Sa ajutam!

Am primit acest mesaj:

Buna ziua,
Ma iertati ca va deranjez .Vin cu rugamintea la d-voastra sa scrieti un articol pe blogul d-voastra despre mama mea, Gabriela Tudorache.Timpul nu ne permite sa asteptam si va rugam sa scrieti un articol despre cazul ei. 

Mai multe detalile gasiti pe http://gabrielatudorache.blogspot.com/. Sau ne puteti contacta la nr de tel. 0724342082. 

Va rugam , daca sunteti de acord sa ne lasati si un raspuns . 

Va multumesc din inima pentru sprijinul acordat.
dumitru_gabriela31@yahoo.com

E vreme de început de Post Mare. E vreme bună pentru reculegere, pentru plângerea păcatelor, pentru sporirea credinţei, pentru primenire sufletească, pentru mâncare puţină şi rugăciune multă. Dar mai cu seamă, e vreme bună pentru fapte bune, care încununează toate cele mai sus înşirate şi ne arată pe noi iubitori şi trăitori cu-adevărat ai învăţăturilor Scripturii.

O mama tânără şi frumoasă, o mamă care şi-a crescut cu drag copiii, o mamă credincioasă şi demnă, dar acum cu totul neputinciosă în faţa bolii cu care se luptă de aproape cinci ani.
Gabriela Tudorache, căci despre ea este vorba, are un meningiom care îi pune în pericol vederea (şi nu numai).
Intervenţia chirurgicală, de mare fineţe şi precizie, nu se poate realiza în ţară, dar specialiştii de la INI Hanovra au răspuns favorabil după ce au primit rezultatul investigaţiilor făcute de Gabriela în ţară şi au programat-o la operaţie pentru luna iulie 2012. O veste minunată!
Costurile operţiei se ridică, însă, la 35.000 de euro, sumă impresionantă pentru posibilităţile familiei, pe lângă banii aceştia fiind necesari şi alţii, pentru găzduire, deplasare şi alte eventuale tratamente.

Magarul lui Iisus

Magarul lui Iisus

Astazi a cazut un cui din crucea mea si nici bataile inimii nu pot sa il mai bata... 
Nici praful din pleoapele mele nu ma lasa sa il descopar pe Dumnezeu. 
Ma apropii de sufletul meu, sa-l pot atinge nu pot...

Atunci, din el se coboara Dumnezeu prin spartura lasata de cui si, pleaca...

Iar eu am ramas ca un magar din care a descalecat Iisus.

Parintele ARSENIE Papacioc - despre POST

Nu este lucru mic in viata raul cel mai mic, orice pacat mic este un pacat mare, orice sarpe mic e un sarpe... 

Un pacat mic care a rasturnat Cerul si Pamantul, Adam nu a facut decat ca a muscat dintr-un mar... Ce greseala mare a facut?  A iesit din ascultare... dar matale ai muscat din oameni... 

Sa nu dusmanim. Nu ai sa poti iubi... dar macar sa nu uraste... deci lupta-te cu tine putin. Ai iubi vrajmasii nu este o recomandare, este o porunca. Nu o stare de nevointa continua... dar macar o stare de prezenta continua... ca suntem crestini.

 .. 

propunere de carte

Părintele Arsenie  

Acuzatul „ZEK-18376”  

Un sfant in lagarele comuniste din Rusia  

(editie integrala)

Carte tiparita cu binecuvantarea P.S. Galaction - Episcopul Alexandriei si Teleormanului; 

Traducere din limba greaca de Monahul Pimen Vlad - Chilia Sf. Mc. Artemie din Sf. Munte Athos; 

An aparitie: 2009; Nr. pagini: 467; Pret: 15 RON

Cine a fost părintele Arsenie?

1984  s-a nascut la Moscova in 1894.

1911  a terminat scoala secundara si s-a inscris la Facultatea Imperiala din Moscova.

1917 a terminat studiile universitare. Scrie primele lucrari despre arta si arhitectura rusa veche.

1917-1919  ajunge la manastirea Optina. Aici a fost tuns in monahism, iar mai apoi a primit    harul preotiei.

1919 cu binecuvantarea patriarhului Moscovei Sfantul Tihon slujeste intr-una din parohiile capitalei.

1921 este numit preot la una dintre parohii.

1927 decembrie, parintele Arsenie a fost arestat pentru prima data. A fost inchis pentru o perioada de doi ani in regiunea Arkhangelsk( in Nord).

1929 se intoarce din exil dar nu i se permite sa se apropie de Moscova pe o raza de 100 km. Este facut iarasi parohul unei biserici.

1931 este din nou arestat si exilat pentru cinci ani in regiunea Vologda. I s-a permis sa locuiasca in regiunile Vologda, Arhanghelsc si Vladimir, insa fara a avea permisiunea sa slujeasca. El oficia insa slujbele in casa sa, in secret. 

1936 este arestat, inchis pentru un an si exilat iarasi.

1938 se intoarce din exil cu porunca sa traiasca numai in partile  Vologda, Arhanghelsc si Vladimir.

1939 este exilat pentru a treia oara in Siberia si dupa aceea in Urali.

1942 este trimis in Lagarul Special de Detinuti.

1958 este eliberat din lagar si pleaca la Rostov- Velichi, eparhia Iaroslav.

1975 moare si este ingropat la Rostov-Velichie

Cu siguranţă că aveţi cunoştinţă de multe memorii ce s-au tipărit în acesti ani, care descriu viaţa lagărelor  din preioada comunistă. Au scris despre asta intelectuali, ofiţeri, preoti, ţarani, deţinuţi politici etc.. Insă această carte are ceva cu totul aparte. Vorbeşte despre un personaj părintele Arsenie aşa cum a ramas el în memoriile celor care l-au cunoscut. Veţi citi despre chinuri inumane si nedrepte, despre minuni incredibile din aceste lagăre şi închisori, despre atei care l-au negat pe Dumnezeu, despre maritiri creştini care şi-au dăruit viaţa pentru credinţa în Dumnezeu şi care nu au fost părăsiţi nici în lagar  şi nici la trecerea lor din această viaţă.

In lagăr are experienţă unirii cu lumina necreată. 

Impreună cu un student ateist ce avea o atitudine batjocoritoare faţă de Dumnezeu, este aruncat într-o cutie de fier pe un ger de -30 grade Celsius (cutia amplificand gerul) pentru 48 de ore, fără hrană, fără apă. Părintele Arsenie începe rugaciunile, urmat şi de Alexei (studentul ateist), iar celula se umple de lumină harică şi de caldură. Nimeni, pană atunci, nu supravieţuise pedepsei de izolare la celulă.

...cu toate că îl aveam acum printre noi pe părintele Arsenie care ne scosese din amorţire, noi tot parcă eram alţii. Imbătraniserăm, eram obosiţi, doboraţi. Ne rugam, dar în rugăciune mai mult ceream ajutor decat îl slăveam pe Dumnezeu, ca înainte.
L-am întrebat odată pe părintele Arsenie de ce se întamplă aşa?
  

Intr-un fel este firesc, a spus el cu glas umbrit de tristeţe. Oamenii au trecut prin prea multe greutăţi, prea mari. Cat nu s-a facut spre a dezrădăcina credinţa din suflete! In asemenea împrejurări, cum să se mai gandească omul la altceva decat la supravieţuire şi la înlăturarea piedicilor ce-i stau in cale! Priviţi numai ce viaţă se duce astăzi: televizor, ziare, reviste, teatru şi cinema! Toate acestea uniformizează gandirea, omul nu mai poate fi singur cu gandurile sale; nu mai poate simţi că Dumnezeu e de faţă.

Mersul de astăzi al vieţii, cu iuţeala-i năucitoare, îi constrange pe oameni să joace cum li se cantă. Omul nu-i niciodată singur cu sine. Chiar de se află într-un sanatoriu, sau stă acasă să se odihnească, tot e un anume ritm care i se impune, tot e un program pe care trebuie să-l urmeze. Totul ţi se prescrie dinainte. Esti hrănit, informat, învăţat ce-ţi lipseste. Mulţimi uriase sunt stranse laolaltă si totusi fiecare e despărţit de ceilalţi prin lupta zilnică pentru viaţă.

Petre Tuteţa:comunismul e cea mai mare aflare în treabă din istoria omenirii.


...înfricoşate prigoane s-au întimplat în comunism în secolu! XX

EMOTIONANAT!!!

Rar mi-a fost dat să văd ceva mai emotionant pe internet!!!

Vă  spun sincer că mi-e şi rusine să comentez...

Când Sung-Bong Choi a decis să cânte la "Korea's Got Talent" (versiunea coreeană  la American Idol) nu a avut nici o idee că el ar putea câştiga inimile a milioane de oameni din întreaga lume.

Povestea copilărie i-a mişcat într-atat pe judecători,  că aceştia şi-au stăpânit greu emotiile şi calmul. De la vârsta de 5 ani este  pe străzi. A  auzit cândva un cântec şi a încercat să îl cânte.

El le-a spus judecătorilor că,  nu crede că ar putea cânta foarte bine, dar  că aşa s-ar simti fericit. 

Ei nu ar fi pareau surprinşi, chiar au încercat să fie amabili. Dar priviti cu atentie fetele lor!!! 

Vă mulţumesc, toate cele bune.

Bucurati-va de Romania.

CEL MAI FRUMOS DOCUMENTAR DESPRE ROMANIA 

E paradisul! Mai frumos nu se poate!!!  
Iti hraneste sufletul si inima: 
Asta face ROMANIA!!!

Bucurati-va de Romania, bucurati-va de viata...

Razboiul psihologic

Psywar prezintă utilizarea propagandelor şi a relaţilor publice de către corporații şi guverne, pentru manipularea oamenilor. 

Filmul explorează modul în care guvernul american a organizat evenimente pentru a manipula opinia publică în legătură cu războiul din Irak. 

Se discută de asemenea, scandalul Pentagonului, şi activităţile ascunse ale Rendon Group. 

Filmul expune activităţi guvernamentale şi corporative ce au ca scop crearea de confuzie între ştirile reale şi cele false, precum şi evoluţia în timp a unor campanii de relaţii publice de dezinformare, campanii strategice şi alte instrumente de manipulare PR care au transformat SUA intr-un loc în care cetăţenii sunt manipulați cu eficienţă, şi la scară foarte largă. 

Traducere şi sincronizare: Marian Matei.

Sursa: http://metanoia-films.org

Binecuvantata fii, inchisoare.

Filmul, bazat pe fapte reale, ne poarta in Romania sfarsitului anilor 1940 si inceputul anilor 1950, o Romanie stalinista unde regimul la putere incepe prigoana impotriva propriului neam si propriei credinte. 

Nicoleta, o tanara intelectuala romanca este arestata. Crima sa este dubla: ea face parte dintr-un partid politic de opozitie si este nepoata pe linie materna a lui Iuliu Maniu. In prima perioada a detentiei la Malmaison, eroina este interogata si torturata pana la extenuare, pana aproape de acea granita nevazuta intre viata si moarte. Regasindu-se singura in fata acestei insuportabile si interminabile suferinte, cand nimeni si nimic nu mai lasa sa se intrevada vreo speranta, Nicoleta descopera in adancurile misterioase ale firii puterea credintei. Intalnirea cu Dumnezeu ii da eroinei libertatea interioara si curajul sa se opuna si sa reziste monstruozitatii anchetatorilor. Ea reuseste sa-si apare nu numai convingerile politice ci si pe cele religioase. Cand suferi pana la limita suportabilului "poti sa mori sau poti sa-l gasesti pe Dumnezeu". Dar, din momentul cand Dumnezeu apare in viata celei care sufera, forta ei este fara margini... 

Dupa trei luni, Nicoleta este transferata la inchisoarea din Mislea, unde devine un exemplu de rezilienta si devotare pentru detinute. De acolo, ea este transferata la canalul Dunare-Marea Neagra... 

Dupa patru ani de detentie, este eliberata fara a fi niciodata judecata. Aceasta perioada grea de incercare nu a facut decat sa o transforme in figura de frunte a rezistentei si jertfei crestine romanesti si, prin extrapolare, a jertfei crestine universale. 

Filmul este ecranizarea ecranizarea scrierii, cu caracter autobiografic, a scriitoarei Nicole Valéry-Grossu "Bénie sois-tu, prison". 

Regizorul Nicolae Margineanu a realizat acest film ca o "datorie morala", deoarece tatal sau, psihologul Nicolae Margineanu, a fost inchis de comunisti 16 ani ca detinut politic. 

"Binecuvântata fii, închisoare" a fost o datorie morala, un film închinat acestor oameni care au suferit atât de mult. Ma bucur ca am reusit sa-l fac si îl consider filmul cel mai important din cariera mea" (Nicolae Margineanu).

Spargatorul de nuci

P.Ceaikovski a început lucrul asupra baletului „Spărgătorul de nuci” în ianuarie 1892 şi deja în luna martie a aceluiaşi an l-a finisat. Într-un mirific avînt de inspiraţie a fost creată o capodoperă, unde dansul şi simfonia se întregesc într-un mod fericit. Specificul novator al baletului constă în aranjamentul simfonic al muzicii, ce ilustrează într-o manieră reuşită imaginile acţiunii scenice.

Şi în patria sa, şi peste hotarele ei, „Spărgătorul de nuci” s-a bucurat de un mare succes, fiind montat de nenumărate ori, lucru de care nu s-a mai bucurat un alt balet clasic. 

ACTUL I.

Acţiunea se desfăşoară într-un mic orăşel din Germania. În casa domnului Stahlbaum domneşte atmosfera de sărbătoare din ajunul Crăciunului. Părinţii fac ultimele retuşuri la pomul de iarnă, aşezînd lîngă el cadourile pentru copii. Se aprind beculeţele şi se deschide uşa. Marie şi Fritz, copiii domnului Stahlbaum dau buzna în cameră. Îi urmează verii şi verişoarele cu părinţii lor. Copiii se aşează în rînd şi încep un marş voios.

După dansul adulţilor vine şi unchiul Drosselmeyer, care este naşul micuţilor Fritz şi Marie.

Acesta este aşteptat cu nerăbdare, căci le aduce copiilor, de fiecare dată, surprize neobişnuite. Nu-i va dezamăgi nici acum. El le-a pregătit un cadou nemaipomenit, un Spărgător de nuci, o păpuşă nostimă care cu uşurinţă sparge nucile. La început copiii se bucură, apoi încep să se certe din cauza cadourilor. Fritz cîştigă disputa, iar Marie izbucneşte în lacrimi. Pentru a o consola, unchiul Drosselmayer îi dă fetei Spărgătorul de nuci. Fritz îl azvîrle rîzînd şi îl strică, în timp ce Marie îl consolează. Între timp s-a făcut tîrziu. Mama îi trimite pe copii la culcare. Musafirii se retrag. Marie îşi ia rămas bun de la Spărgătorul "bolnav" şi copii se duc la culcare.

După puţin timp Marie se întoarce în camera festivă. Adoarme în fotoliu şi astfel evenimentele acestei seri continuă.

În lumina lunii, pomul de Crăciun, devine tot mai mare, ocupînd o mare parte a camerei. Aici domneşte o atmosferă fantastică şi misterioasă. Apare Drosselmeyer  care nu este doar naşul lui Fritz şi Marie – el se transformă într-un adevărat magician. La un simplu gest al mînii lui totul în jur învie: pereţii se dau în lături. Treptat, jucăriile prind viaţă şi încep a creşte. Subit îşi face apariţia din toate părţile o armată întreagă de şoareci conduşi de regele lor şi se apropie de fată. Ea, înfricoşată, îi goneşte. Păpuşile sunt agitate şi speriate. Atunci se trezeşte Spărgătorul de nuci care, datorită ingeniozităţii şi vitejiei sale, alături de soldaţii de plumb, se luptă cu şoarecii. Bătălia nu e deloc uşoară şi Spărgătorul pare să cedeze. Marie intervine cu o lumînare aprinsă, pe care o aruncă şi reuşeşte să învingă armata de şoareci. Cîmpul de luptă rămîne pustiu. Spărgătorul de nuci stă întins jos fără suflare. Marie şi păpuşile îi sar în ajutor. Dar iată că se întîmplă o minune... În faţa lui Marie, păpuşa - Spărgător de nuci se transformă într-un prinţ frumos. El se apropie de ea. Marie şi prietenii săi se pomenesc sub bolta cerului înstelat, lîngă Pomul de Crăciun. Fulgii de nea se rotesc într-un dans feeric. Marie şi prinţul aşezaţi într-o luntre magică, pornesc spre steaua miraculoasă din vîrful pomului. Prietenii îi însoţesc.

ACTUL II

Marie şi prinţul plutesc în luntrea magică prin împărăţia verde a Pomului de Crăciun. Împreună cu ei călătoresc şi prietenii lor. Tot mai aproape este steaua miraculoasă. Visul este aproape realizat...

Pe neprins de veste ei sunt atacaţi din nou de Regele Şoarecilor cu armata sa. Prinţul se avîntă din nou în luptă. Toţi urmăresc speriaţi lupta. Prinţul răpune duşmanul.

Prietenii sărbătoresc victoria. Păpuşile dansează. Lumînările sclipesc tot mai mult, Pomul învie. Şoarecii răi sunt învinşi! În sfîrşit, Marie şi Prinţul ajung la Castelul trandafirilor din Împărăţia dulciurilor. Prinţul-spărgător povesteşte Zînei dulciurilor şi suitei acesteia întîmplarea, subliniind intervenţia curajoasă a Mariei împotriva regelui şoarecilor. Tînăra pereche este cinstită cum se cuvine de întreaga curte împărătească. Cele mai nostime personaje vor participa la divertismentul compus din mai multe dansuri: spaniol, arab, chinezesc, rusesc, italian, francez etc. Marie şi Prinţul execută un briliant pas-de-deux, apoi toată suflarea se angrenează în marele Vals al florilor din final.

Ce păcat că totul a fost doar un vis!

A trecut Noaptea de Crăciun, iar odată cu ea şi cele mai frumoase iluzii... Marie, care trăise un vis de poveste, stă acasă lîngă Pomul de Crăciun, iar în braţe ţine păpuşa – Spărgătorul de nuci.

Quo vadis?

Intr-un climat de teroare, Nero, imparatul inebuneste si incepe sa-i urmareasca pe crestini si sa-i ucida.

 
Admitem astazi credinta pana la moarte? Plecam noi de pe pamant pentru Hristos?

Numai iubirea nu este de ajuns!

Înainte să-l găseşti pe Făt-Frumos, trebuie să săruţi multe broaşte.(Muprhy)

 

Alte legi a lui M. despre dragoste: 

Nu exista nici o diferenta intre un barbat prost si unul intelept, atunci cand acestia se indragostesc.

 

Diferenta dintre dragoste si gripa este aceea ca pentru gripa exista vaccin. 

Intotdeauna e mai usor sa gasesti un partener, cand ai deja unul.

Cele mai frumoase femei din lume se casatoresc intotdeauna cu cei mai urati barbati. 

Chiar si pentru cea mai frumoasa femeie din lume exista cel putin un barbat care s-a plictisit de ea. 

Dragostea are toate raspunsurile; asta pana cand sex-ul aduce in discutie cateva intrebari bune. 

Toti cred in dragoste, dar fiecare se intreaba daca ea exista.

Serenadele zapezii

WINTER WALS!!!

VALSUL IERNII - WINTER WALTZ - LA VALSE d'HIVER

comentariu pe youtube la aceasta melodie: Zăpezi imemoriale, drumuri troienite, aşteptări pe un peron de gară, dantelării de gheaţă, urme pe zăpadă, toate alcătuind un grandios şi de neuitat vals al iernii, al naturii în iarnă, o parte a Nemărginirii pe care trebuie să o percepem şi să o păstrăm în suflet.Am intrat, însoţiţi de această frumoasă melodie, în ambianţa hibernală, în vârtejul ameţitor al zăpezilor de altădată, cu emoţie şi cu puternice nostalgii.FELICITĂRI şI MULŢUMIRI!
  

Snow serenade

Walking in the center of Yakutsk City, Republic of Sakha-Yakutia, Siberia / Russia. It's cold today. -51C. 

zapada... zapada...

franceza zapezilor...

  

pianul zapezilor, de la Casablanca la ninsoarea... 

Oare chiar m-am intors de la Athos?

"Oare chiar m-am intors de la Athos?" aceasta intrebarea pe care si-a pus-o Dan C. Mihailescu (cunoscut ca realizator al emisiunii ''Omul care aduce cartea" ) in emisiunea De la + la infinit din 17 decembrie 2011,invitati Dan C. Mihailescu si Costion Nicolescu  realizator Razvan Bucuroiu.

Vizionare plăcută!

The Winter

 Spargatorul de nuci


The Winter

The Snowman

1februarie, sfanta Perpetua si Felicitas

O crestina , o martira, un fond muzical fff emotionant.

Fericirea Perpetuă. Astfel ar putea fi rezumată calea vieţii celor două muceniţe cu nume predestinat, Perpetua şi Felicitas, care au trăit în vremea împăratului Septimiu Sever. Vibia Perpetua a scris, cât timp a fost întemniţată, un jurnal cu toate cele ce li s-au întâmplat ei şi mucenicilor cu care a pătimit, fapte care au fost cuprinse într-o carte, „Istoria suferinţelor Perpetuei şi ale Felicitei“. Autenticitatea relatărilor a fost confirmată prin descoperirea unei bazilici construite în secolul al IV-lea la Cartagina (Basilica Majorum). În 1907, aici a fost găsită o piatră funerară cu o inscripţie ce poartă numele Sfintelor Perpetua şi Felicitas, ridicată pe mormintele lor.

S-a întâmplat în timpul domniei lui Septimiu Sever (193-211), pe 7 martie 203, la Cartagina (nordul Africii). Ca urmare a unui edict al împăratului, privind interzicerea prozelitismului creştin, mişcarea fanaticilor contra creştinilor a devenit tot mai necruţătoare. 

Vibia Perpetua, matroană romană, în vârstă de 22 de ani, a fost descendenta unei familii înstărite şi educate, din oraşul Thuburbo Minus (Tebourba de astăzi), situat la peste 40 de km de Cartagina. Era căsătorită şi tocmai născuse primul ei copil. Tatăl său a fost păgân, mama pe jumătate creştină, iar dintre cei doi fraţi, unul era catehumen (persoană pregătită să primească botezul într-o nouă religie), celălat pierzându-şi viaţa. În momentul arestării, provocată de edictul împăratului, Perpetua era catehumenă, ca şi tinerii Saturninus, Secundulus, sclavul Revocatus, Saturus şi Felicitas - sclava muceniţei Perpetua.

Cei şase creştini au fost întemniţaţi în Cartagina, în condiţii foarte grele. „Am fost aruncaţi în temniţă şi m-au cuprins fiori de groază, deoarece niciodată nu am mai stat într-un întuneric atât de mare. Îngrămădiţi unii peste alţii, simţeam că ne sufocăm de căldură, pentru că soldaţilor nu le păsa de noi“, scria Perpetua în jurnalul său din timpul arestului. Femeia a avut tăria să însemneze toate faptele petrecute, vizitele pe care le primea, vedeniile şi visele avute până în ajunul zilei în care a fost torturată, împreună cu prietenii săi în suferinţă.

Situaţia le-a fost uşurată, ca urmare a intervenţiei cu bani pe lângă conducerea închisorii, de către diaconii Tertius şi Pomponius.

Tinerei Perpetua i s-a părut închisoarea „un palat“, când a fost lăsată să-şi alăpteze copilul. Însă dragostea şi credinţa puternică în Iisus Hristos au fost mai presus decât dragostea de mamă, de părinţi, care tot încercau să o înduplece să renunţe la creştinism şi să scape de chinul carcerei. De martiriu. Cu greu îşi putea înfrunta lacrimile tânăra muceniţă, atunci când tatăl său, care nu era creştin, o implora în genunchi să lepede credinţa şi să se gândească la soarta micuţului său, care va rămâne orfan. „Nu pot, sunt creştină“, replica Perpetua, cu inima sfâşiată, dar plină de iubire mucenicească.

Cât timp a fost închisă, Perpetua a avut mai multe viziuni. Într-una se făcea că se lupta cu diavolul, care avea chip de balaur şi pe care l-a învins, şi astfel a câştigat paradisul. Odată ajunsă acolo, a văzut un bărbat înalt, cu părul alb, îmbrăcat asemenea unui păstor şi aşezat pe un scaun, care i-a dat împărtăşanie.

Nu a trecut mult, şi cei şase creştini au fost duşi în forul din Cartagina, la judecată. Aici, i-a aşteptat procuratorul Hilarianus, cel care le-a dat pedeapsa capitală - condamnare la moarte -, din cauza refuzului categoric exprimat de prizonieri, de a renunţa la credinţa creştină. Astfel, ziua de naştere a cezarului (Geta, fiul împăratului Septimiu Sever), care corespunde datei de 7 martie anul 203, avea să pecetluiască viaţa celor şase, curmată în arenă, de fiarele sălbatice.

În tot acest timp, Felicitas aştepta dintr-un moment în-tr-altul să devină mamă. La fel ca şi stăpâna sa, aceasta era nebună după Hristos. Ea se ruga lui Dumnezeu să i se nască cât mai curând pruncul, pentru a fi alături de prietenii ei de martiriu (justiţia romană interzicea ca o femeie însărcinată să fie executată). Rugăciunile i-au fost ascultate. Copilul s-a născut la opt luni, cu două zile înainte de tortura finală. Felicitas a suferit mult în timpul naşterii fetiţei sale, pe care a lăsat-o în grija unei surori creştine. Nimic din cele întâmplate nu a schimbat-o, credinţa nu a părăsit-o şi a găsit puterea să răspundă cu neînfricare la cuvintele pline de dispreţ ale unui soldat, „ce vei face atunci când vei fi aruncată la fiare?“: „Acum sunt eu cea care suferă; atunci însă nu voi mai fi eu, ci Hristos va suferi pentru mine!“

Întoarsă în temniţa întunecoasă, împreună cu tovarăşii săi de suferinţă, Perpetua a avut alte două viziuni. În prima i-a apărut fratele ei, Dinocrate, mort de copil. Acesta i s-a arătat lângă un bazin cu apă din care putea bea, era vesel şi vindecat de boală. În altă viziune i se înfăţişa lupta cu un egiptean hidos, întruchipare a diavolului, căruia i-a zdrobit capul cu călcâiul.

Saturus a avut şi el o viziune, în care cu toţii au fost duşi de patru îngeri în paradis, unde s-au întâlnit cu patru martiri: Jocundus, Saturnius, Artaxius - arşi de vii în prigoană-, şi Tuintus, care a murit în închisoare. De asemenea, i-a văzut pe episcopul Optatus şi pe preotul Aspasius, care erau certaţi şi trişti - martirii i-au rugat să se ierte reciproc şi aceştia s-au împăcat.

Cel dintâi a murit în închisoare catehetul Secundulus. Cu o zi înainte de deznodământ, timp în care martirii luau ultima cină, numită masa dragostei, păgânii s-au adunat să-i vadă, dar Saturus le-a spus: „Nu vă este de ajuns ziua de mâine? Azi prieteni, mâine duşmani! Întipăriţi-vă bine în minte, însă, feţele noastre ca să ne recunoaşteţi în ziua aceea, ziua judecăţii“. Cuvintele mucenicului au avut efect şi au străfulgerat conştiinţele multora, pentru că mare parte dintre păgânii care erau în mulţime au început să creadă în Hristos.

A doua zi, cele două femei şi cei trei tineri au fost duşi în amfiteatrul din Cartagina, care a devenit neîncăpător. În timpul pătimirii pentru Hristos, Saturninus şi Revocatus au fost atacaţi de un leopard şi de un urs, Saturus, de un leopard, iar Perpetua şi Felicitas, de o vacă sălbatică. Saturus era grav rănit de un leopard care-i făcuse o rană adâncă, din care curgea mult sânge, iar păgânii strigau în delir: „Mântuit, spălat; mântuit, spălat“. Cu ultimele forţe, Saturus, cel care primise botezul sângelui, a cerut soldatului Pudens să-şi scoată inelul din deget, pe care l-a înmuiat în sângele rănii sale, şi pe care i l-a dat „ca semn (al iubirii) şi ca amintire a sângelui său“. Cruzimea şi batjocura la care au fost supuşi mucenicii nu au încetat decât în momentul în care au fost duşi în mijlocul amfiteatrului şi li s-au tăiat capetele. Când a venit rândul Perpetuei, călăul a ezitat să facă gestul final, însă femeia i-a dus singură la gât mâna temătoare.

Toate aceste întâmplări ale mucenicilor au fost adunate într-o carte, „Istoria suferinţelor Perpetuei şi ale Felicitei“ („Passio Perpetuae et Felicitatis“). Bazată pe însemnările scrise ale Perpetuei, cât timp a fost întemniţată, şi completată mai apoi de Tertulian (155-220), cartea rămâne o mărturie vie a dragostei faţă de Mântuitorul Hristos.

Sfintele Muceniţe Perpetua şi Felicitas sunt pomenite de Biserica noastră la 1 februarie. (articol de Raluca BRODNER, „Ziarul Lumina“, luni, 1 februarie 2010) 

sursa:http://www.basilica.ro/ro/stiri/sfintele_perpetua_si_felicitas_marturisitoare_ale_dragostei_pentru_hristos.html