marți, 30 noiembrie 2010
exceptionala melodia! Long Long Time ... Rod McKuen
Love will abide
Take things in stride
Sounds like good advice
But there’s no one at my side
Time washes clean
Love’s wound unseen
That’s what someone told me
But I don’t know what it means.
Cause I’ve done everything I know
To try and make you mine
I think I’m gone I love you
For a long long time.
Caught in my fears
Holding back the tears
Again you say you hurt me
But you never let me near
And I never drew
Not one response from you
All the while you fell
To people you never knew.
I done everything I know
To try and make you mine
I think it’s gonna hurt me
For a long long time.
Wait for the day
When you go away
Knowing that you’ve warned me
Of the price I’d have to pay
Life, life is full of flaws
Who knows the cause ?
Living in a memory
Of the love that never was
And I , I’ve done everything I know
To try and change your mine
I think I’m gonna miss you
For a long long time.
I’ve done everything I know
To try and make you mine
I guess I’m gonna love you
For a long long time.
Iubirea va dainui,
Ia lucrurile pe rand.
Sună ca un sfat bun
Dar nu e nimeni de partea mea.
Timpul curata totul,
Rana nevăzuta a iubirii.
Asta este ceea ce mi s-a spus,
Iar eu nu ştiu ce înseamnă.
Pentru ca am făcut tot ce ştiu
Am incercat sa te fac sa fii a mea
Cred ca te voi iubi
Pentru lung lung timp.
Prins în temerile mele
Imi iau inapoi lacrimile
Din nou spui ca te-am rănit
Dar niciodată nu m-ai lasat aproape
Şi niciodată nu am ramas.
Nu doar un răspuns de la tine,
Totul în timp ce tu ai căzut
Pentru oamenii pe care nu-i ştiai.
Am făcut tot ce ştiu
Am incercat sa te fac sa fii a mea
Ma gandesc ca o sa ma doara
Pentru lung lung timp
Aşteptat pentru ziua
Când pleci
Ştiind că m-ai avertizat
Din preţul ce mi-ar trebui platit.
Viaţă, viaţa este plină de defecte
Cine ştie cauza?
Locuind într-o amintire
A dragostei ce nu a fost niciodată.
Şi eu, am făcut tot ce ştiu
Am incercat sa te schimb
Cred că-mi va fi dor de tine
Pentru o lung lung timp.
Am făcut tot ce ştiu
Pentru a încerca sa te fac sa fii a mea
Cred că am să te iubesc
Pentru o lung lung timp.
luni, 29 noiembrie 2010
Taci
... simt sa scriu acum
si tot aud...
mult adorata si nepasatoare...
de ce iti atingi degetele
de fructele virtuale ale unui id de mess?
Taci,
cuvinte scrii...
citesti despre frunza care-ti patrundea pe gatul golas al hainei...
Tasteaza cu degetele adanci
caci cerul nu traieste decat in afara noastra...
29.11.2010
si tot aud...
mult adorata si nepasatoare...
de ce iti atingi degetele
de fructele virtuale ale unui id de mess?
Taci,
cuvinte scrii...
citesti despre frunza care-ti patrundea pe gatul golas al hainei...
Tasteaza cu degetele adanci
caci cerul nu traieste decat in afara noastra...
29.11.2010
Mălina
În ce chip să hrănesc fiinţa, pentru a face cu putinţă un temei? Pricep vreun rost în pleoapele lăsate nopţii, deasupra acestor însemnări? Cuvintele se întorc la mine cum apele se întorc înspre adâncuri. Vântul îmi răscoleşte, amintirile...
Mălina nu greşeşti intrând în carnea mea! Îngropat asemeni unei melodii triste la pian, voi odihni sub o cărare din livada cu flori de cireş. Primăvara, alţi copii o vor străbate în ziua Învierii. Dar carnea mea nu e pământul, nu e ploaia măruntă, peste pumnii strânşi mistuind acelaşi chip sfărâmat. Atâtea trupuri vor umfla drojdia tinereţii fără bătrâneţe si vor umple de nebunie timpul...
Pe străzi indiferente, oraşul a înserat. Zidurile blocurilor îmi sfâşie anatomia sufletului. Lumina subţire dansează în jur, ca şi când luna ar fi de marmoră. Piere lumea fără ca memoria să aibă buzele umede! Câtă grijă are inima să împartă sânge în tot trupul; eu împart timpul în zile nefolositoare. Îmi petrec existenţa în bunul plac al vremurilor. În toată fiinţa simt un dor fundamental de mântuire, de salvare. Am nevoie de un sens! Ori cosmosul e spiritual, ori umerii mei sunt căzuţi de ambiţia filosofiei înstrăinate.
Într-o noapte, îmi voi lăsa misterios pleoapele la maluri, navigator sub valuri. Departe, să mă trezesc doar în sufletul meu. Rugul vremii, sub acelaşi soare lângă mine arde, o clepsidră mă lasă mai puţin cu câte o zi, cu câte o noapte. Îmi dezbrac scheletul sub un câmp de stele, dincolo de vânt. Rămâne numai visul pe pleoapa Mălinei care adoarme lângă o apă, dar plânsul anilor nu se mai întoarce. În ce chip să hrănesc fiinţa pentru a face cu putinţă un temei?
…cu Mălina am discutat într-o seară. Părea o tipă înfumurată. Am schimbat câteva replici. Amândoi vroiam să ne dăm câte o lecţie. Era studenta la Psihologie, avea bursă de merit, crescuse într-o familie de profesori universitari la medicină. Dar nu se lăuda cu asta. Ştia ce îşi dorea să facă cu propriul destin! Se înţelegea cu toată lumea şi nu făcea paradă cu inteligenţa. De câţiva ani, mama sa plecase în Canada şi tatăl se afla în comă tot acolo. Nu îşi dorea să plece din România, simţea că locul ei este aici; avea grijă de un frăţior mai mic, înfiat de părinţii ei. A crescut într-o atmosferă protectoare. Tatăl obişnuia să-i spună mamei sale.. “iubire mică”. În familie nu văzuse o ceartă niciodată. M-am certat cu ea o singură dată. Pur şi simplu a tăcut. Asta i-a fost toată reacţia.
- Crezi că eu nu puteam să te jignesc? Dar am preferat să tac.
Mi-a fost ruşine, pentru că nu o înţelegeam. Am simţit-o cu mult mai inteligentă decât mine, care eram instinctual şi impulsiv. Nu mi-a fost dat să întâlnesc până atunci o persoană cu un temperament atât de robust, cu un psihic atât de echilibrat!
Într-o dimineaţă, înainte să se trezească, Mălina avu un vis... se făcea că urcă pe un deal înalt şi se târăşte cu coatele, cu genunchii şi cu greu, luptând şi suferind, ajunge în vârf. Acolo era o biserică şi în pragul bisericii, Maica Domnului îmbrăcată în alb. Mălina se închină, Atoştiitoarea îi puse mâinile pe cap şi plângea. Când se trezi, Mălina avea părul... ud!
Nu a dat importanţă visului. În ziua aceea, urma să mergă la facultatea de medicină, unde voia să se înscrie. Toată vara învăţase pentru examenul de admitere. Îşi dorea să studieze medicina, la fel cum facuseră părinţii ei. A depus actele la secretariat şi a dorit să traverseze strada pentru a ajunge la un centru xerox, pentru testele de admitere. Un microbuz o surprinse pe stradă în dreptul trecerii de pietoni. Impactul a fost puternic: dublă fractură la un picior şi fractură la celălalt cu imobilizare pentru mai multe zile.
- Şi în vara asta ar fi trebuit să plec pentru zece zile la părinţii mei în Canada! Acum o să aştept să îmi scoată ghipsul şi o să merg la toamnă.
După un timp, inima începuse să îi facă probleme. Au apărut fibrilaţii, aşa că medicii, după o lună de tratament, au trimis-o în capitală. Zadarnic au încercat tot felul de tratamente să îi stabilizeze inima.
O sunam şi îmi spunea:
- Kostas, o să mor, să nu mă uiţi.
Aflată în Canda, mama nu putea veni fiindcă acolo şi tatăl ei era foarte bolnav. Mălina vorbea des la telefon cu părinţii. Tatăl său o ruga să fie puternică, să aibă credinţă în Dumnezeu, că el o va veghea din Ceruri.
Când i-au desfăcut ghipsul, doctorii au constatat că picioarele în mod inexplicabil erau vinete şi se lipiseră prost. Erau porţiuni prin care sângele nu circulase, aşa că lucrurile se complicaseră. Ar fi vrut să o opereze la picioare, dar inima putea ceda în timpul operaţiei. Nu se grăbeau să intervină pe cord deschis fiindcă riscau foarte mult. Situaţia devenea critică, dar Mălina era încă puternică.
Era o fată extrem de frumoasă şi destul de rea cu băieţii care o abordau ştrengăreşte. Blondă şi elegantă, graţioasă şi feminină, fără să îşi propună, ieşea în evidenţă prin rafinamantul ei. În adolescenţă avusese un iubit care plecase în State să studieze medicina. Fusese un băiat pe care părinţii ei, profesori amândoi la Facultate de Medicină, l-au găzduit în casa lor. Aşa au început ei o fascinantă poveste de iubire. Mălina vroia să intre curată în altar. Visul ei era să devină mireasă şi să aibă în preajmă mulţi porumbei albi, când va ieşi pe uşa bisericii. Avea douăzecişidoi de ani. Înainte de accident, fusese foarte curtată de bărbaţi.
Medicii decid să o opereze la unul din picioare. În timpul operaţiei, ea intră în comă. Când se trezeşte la reanimare, lanţul de la gât şi brăţara de aur îi fuseseră furate.
Din păcate, operaţia nu reuşise. O nouă operaţie urmă, o nouă comă, de data asta îi dispăruse din salon şi un iepuraş de pluş cu care dormea.
- Bine, dar nu ai spus nimic când ţi-au dispărut bijuteriile, şi te revolţi acum? se miră mătuşa ei.
- Da, dar el este important pentru sufletul meu.
La un moment dat, spre seară intră la ea în cameră un duh. Plutea, avea părul alb şi nu a speriat-o în nici un fel. Era singură în cameră.
- De ce avem două picioare? a întrebat Mălina.
- Ca să putem merge cu ele, a răspuns duhul.
- De ce avem două mâini ?
- Ca să ne hrănim cu ele, a răspuns duhul.
- De ce avem doi ochi?
- Ca să vedem cu ei, a răspuns duhul.
- De ce avem două urechi ?
- Ca să auzim cu ele, a răspuns duhul.
- Dar de ce ni s-a dat o singură inimă? Se miră Mălina?
- Pentru că cealaltă inimă este dată celeilalte jumătăţi...răspunse duhul.
Mălina stătea în pat şi privea duhul care plutea fără să atingă podeaua. Totul era firesc.
- Am venit să îţi îndeplinesc trei dorinţe, spuse duhul.
- Aş vrea să îmi împlineşti numai una şi anume să fiu împreună cu Kostas pentru totdeauna.
- Aşa va fi, îi răspunse el.
Apoi Mălina îi ceru un sfat.
- Să plec în Canada? Mama sa îi promisese că dacă va veni la ea, în Canada, va sta o lună, poate două până se va face bine şi se va întoarce în ţară.
- Dacă pleci, totul se duce, toate iluziile tale, sufletul tău se va duce la fel cum soarele se duce când vine noaptea...şi duhul dispăru.
La acelaşi spital cu Mălina fusese adus un tânăr marinar de douăzecişiopt de ani, dintr-o familie foarte bună. Avusese un accident de maşină, îi tăiaseră picioarele din şold şi coloana îi era afectată. Înainte de accident, acesta se implicase sentimental într-o relaţie cu o fată simplă, muncitoare la o fabrică de confecţii. Părinţii lui se opuseră din răsputeri acestei legături, aşa că ei s-au iubit pe ascuns. După accident fata fusese chemată de familia băiatului şi acceptată. După două luni în care îl hrănise, îl schimbase, fata cedă.
- Îl iubesc, este adevărat, dar nu mai pot, se chinuia ea.
Tânărul marinar se ataşă de Mălina
- Lasă, că o să ne căsătorim noi, îi spunea el.
- Kostas, doctorii mi-au spus că este posibil să nu mă mai ridic niciodată din scaunul cu rotile. Dacă este aşa, voi merge în Canada şi nu mă voi întoarce niciodată. Dacă mă voi face bine, o să mă întorc.
Până la urmă, Mălina plecă cu avionul în Canada întinsă pe targă, fără să revadă oraşul său drag. Nu mai putea duce nici măcar o sticlă de apă la gură. Medicii au stabilit diagnosticul: cancer osos galopant. Maxim trei luni mai avea de trăit. Când a discutat cu profesorul, Mălina a demonstrat destinului la ce nivel este capabilă să discut depre tragedia ei. I s-a explicat eronat cum că ar mai avea de trăit maxim doi, trei ani dacă va ţine regim. Simţise dureri foarte mari ca şi cum ceva o rodea în interiorul oaselor. Începuse să îi cadă vizibil părul.
- Uite, spunea, îmi dau cu mâna prin păr şi îmi cade. Doamne, nu am vrut bogăţie, nu am vrut avere, am vrut doar sănătate...
Mama ei a înţeles că operaţia la inimă nu mai are sens. Îmi amintesc ce puternică fată era. Nu mi-a fost dat să cunosc un om atât de echilibrat psihic, atât de calm şi de inteligent! Ce să mai spun de frumuseţea ei care îi paraliza pe tinerii din jur. Avea nişte ochi negri mari şi pătrunzători, un păr blond, îmbracată într-o rochie neagră era atât de zveltă, de distinsă şi de bine legată! Tăia răsuflarea multora când mergea pe trotuar.
La câteva zile după accident, când amândoi credeam că se va face bine, am sunat-o şi întâmplător, ascultam la calculator melodia filmului „Love Story.“
- Ştii asta este melodia mea preferată, o am şi pe soneria telefonului meu.
Mă prefăceam că zâmbesc, dar de fapt mi se părea tragică şi stranie coincidenţa.
- Ştiu deznodământul filmului îmi spuse ea râzând, dar să nu fim sceptici acum.
În spital plângea mereu. Cu o personalitate atât de puternică, mi-a fost teamă că ar putea să se sinucidă. În durerea ei, a încercat să îşi taie venele pe patul de spital. Ulterior a găsit forţa să continuie să trăiască fără speranţă.
- Nu mai pot Kostas, nu mai pot... Nu înţeleg de ce mi s-a întâmplat mie asta. Cu ce am greşit? Toate visele mele s-au dus. Sunt o laşă, Kostas, nu cred că voi rezista.
Timpul poartă în sine doar raportarea la fiinţă. În plan afectiv, trăirea nu e o porţiune de timp, ci o ascundere în propria natură. Suferinţa aduce o cântare misterului. Nelămurit rămân asupra atâtor amintiri stinse în decursul vremii. Oare jalea omului e numai a omului? Privesc printre gene, contemplu rătăcirea ca şi când pământurile sunt doar un spaţiu în sine. Doar istoria e rostul sângelui, doar istoria e setea dragostei? Care e adevărul trupului? În boemia culturii, prelungesc interogaţia. E atâta rătăcire în starea fiinţei...
Zbuciumul neîmplinirii mă amăgeşte cu aceste pagini. Ce poate să învelească o inimă? Ce caldă şi vie este strălucirea soarelui. Dincolo de starea de neîncredere, mă ameţesc de mireasma profeţiilor si tot o mai caut...
- Mă doare trupul de atâtea medicamente şi înţepături, dar sufletul mă doare mai tare! Când am aflat că poate nu voi mai merge niciodată, am vrut să îmi tai venele. Săptămâna viitoare vine mama să mă ducă în Canada. Dacă nu voi mai merge, am decis să nu mă mai întorc niciodată. Căsătoreşte-te cu mine, Kostas ...
Incertitudinea navigatorului bătut de valuri, acesta este visul inteligenţei. Din ştiinţă în ştiinţă, mintea caută un rost în pulberea ţărânii. E o înfundătură în fiecare ramură a ştiinţelor noastre. Ce metafizică întârzie primăvara peste câmpul cu flori?
Pricep un fragment de lume ca pe o vitrină. Depinde ce funcţii sufleteşti sunt active în doctrina creierului meu. Încă rănile îmi picură stăruitoare durere în dialectica raţională. Deşertăciunile vieţii coboară infinit în mine. Azi, doar chipul unui copil mai lasă în urma înţelegerea pur raţională.
Mălina nu greşeşti intrând în carnea mea! Îngropat asemeni unei melodii triste la pian, voi odihni sub o cărare din livada cu flori de cireş. Primăvara, alţi copii o vor străbate în ziua Învierii. Dar carnea mea nu e pământul, nu e ploaia măruntă, peste pumnii strânşi mistuind acelaşi chip sfărâmat. Atâtea trupuri vor umfla drojdia tinereţii fără bătrâneţe si vor umple de nebunie timpul...
Pe străzi indiferente, oraşul a înserat. Zidurile blocurilor îmi sfâşie anatomia sufletului. Lumina subţire dansează în jur, ca şi când luna ar fi de marmoră. Piere lumea fără ca memoria să aibă buzele umede! Câtă grijă are inima să împartă sânge în tot trupul; eu împart timpul în zile nefolositoare. Îmi petrec existenţa în bunul plac al vremurilor. În toată fiinţa simt un dor fundamental de mântuire, de salvare. Am nevoie de un sens! Ori cosmosul e spiritual, ori umerii mei sunt căzuţi de ambiţia filosofiei înstrăinate.
Într-o noapte, îmi voi lăsa misterios pleoapele la maluri, navigator sub valuri. Departe, să mă trezesc doar în sufletul meu. Rugul vremii, sub acelaşi soare lângă mine arde, o clepsidră mă lasă mai puţin cu câte o zi, cu câte o noapte. Îmi dezbrac scheletul sub un câmp de stele, dincolo de vânt. Rămâne numai visul pe pleoapa Mălinei care adoarme lângă o apă, dar plânsul anilor nu se mai întoarce. În ce chip să hrănesc fiinţa pentru a face cu putinţă un temei?
…cu Mălina am discutat într-o seară. Părea o tipă înfumurată. Am schimbat câteva replici. Amândoi vroiam să ne dăm câte o lecţie. Era studenta la Psihologie, avea bursă de merit, crescuse într-o familie de profesori universitari la medicină. Dar nu se lăuda cu asta. Ştia ce îşi dorea să facă cu propriul destin! Se înţelegea cu toată lumea şi nu făcea paradă cu inteligenţa. De câţiva ani, mama sa plecase în Canada şi tatăl se afla în comă tot acolo. Nu îşi dorea să plece din România, simţea că locul ei este aici; avea grijă de un frăţior mai mic, înfiat de părinţii ei. A crescut într-o atmosferă protectoare. Tatăl obişnuia să-i spună mamei sale.. “iubire mică”. În familie nu văzuse o ceartă niciodată. M-am certat cu ea o singură dată. Pur şi simplu a tăcut. Asta i-a fost toată reacţia.
- Crezi că eu nu puteam să te jignesc? Dar am preferat să tac.
Mi-a fost ruşine, pentru că nu o înţelegeam. Am simţit-o cu mult mai inteligentă decât mine, care eram instinctual şi impulsiv. Nu mi-a fost dat să întâlnesc până atunci o persoană cu un temperament atât de robust, cu un psihic atât de echilibrat!
Într-o dimineaţă, înainte să se trezească, Mălina avu un vis... se făcea că urcă pe un deal înalt şi se târăşte cu coatele, cu genunchii şi cu greu, luptând şi suferind, ajunge în vârf. Acolo era o biserică şi în pragul bisericii, Maica Domnului îmbrăcată în alb. Mălina se închină, Atoştiitoarea îi puse mâinile pe cap şi plângea. Când se trezi, Mălina avea părul... ud!
Nu a dat importanţă visului. În ziua aceea, urma să mergă la facultatea de medicină, unde voia să se înscrie. Toată vara învăţase pentru examenul de admitere. Îşi dorea să studieze medicina, la fel cum facuseră părinţii ei. A depus actele la secretariat şi a dorit să traverseze strada pentru a ajunge la un centru xerox, pentru testele de admitere. Un microbuz o surprinse pe stradă în dreptul trecerii de pietoni. Impactul a fost puternic: dublă fractură la un picior şi fractură la celălalt cu imobilizare pentru mai multe zile.
- Şi în vara asta ar fi trebuit să plec pentru zece zile la părinţii mei în Canada! Acum o să aştept să îmi scoată ghipsul şi o să merg la toamnă.
După un timp, inima începuse să îi facă probleme. Au apărut fibrilaţii, aşa că medicii, după o lună de tratament, au trimis-o în capitală. Zadarnic au încercat tot felul de tratamente să îi stabilizeze inima.
O sunam şi îmi spunea:
- Kostas, o să mor, să nu mă uiţi.
Aflată în Canda, mama nu putea veni fiindcă acolo şi tatăl ei era foarte bolnav. Mălina vorbea des la telefon cu părinţii. Tatăl său o ruga să fie puternică, să aibă credinţă în Dumnezeu, că el o va veghea din Ceruri.
Când i-au desfăcut ghipsul, doctorii au constatat că picioarele în mod inexplicabil erau vinete şi se lipiseră prost. Erau porţiuni prin care sângele nu circulase, aşa că lucrurile se complicaseră. Ar fi vrut să o opereze la picioare, dar inima putea ceda în timpul operaţiei. Nu se grăbeau să intervină pe cord deschis fiindcă riscau foarte mult. Situaţia devenea critică, dar Mălina era încă puternică.
Era o fată extrem de frumoasă şi destul de rea cu băieţii care o abordau ştrengăreşte. Blondă şi elegantă, graţioasă şi feminină, fără să îşi propună, ieşea în evidenţă prin rafinamantul ei. În adolescenţă avusese un iubit care plecase în State să studieze medicina. Fusese un băiat pe care părinţii ei, profesori amândoi la Facultate de Medicină, l-au găzduit în casa lor. Aşa au început ei o fascinantă poveste de iubire. Mălina vroia să intre curată în altar. Visul ei era să devină mireasă şi să aibă în preajmă mulţi porumbei albi, când va ieşi pe uşa bisericii. Avea douăzecişidoi de ani. Înainte de accident, fusese foarte curtată de bărbaţi.
Medicii decid să o opereze la unul din picioare. În timpul operaţiei, ea intră în comă. Când se trezeşte la reanimare, lanţul de la gât şi brăţara de aur îi fuseseră furate.
Din păcate, operaţia nu reuşise. O nouă operaţie urmă, o nouă comă, de data asta îi dispăruse din salon şi un iepuraş de pluş cu care dormea.
- Bine, dar nu ai spus nimic când ţi-au dispărut bijuteriile, şi te revolţi acum? se miră mătuşa ei.
- Da, dar el este important pentru sufletul meu.
La un moment dat, spre seară intră la ea în cameră un duh. Plutea, avea părul alb şi nu a speriat-o în nici un fel. Era singură în cameră.
- De ce avem două picioare? a întrebat Mălina.
- Ca să putem merge cu ele, a răspuns duhul.
- De ce avem două mâini ?
- Ca să ne hrănim cu ele, a răspuns duhul.
- De ce avem doi ochi?
- Ca să vedem cu ei, a răspuns duhul.
- De ce avem două urechi ?
- Ca să auzim cu ele, a răspuns duhul.
- Dar de ce ni s-a dat o singură inimă? Se miră Mălina?
- Pentru că cealaltă inimă este dată celeilalte jumătăţi...răspunse duhul.
Mălina stătea în pat şi privea duhul care plutea fără să atingă podeaua. Totul era firesc.
- Am venit să îţi îndeplinesc trei dorinţe, spuse duhul.
- Aş vrea să îmi împlineşti numai una şi anume să fiu împreună cu Kostas pentru totdeauna.
- Aşa va fi, îi răspunse el.
Apoi Mălina îi ceru un sfat.
- Să plec în Canada? Mama sa îi promisese că dacă va veni la ea, în Canada, va sta o lună, poate două până se va face bine şi se va întoarce în ţară.
- Dacă pleci, totul se duce, toate iluziile tale, sufletul tău se va duce la fel cum soarele se duce când vine noaptea...şi duhul dispăru.
La acelaşi spital cu Mălina fusese adus un tânăr marinar de douăzecişiopt de ani, dintr-o familie foarte bună. Avusese un accident de maşină, îi tăiaseră picioarele din şold şi coloana îi era afectată. Înainte de accident, acesta se implicase sentimental într-o relaţie cu o fată simplă, muncitoare la o fabrică de confecţii. Părinţii lui se opuseră din răsputeri acestei legături, aşa că ei s-au iubit pe ascuns. După accident fata fusese chemată de familia băiatului şi acceptată. După două luni în care îl hrănise, îl schimbase, fata cedă.
- Îl iubesc, este adevărat, dar nu mai pot, se chinuia ea.
Tânărul marinar se ataşă de Mălina
- Lasă, că o să ne căsătorim noi, îi spunea el.
- Kostas, doctorii mi-au spus că este posibil să nu mă mai ridic niciodată din scaunul cu rotile. Dacă este aşa, voi merge în Canada şi nu mă voi întoarce niciodată. Dacă mă voi face bine, o să mă întorc.
Până la urmă, Mălina plecă cu avionul în Canada întinsă pe targă, fără să revadă oraşul său drag. Nu mai putea duce nici măcar o sticlă de apă la gură. Medicii au stabilit diagnosticul: cancer osos galopant. Maxim trei luni mai avea de trăit. Când a discutat cu profesorul, Mălina a demonstrat destinului la ce nivel este capabilă să discut depre tragedia ei. I s-a explicat eronat cum că ar mai avea de trăit maxim doi, trei ani dacă va ţine regim. Simţise dureri foarte mari ca şi cum ceva o rodea în interiorul oaselor. Începuse să îi cadă vizibil părul.
- Uite, spunea, îmi dau cu mâna prin păr şi îmi cade. Doamne, nu am vrut bogăţie, nu am vrut avere, am vrut doar sănătate...
Mama ei a înţeles că operaţia la inimă nu mai are sens. Îmi amintesc ce puternică fată era. Nu mi-a fost dat să cunosc un om atât de echilibrat psihic, atât de calm şi de inteligent! Ce să mai spun de frumuseţea ei care îi paraliza pe tinerii din jur. Avea nişte ochi negri mari şi pătrunzători, un păr blond, îmbracată într-o rochie neagră era atât de zveltă, de distinsă şi de bine legată! Tăia răsuflarea multora când mergea pe trotuar.
La câteva zile după accident, când amândoi credeam că se va face bine, am sunat-o şi întâmplător, ascultam la calculator melodia filmului „Love Story.“
- Ştii asta este melodia mea preferată, o am şi pe soneria telefonului meu.
Mă prefăceam că zâmbesc, dar de fapt mi se părea tragică şi stranie coincidenţa.
- Ştiu deznodământul filmului îmi spuse ea râzând, dar să nu fim sceptici acum.
În spital plângea mereu. Cu o personalitate atât de puternică, mi-a fost teamă că ar putea să se sinucidă. În durerea ei, a încercat să îşi taie venele pe patul de spital. Ulterior a găsit forţa să continuie să trăiască fără speranţă.
- Nu mai pot Kostas, nu mai pot... Nu înţeleg de ce mi s-a întâmplat mie asta. Cu ce am greşit? Toate visele mele s-au dus. Sunt o laşă, Kostas, nu cred că voi rezista.
Timpul poartă în sine doar raportarea la fiinţă. În plan afectiv, trăirea nu e o porţiune de timp, ci o ascundere în propria natură. Suferinţa aduce o cântare misterului. Nelămurit rămân asupra atâtor amintiri stinse în decursul vremii. Oare jalea omului e numai a omului? Privesc printre gene, contemplu rătăcirea ca şi când pământurile sunt doar un spaţiu în sine. Doar istoria e rostul sângelui, doar istoria e setea dragostei? Care e adevărul trupului? În boemia culturii, prelungesc interogaţia. E atâta rătăcire în starea fiinţei...
Zbuciumul neîmplinirii mă amăgeşte cu aceste pagini. Ce poate să învelească o inimă? Ce caldă şi vie este strălucirea soarelui. Dincolo de starea de neîncredere, mă ameţesc de mireasma profeţiilor si tot o mai caut...
- Mă doare trupul de atâtea medicamente şi înţepături, dar sufletul mă doare mai tare! Când am aflat că poate nu voi mai merge niciodată, am vrut să îmi tai venele. Săptămâna viitoare vine mama să mă ducă în Canada. Dacă nu voi mai merge, am decis să nu mă mai întorc niciodată. Căsătoreşte-te cu mine, Kostas ...
Incertitudinea navigatorului bătut de valuri, acesta este visul inteligenţei. Din ştiinţă în ştiinţă, mintea caută un rost în pulberea ţărânii. E o înfundătură în fiecare ramură a ştiinţelor noastre. Ce metafizică întârzie primăvara peste câmpul cu flori?
Pricep un fragment de lume ca pe o vitrină. Depinde ce funcţii sufleteşti sunt active în doctrina creierului meu. Încă rănile îmi picură stăruitoare durere în dialectica raţională. Deşertăciunile vieţii coboară infinit în mine. Azi, doar chipul unui copil mai lasă în urma înţelegerea pur raţională.
In tacerea noptii
Cate femei nu se tem de noapte?
Cate pericole se ascund in propriul suflet, in toiul noptii?
Cate povesti romantice sunt construite magic de cate un Casanova masacrat de propriul intuneric...
Femeie ... trupul tau, asediu pentru zbuciumul barbatului care te joaca la ruleta ruseasca...
Ti se face rau... premisa a propriilor placeri...
Cate pericole se ascund in propriul suflet, in toiul noptii?
Cate povesti romantice sunt construite magic de cate un Casanova masacrat de propriul intuneric...
Femeie ... trupul tau, asediu pentru zbuciumul barbatului care te joaca la ruleta ruseasca...
Ti se face rau... premisa a propriilor placeri...
Si pun pariu ca nici o femeie nu apreciaza pornografia, dar toate o consuma...
Nu credeti in pornografie pentru ca victimile tac iar masochistele vorbesc...
Nichita Stănescu
Altă matematică
Noi ştim că unu ori unu fac unu,
dar un inorog ori o pară
nu ştim cât face.
Ştim că cinci fără patru fac unu,
dar un nor fără o corabie
nu ştim cât face.
Ştim, noi ştim că opt
împărţit la opt fac unu,
dar un munte împărţit la o capră
nu ştim cât face.
Ştim că unu plus unu fac doi,
dar eu şi cu tine,
nu Ştim, vai, nu ştim cât facem.
Ah, dar o plapumă
înmulţită cu un iepure
face o roscovană, desigur,
o varză împărţită la un steag
fac un porc,
un cal fără un tramvai
face un înger,
o conopidă plus un ou,
face un astragal...
Numai tu şi cu mine
înmultiţi şi împărţiţi
adunaţi şi scăzuţi
rămânem aceiaşi...
Pieri din mintea mea!
Revino-mi în inimă!
IDENTITATEA...
Suntem ceea ce dorim sa fim? Niciodata nu suntem ceea ce am fi putut fi... Cine ne sufoca persoana? Unde sunt basmele, stiintele, dar promisiunile? Care este identitatea mea, cine sunt eu niciodata desavarsit? Ce surogat de experienta este sa scriu aici, cu gandul de a nu fi ignorat,o alta iluzii pe net...
In vremurile grele... unde este identitatea cand ti se face nedreptate? Teatrul vietii s-a mutat in lumea virtuala... si asaltul iluziilor nu are odhina!
Puritatea, inocenta... se opun turmei si fara ele unde gasim echilibrul interior? Ce mare scofala nabagarea de seama....
In vremurile grele... unde este identitatea cand ti se face nedreptate? Teatrul vietii s-a mutat in lumea virtuala... si asaltul iluziilor nu are odhina!
Puritatea, inocenta... se opun turmei si fara ele unde gasim echilibrul interior? Ce mare scofala nabagarea de seama....
Fructul amar al poeziei
Si stau
... atatea lucruri se implinesc afara,
ma sprijinesc de o cafea
de abisurile n-covoiate.
N-am chef
de arbori
de sosele
de nebunii..
Zile
de insingurare
fara entuziasm
cu dimineti uitate
de frica zilei...
29.nov' 2010
29.nov' 2010
Despre apa
Molecula de apa este alcatuita din oxigen si hidrogen. Doua gaze se combina si rezulta un lichid. Daca ar fi rezultat, tot un gaz, nu ar fi existat apa lichida, iar viata nu ar fi fost posibila.
Din cele doua gaze, unul arde - hidrogenul, iar celalalt intretine arderea - oxigenul. Si totusi apa stinge focul! Daca apa ar pastra proprietatile gazelor din care provine, ar arde sau ar intretine arderea. In ambele cazuri, viata pe pamant ar fi imposibila. Cea mai mica scanteie sau flacara ar declansa un imens incediu global; toate oceanele, fluviile si raurile ar arde.
bibliografie: Ioan VLADUCA, Dialoguri despre Stiinta si Credinta, 2010
Din cele doua gaze, unul arde - hidrogenul, iar celalalt intretine arderea - oxigenul. Si totusi apa stinge focul! Daca apa ar pastra proprietatile gazelor din care provine, ar arde sau ar intretine arderea. In ambele cazuri, viata pe pamant ar fi imposibila. Cea mai mica scanteie sau flacara ar declansa un imens incediu global; toate oceanele, fluviile si raurile ar arde.
bibliografie: Ioan VLADUCA, Dialoguri despre Stiinta si Credinta, 2010
parintele Porfirie inregistrare video
Parintele Porfirie, in lume Evanghelos Bairaktaris, se tragea din Evvia. S-a nascut in anul 1906, in satul Sf. Ioan din Karystia, din parinti saraci. De la varsta de 10 ani a fost nevoit sa lucreze la o bacanie in Pireu. Pe cand avea 12-14 ani a citit cu mare atentia viata Sf. Ioan Kalivitul si, fiind atras de invataturile sale, a incercat sa le urmeze in viata. Astfel s-a incredintat iubirii lui Hristos si, parasindu-si pe ascuns satul, s-a dus la Kafsokalivia la Sfantul Munte, pentru a-si pune in aplicare inaltele idealuri.
Parintele Porfirie, in lume Evanghelos Bairaktaris, se tragea din Evvia. S-a nascut in anul 1906, in satul Sf. Ioan din Karystia, din parinti saraci. De la varsta de 10 ani a fost nevoit sa lucreze la o bacanie in Pireu. Pe cand avea 12-14 ani a citit cu mare atentia viata Sf. Ioan Kalivitul si, fiind atras de invataturile sale, a incercat sa le urmeze in viata. Astfel s-a incredintat iubirii lui Hristos si, parasindu-si pe ascuns satul, s-a dus la Kafsokalivia la Sfantul Munte, pentru a-si pune in aplicare inaltele idealuri.
de ce nu inteleg psihologia.
Cu tristete subliniez de ce nu inteleg psihologia.:
1. Exlipca gresit originea capacitatilor psihice, fara sa adminta ca sufletul este creat de Dumnezeu;
2. Explica gresit manifestarile psihice date de lucrarea harului lui Dumnezeu, deoarece nu admite existenta harului
3. Defineste gresit capacitatile psihice, luand in seama doar aspectele psihice actuale ale omului cazut;
4. Interpreteaza gresit lucrarea duhurilor reale in sufletul omului, neadmitand existenta acestor duhuri;
5. Elaboreaza orientari gresite pentru dezvoltarea psihica a omului. necunoscand viata duhovniceasca si scopul existentei umane.
Sfantul Nectarie a spus : " Ochiul necredinciosului nu vede nimic in creatie in afara miscarilor naturii..."
bibliografie: Ioan VLADUCA, Dialoguri despre Stiinta si Credinta, 2010
1. Exlipca gresit originea capacitatilor psihice, fara sa adminta ca sufletul este creat de Dumnezeu;
2. Explica gresit manifestarile psihice date de lucrarea harului lui Dumnezeu, deoarece nu admite existenta harului
3. Defineste gresit capacitatile psihice, luand in seama doar aspectele psihice actuale ale omului cazut;
4. Interpreteaza gresit lucrarea duhurilor reale in sufletul omului, neadmitand existenta acestor duhuri;
5. Elaboreaza orientari gresite pentru dezvoltarea psihica a omului. necunoscand viata duhovniceasca si scopul existentei umane.
Sfantul Nectarie a spus : " Ochiul necredinciosului nu vede nimic in creatie in afara miscarilor naturii..."
bibliografie: Ioan VLADUCA, Dialoguri despre Stiinta si Credinta, 2010
Abonați-vă la:
Postări (Atom)