Trebaluind printre cuvinte...
Poate că noi oamenii avem obiceiul de a spune altceva decât ceea ce gândim şi raţionăm. Eu sunt opusul. Eu nu vreau ca viaţa să îmi fie o insiruire de neînţelegeri.
Zi după zi, după ce ma las cuprins si pătruns de muzică, nu mai sunt un robot. Eu locuiesc la intersecţia dintre senzaţia de mă pierde în sunete şi poveştile ascunse, abia descoperite.
M-arunc în singurătate, ca să nu părăsescă din mine, ceva nespus. Niciodată nu sunt bine înţelese gandurile mele ipocrite sau secrete ascunse în mine.
Dar sentimentele sunt cel mai greu de ascuns, pentru că eu sunt naiv şi am adormit mulţi ani pe plaja de nisip, cu pumnul închis.
Dar încă o dată spun, că, mai degrabă singur, decât sa trăiesc cu un zâmbet fals...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu