Despletita, aceasta toamna albeste la tample. Si nu pot sa ma despart de ea, nu e atat de simplu... Mangaierea ei trista, zambetul ei pierdut, imi croseteaza timid ca un fum de tigare, o stare de melancolie, de care nu m-as desprati... Mi-am data seama, ca toamna e ca o aripa ranita, intr-o colivie in care se incovoaie de suferinta. Sigur, visul ei nu a murit, dar sigur s-a ratacit in cele anoptimpuri...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu