începu să le prescrie pacienţilor săi bolnavi de migrene, în loc de medicamente, regimul alimentar.



în 1920 - unul dintre pacienţii săi îi comunică, că regimul alimentar îi vindecase nu numai migrena, ci şi tuberculoza cutanată (Lupus vulgaris). Gerson îl ascultă cu atenţie pe pacientul său şi constată, că într-adevăr, starea pielii sale se îmbunătăţise considerabil. După o cumpănire îndelungată, Gerson emise ipoteza că regimul dietetic întăreşte sistemul imunitar, putând fi aplicat şi la alte boli. Din acel moment, Gerson se decise să caute dovezile care să-i confirme teoria. 


din 1924 - Dr. Gerson a fost sprijinit de dr. Ferdinand Sauerbruch, cel mai cunoscut specialist în tuberculoază la acea oră din Germania, care recunoscuse importanţa unei terapii dietetice în tratarea TBC-ului. Gerson fu numit şeful unei secţii speciale de tuberculoză din cadrul universităţii din München şi începu tratarea bolnavilor cu regimul său alimentar. Sauerbruch şi Gerson relatează despre o experienţă clinică efectuată de ei, în cadrul căreia fuseseră vindecaţi 446 din 450 (99%!!) de bolnavi de tuberculoză cutanată, numai prin regimul alimentar, fără nici un fel de medicamante! 

Rezultatele excepţionale obţinute la clinica din München, au fost confirmate mai târziu şi de Albert Jesionek (1870-1935) la clinica din Gießen. 

1930 Eficienţa tratamentului dietetic a fost chiar recunoscută oficial de către Comitetul Consiliului Prusian de Stat pentru Sănătate în tratarea tuberculozei osoase, cuatanate şi articulare. Este de aceea de necrezut, că terapia dietetică nu a reuşit să capete o aplicare mai mare, nici măcar în cazul tratării bolilor TBC. Din pacate, Gerson a întâmpinat o opoziţie masivă din partea corpului medical, rezultatele cercetărilor sale în domeniul tratării bolilor prin terapia dietetică, fiind absolut ignorate de către colegii săi medici!

1928 Gerson a fost chemat la patul unei bolnave de cancer, care fusese deja operată şi căreia medicii care o trataseră, îi declaraseră că nu mai poate fi salvată. Gerson îi spuse pacientei că nici el nu poate să o ajute, deoarece nu are nici un fel de experienţă în domeniu, mai ales într-un astfel de caz grav. Bolnava îi răspunse însă, că ea a auzit de rezultatele excepţionale în vindecarea TBC-ului şi a artritei şi insistă să fie tratată prin metoda sa. Gerson îi prescrise acceaşi dietă, pe care o administra în cazul tuberculozei. După şase luni, pacientei, căreia îi mai fusesera date de catre medicii care o trataseră pâna atunci numai cateva săptămâni de viată, îi mergea foarte bine. Urmară alte două cazuri de cancer, care evoluară cu aceleaşi rezultate neaşteptat de bune. Gerson deveni conştient de faptul că terapia sa nu este o terapie specifică unei anumite boli. “Cu aceeaşi terapie dietetică, adaptată în parte pentru fiecare bolnav, ca bază a tratamentului, am vindecat la fel de bine şi TBC, precum şi astm, boli ale aparatului locomotor, boli metabolice sau boli nervoase.”

Planul dietetic prescris de Gerson interzice fumatul, alcoolul, cafeaua şi ceaiul negru, sarea, zahărul, cacao, conservele de orice fel, brânza, carnea afumată sau condimentată, salamul, şunca, parizerul, s.a.m.d. şi recomandă consumul de fructe, salate, legume, lapte crud (nepasteurizat sau fiert), cereale, cartofi, seminţe. De-a lungul anilor, Gerson a schimbat adeseori planul dietetic pentru a-i îmbunătaţi efectul tămăduitor.

În 1926 începu să reducă drastic consumul de proteine animale, 

din 1929 introduse şi cantităţi mari de sucuri de fructe şi de legume.

în 1933 Situaţia politică din Germania îl obligă însă pe Gerson să emigreze, mai întâi în Austria, apoi în Franţa.

din 1936- în SUA. Gerson îl cunoscu în acest timp şi pe laureatul premiului Nobel Albert Schweitzer. Soţia lui Schweitzer era bolnavă de TBC, iar în cazul ei fuseseră deja aplicate, fără nici un succes, toate metodele terapeutice cunoscute în medicina alopată la momentul respectiv. Helene Schweitzer se vindecă cu ajutorul metodei Gerson, iar Gerson şi Schweitzer rămaseră prieteni toată viaţa. Ani de zile mai târziu, atunci când lui Albert Schweitzer i s-a diagnosticat diabet zaharat, el se trată şi se vindecă tot prin terapia Gerson.

În cursul anilor, cabinetul doctorului Gerson din New York fu asaltat din ce în ce mai mult de bolnavi de cancer aflaţi în stadiul final al bolii. Peste 90% din pacienţii săi erau oameni, la care se încercaseră fără succes toate metodele obişnuite de tratare a cancerului, erau oameni cărora ceilalţi medici care îi trataseră nu le mai dăduseră nici o şansă de supravieţuire. 

în 1954Gerson nota că în cazurile bolnavilor aflaţi în stadiul final al boliilor, el obţinea totuşi cu terapia sa, o rată de vindecare de 50%. Un an înaintea morţii sale, îi apăru cartea «A cancer therapy – results of fifty cases », în care este prezentată experienţa sa, adunată de-a lungul anilor cu mii de bolnavi. 

 în 1959Max Gerson s-a stins din viaţă . Albert Schweitzer, el însuşi medic, scria într-un necrolog:             “Gerson a fost pentru mine unul dintre cele mai mari genii din istoria medicinii.