"Toti copii se nasc artisti"(Pablo Picaso)

Poveste: " Cand eram tanar si liber, si imaginatia mea nu avea limite, voiam sa schimb lumea. Pe masura ce imbatraneam si deveneam mai intelept, am descoperit ca lumea nu vrea sa se schimbe, asa ca am hotarat sa privesc mai putin departe si anume, sa-mi schimb doar tara. Dar si ea parea sa fie de neclintit. In amurgul vietii, intr-o ultima incercare disperata, am incercat sa-mi schimb doar familia, pe cei apropiati mie, mai intai, dar, vai, nici ei nu au vrut asta. Iar acum, cand stau pe patul de moarte, imi dau seama ca daca m-as fi schimbat pe mine, mai intai, atunci, prin acest exemplu, mi-as fi schimbat familia si prietenii... Inconjurat si insufletit de ei, as fi gasit putere sa-mi fac tara mai buna si, cine stie, poate chiar as fi schimbat lumea." ( Anca Munteanu, Introducere in creatologie)

lacrimi contra cronometru

La revedere... constiinta... Nu din gura mea sa astepti adejective vesle... Daca de vesnicie crezi ca te-ai ras pe bot... te inseli! Exista un zvon al lacrimilor contra cronometru... Pielea sopteste impotriva aerului despre nastrii de roua... Ori unde ma uit, o alta floare are petalele deschisa...

Programare sociala...

Buna ziua. Am nevoie de o programare sociala. Vreau sa devin scalv... Poftiti CV-ul : "sclav, vreau sa lucrez pe plantatie, caut stapan indulgent." Un lucru va rog, sa nu asteptati sa va duc gunoiul cu pasiune... Caut doar o slujba de unde sa pot fi dat afara cand vrea muschiul altuia... fara sa fiu vinovat!

Telul urmator: femeile...

Am nevoie de o femeie. Normal, cele mai bune femei sunt ale stapanilor... nu am nici o sansa sa ajung la femeile lor... Caut o femeie mai pricajita, sa fac sex cand am chef si sa infulec o ciorba de la o alta femeie decat de la maica-mea.

Ma asez plictisit pe canapea, in fata televizorului butonez telcomanda zaresc  aceiasi barbati fericiti cu femei frumoase in brate...

Maine am sa ma duc la sef si am sa-i spun: "Auzi ma... sunt liber si independent! Am cazut in cap cand am venit sa lucrez la tine... Acum mi-am revenit, ADIO!"

Dar imi amintesc ca fac parte din prostimea care a facut imprumuturi... Am consumat credite in lipsa de alta ocupatie... De parca nu eram sclav indeajuns.

Cat despre viata mea amoroasa, cine se mai gandeste la ea? Ma chinui inuman sa ajung nu stiu unde... fara sa inteleg ca de fapt nu sunt atractiv.

PS. Daca esti femei trebuie sa iti spun ca dreptul la fericire  cere o conditie: 90-60-90 si sa stii sa te plimbi la vedere pe tocuri... Dar am un secret pentru tine: barbatii vor doar sa ti-o traga... nu sa te iubeasca pentru ceea ce esti...

este dimineata... du-te baiete si fa-ti viata...

Peste cortina acestei zile... mereu aceleasi epave... mereu aceeasi oameni.. mereu aceleasi curriculum-uri... mereu aceleasi remuscari...  

In fiecare noapte macinam ... mereu aceleasi posturi tv... mereu lichidul din creierul nostru... asteapta o alta zi de dezamagire... mereu ne dam peste cap... ca sa gasim ceva in portofel... mereu fugim spre un sac pe care ni-l azvarlim in cap...

Este dimineata... scriu inainte sa plec la facultate... scriu intr-un dialog necunoscut... pentru ingrijirea cuvintelor...  Aurora din gradinile bucuriei... nu scapa de vantul insomniei...

In cazul meu... trec printr-o perioada in care in care inot... dar fug de maluri... spre nicaieri... pentru ca imi doresc alte spatii posibile... Vreau sa intru in viata fara sa cer permisiunea timpului prezent...Te implor timpule...

Imi doresc sa traiesc... inconjurat de spatii... in care sa simt altfel... in care sa ma pot uita la cer... in care sa citesc cartile ... sa ascult muzica altui moment care il ignor... As vrea o viata departe de miscroscop... in care sa nu imi transform dorintele... in postari pe blog...

Si nostalgiile astea care vin dupa mine la mal... cat pentru o jumatate de secol... ca si cum n-as simti un gol in interiorul corpului...

Hai sa vorbim despre tango si poeti dragi..

Daca o silaba este un cantec... Daca muzica continua in spatele cuvantului... Daca pierd sirul buzelor care canta... Daca muzica ma leagana intre cer si pamant... Daca sunt incomplet fara muzica... Daca in jur  stropii danseza...
Hai sa continuam un atelier de muzica... Hai sa nu vorbim despre revolutii... Hai sa vorbim despre tango si poeti dragi... Hai sa ne topim plictisiti ca  suntem straini... Inima ne bate in privinta dorintelor... la toti!!! Hai sa ne intalnim in hohote de ras... Hai sa vorbim despre fructe... Hai sa vorbim despre ieri si despre maine, in metafore dulci, in care pasarile... ne ciugulesc cerceii din cirese... Hai sa vorbim despre ioptenuza unei cepe letargice... Hai sa  vorbim despre dintele care musca din mandarina zemoasa... Desprea asta vorbim... dar despre liturghie?

fii fericit acum si pentru totdeauna...

Fii fericit acum si pentru totdeauna... pentru ca astazi, este ziua soarelui... pentru ca astazi, zambetul tau este mai presus de cat toate lucrurile... pentru ca astazi, ceea ce moare  se naste in lumea Domnului... pentru ca astazi, Dumnezeu este in fiecare colt al vietii... pentru ca astazi, doar norii au lacrimi... pentru ca astazi, exista bucurie in tine pentru vesnicie, pentru ca astazi, esti cum vei fi totdeauna...

Un pesimist plin de speranta...

Dizident al sperantelor... al picioarelor care alearga spre cer... Daca exista aceasta fereastra... inseamna ca aceasta este casa ta... Daca exista soare... inseamna ca s-a anuntat la stiri...

EMBED-Ducklings Vs Strong Wind - Watch more free videos

Aripi sa zbor sau cuvinte sa tac...?

Am fugit in sigiliul unui poem... Inainte am deschis Windows-ul... Si in canalele de scurgere nu am stiut ca am plecat pe intenet... Edenul virtual se dezbraca in mine... Fara sa ma intorc in cer...  Da-mi cinsprezece minute de rugaciune... caci nu imi regasesc viata...

Pentru a face fata ochilor mei inchisi, narilor mele sau urechilor mele... Orizontul

Am avut puterea sa caut in cenusa absenta focului... Am avut puterea aripilor de bucurie pe taramul viselor... Am avut puterea soarelui intr-o primavara eterna... Am avut puterea poeziei in care te trezesti poet...  

 

Dar nu am avut puterea cuvantului sa tac... Dar nu am avut puterea albului care lumineaza in spatele intunericului... Dar nu am avut puterea invizibila a inimii de a face praf cuvintele... Dar nu am avut puterea cu restul mainilor tale sa imi acoper ranile... 

 

Am avut puterea raului care sta in pat si asteapta labirinturi de nostalgii... Am avut puterea inimii care descopera dincolo de mare cerul... Am avut puterea unui tunet care cade noaptea in desert...

 

Dar nu am avut puterea sa inlocuiesc iubirea... Dar nu am avut puterea sa inlocuiesc vocea ta ca sangele din scripturi peste cerul care cade deasupra inimii mele... Aripi sa zbor sau cuvinte sa tac...?

pentru Laura...

Laura este o fata care a decis sa paraseasca aceasta tara... definitiv... si are motivele ei!

Nu am scris nici un cuvant sau un desen care sa te fascineze... M-am gandit la o nuanta de albastru care rataceste in sinele meu... M-am gandit la poteci de cifre... M-am gandit la secretele unor aripi care nu au existat niciodata in mintea mea... Ai rade de mine daca as sti ce inseamna dorul de tine...

Cuvintele mele picteaza norii... care vor dansa departe o ploaie roz... fara griji... fara amintiri... fara regrete... Vei impacheta norii... si-i vei arunca peste bord... Vei asculta alta ploaie, vei fi recunoscatoare norilor roz... pentru ca ei te iubesc... Sa-i fotografiezi duminica seara si sa asezi poza sub perna... in amintirea ultimului moment inainte sa iti fi venit ideea de viata in roz... In fond fiecare zi este pictata nu-i asa, din pupici... Tipetele de entuziasm cand vei cobora pe aeroport se vor auzi pana la cerul roz... 
Un poet iti spune asa : tine pana la nori indoiala in suflet...

Arta de a inconjura norii...

Acest film nu este un cantec de leagan... pentru fiinta umana... Am incetat sa construim drumuri ca sa ne atingem respiratia... Intr-o zi ni se vor spune ca norii sunt virtuali... ca iubirea este virtuala...  Solul, raurile... trupul meu... apele de ploaie... saliva si aerul...  moara de a macina, de a incalzi ... deliciosul cer albastru!!!

.

Sufletul sensibil spune ceea ce norii tac... Sa amenajam aerul cu talent poetic... Sa recurgem la cultul ochiului interior... Dar, in mod emblematic, deliciile vietii ne incanta mai mult... Drumul spre propria constiinta pare extravagant... Lucurile noastre preferate sunt... "pupicii"... experienta de a porni spre cautarea unui... "pupic", e mai incitanta... Drumurile vin... "du-te si tu!" Cuvintele mele sunt sensibile si crude... dar sunt pline de aer, de aer albastru... Spune-mi, spune-mi ca nu trebuie sa plec in nori...

PS : pentru o vizibilitatea mult mai buna ACCESATI ACEASTA ADRESA:
http://www.youtube.com/watch?v=jqxENMKaeCU

Ce grea e lupta cu nimicul...

Mereu prezente în forma materiei, simţurile intră de atâtea ori în contradicţie cu judecăţile mele. Într-o lume orizontală, percep existenţa fără perspectivă. Viaţa se reduce la clasificări. În faţa realităţii, transform stările în semne pe hârtie.

Timpul, iata grija umanităţii... Mi-e dor de frumos în existenţă. Este o iluzie sinele interpretat doar ca funcţie socială. E iraţional şi absurd să ating doar o finalitate socială.

Ce pasiune mi-ar da strădania să continui, şi să sper că timpul va naşte un rost pentru mine?

Sângele mi se tulbură la tremurul primei frunze. Pe drumul meu anii tot trec. Nocturna putere a dragostei n-aduce alinare. Vântul privirilor mi-apasă cu repeziciune sufletul. Lângă geam scriu si mă întreb, e un portret sau o improvizaţie această scriere?

Ce grea e lupta cu nimicul. Aduc farmec vieţii tocmai printr-o existenţă ireconciliabilă cu realitatea.

Pe fondul însingurării totale şi al izolării nu reuşesc să depăşesc oroarea lipsei de prieteni, a luptei surde din mine. Nu sunt un personaj de roman. 

"

…închid ochii şi îmi las capul pe spate, ... aveam douăzeci de ani. Nişte colege de şcoală plănuiau să meargă la o slujbă care se ţinea la ora douasprezece noaptea la o mănăstire din afara oraşului. Unele dintre ele mai fuseseră şi povesteau despre o tânără posedată. Asta mi-a atras atenţia. Eu nu credeam.

În săptămâna aceea am ajuns în jurul orelor douăzeci şi două la biserică. Toamna frumoasă şi adierea frunzelor împlinite mă liniştea. Era lume puţină.
   

- Uite fata aceea despre care ţi-am spus. 

Privesc spre o adolescentă normală cel puţin acum. Nimic nu îmi sugerează ceva neobişnuit la ea. Aproape de miezul nopţii curtea mănăstirii deveni neîncăpătoare. Îmbulzeală, aglomeraţie, mă pierd de grupul meu. Slujba stă să înceapă. 

Eram foarte dezamăgit că o pierdusem din ochi pe fată, de fapt pentru ea venisem ca la un spectacol. Mă simţeam oarecum vinovat pentru asta. Îmi dădeam seama, că Dumnezeu trebuie să ştie gândul meu. Deodată lumea se aşeză în genunghi, cu capetele plecate, nu mai puteam căuta cu privirea pe nimeni. 

Dezamăgit, simţeam că venisem degeaba. De fapt ar fi trebuit să vin pentru rugăciune. Părintele dă binecuvântarea şi corul răspunde. Slujba începe. Simt o mână care mă apucă de braţ. Întorc capul şi văd... persoana pentru care venisem. Nu am înţeles niciodată cum în aceea îmbulzeală m-am pomenit lângă ea. 

Am urmărit-o cu atenţie dar şi cu discreţie. Vocifera cu o voce groasă şi masculină, prea puternică pentru firea ei. Dădea ochii peste cap şi se zbătea foarte des. Mama ei o ţinea fiindcă era foarte agitată şi se ruga pentru ea. Mi-am dat seamă că mi se face frică. 

- Nu trebuie să fii atent la ce spune un om demonizat fiindcă divolul este un mincinos. Să cauţi rugăciunea smerită şi curată la Dumnezeu, mi-a spus un preot.

- Dar ei sunt păcătoşi?

- Cei posedaţi, prin slujbele care se fac asupra lor ajung să fie curăţiţi. Chinurile pe care le îndură în timpul vieţii, unii dintre ei îl văd pe vrăşmaşul, aceste chinuri ale iadului din timpul vieţii le vor mântui sufletele agitate. Cu toţii sunt conştienţi de situaţia lor. Unii îi văd pe demoni şi se spune că sunt atât de urâţi, că dacă oamenii i-ar vedea cum înconjoară văzduhul am pieri pe loc de urâciunea lor fără margini. 

Eram încă sceptic pe atunci, dar fenomenul mi se părea demn de o cercetare. Vroiam să îi dau atenţie pe viitor. Oricum, simţeam o imensă durere şi compasine pentru fata aceea. Nu înţelegeam ce se întâmplă.

În jurul orei două noaptea slujba se încheie. Oamenii plecară, care cu maşinile care la culcare prin dormitoare. Colegele au întins câteva pături în curtea mănăstirii, pe iarbă. Am vrut să mă culc într-un dormitor al mănăstirii, dar când am intrat în cameră mirosul greu m-a izbit cu putere. M-am întors în curte şi mi-am făcut loc lângă ele pe pătură. Fiind destul de frig nu puteam dormi. Priveam spre stele, un cer negru, uluitor de frumos. Perfecţiunea lui mi se părea ireală. Stăteam întins pe iarbă cu faţa în sus. Mi-era destul de frig. Spre dimineaţă, în jurul orei patru, veni un bătrân căruia îi facem loc lângă noi. Omul ne aduse multă viaţă prin poveştile sale.

- În mănăstirea asta este un preot bătrân văzător cu duhul singurul din părţile noastre care mai are puterea asta, părintele Teofan. Simţeam că trebuie să îl caut pe acest preot, să vorbesc cu el.

Peste câteva zile, într-o dimineaţă în jurul orei zece, mă aflam în mănăstire şi căutam un preot al cărui nume nu îl mai ştiam. L-am găsit foarte uşor căci, oamenii şi-au dat seama pe cine căutam. Am urcat nişte trepte de piatră reci, maronii, cu tentă uşor verzuie. Am sunat la o uşă şi am întrebat de părintele Teofan. 

Un om bătrân cu barbă albă, cu o privire liniştită, peste şaptezeci de ani, mi-a apărut în prag. Am stat cam o oră cu dânsul de vorbă. 
 

- Tu în şcoală ai putut să înveţi şi să le demonstrezi celorlalţi valoarea ta. Dar când vei începe să munceşti vei vedea că patronii nu vor avea răbdare cu tine. În şcoală te-ai simţit apreciat şi valoros, pentru că ei erau interesaţi de ceea ce înveţi tu. Dar în lume, să te aştepţi la multe răutăţi de la ceilalţi. Până să apuci să le demonstrezi tu care este valoarea ta, ei vor găsi pe altul care se prezintă mai bine decât tine. 
  

A stat cam o oră de vorbă cu mine. La plecare, mi-a dat o binecuvântare lovindu-mi capul cu pumnul făcâmdu-mă să mă simt ca în vechile romane ruseşti. Avea o tehnică de lovire, îţi golea pe loc capul de gândurile apăsătoare. Făcea o curăţenie şi o purificare totodată. Simţeam un clopot întregul cap, o apă tulbure ce se limpezeşte treptat. De fiecare dată mă întorceam la acest preot ca la ultima salvare şi mereu plecam de la el vindecat.

- Şi eu am fost ca tine. Când s-a terminat armata, abia aşteptam să ajung acasă, după sute de km de mers pe jos, tata m-a întrebat: “la ce ai venit acasă”? Şi de atunci sunt la mănăstirea asta. Apoi o femeie din sat s-a dus acasă la tata şi l-a întrebat de mine, să mă însor cu ea. M-au căutat pe urmă la mănăstire şi ea şi tata, dar nu am vrut să mă întorc în lume…

Mi-amintesc că încercasem să văd dacă rezist să stau într-o mănăstire. Cam două săptămâni am rămas. M-am dus pe la părintele.

- Văd că vii de la mănăstirea cutare... de la părintele cutare... Mi se părea normal ca părintele Teofan să îmi spună asemenea lucruri. Nu era nici prima şi nici ultima dată când mă aflam în situaţia asta. De altfel, trecusem de perioada de uluire.

- Ce să fac părinte să mă duc la o mănăstire?

- Poţi să mergi, dar eu nu spun să te faci călugăr şi pe urmă să vii la mine, că eu te-am trimis la mănăstire. Ai putea să te retragi departe de lume şi să te rogi pentru păcatele tale. Dacă vei găsi o fată cu suflet care să te înţeleagă ai putea să te căsătoreşti. Trebuie să găseşti pe cineva care să înţeleagă valoarea ta. 

Când am ieşit de la părintele, în curtea mănăstirii, m-am întâlnit cu un coleg.

- Aşteaptă-mă să mă duc să vorbesc şi eu cu părintele. Când s-a întors, părea puţin încurcat şi nedumerit. Avea o privire uşor confuză. 

 - Ce s-a întâmplat, ai vorbit cu părintele?

- Am fost şi mi-a zis să mă grăbesc că mă aşteaptă Costin...

- Ţi-a zis el asta?

- Da.

Nu înţelegeam de unde ştia că prietenii imi spuneau asa, fiindcă acesta nu era numele meu de botez, cu care mă recomandasem părintelui.

La un moment dat, prin facultate, colegii de cameră ne-am hotărât să mergem fiecare la părintele şi să povestim ce ne va spune. Seara când ne adunam în cameră auzeam o nouă poveste.

- M-a întrebat, te bucuri? Să nu te bucuri că ai luat notă mare la examen. Te aşteaptă şi altele şi să continui să învăţi. Fiecare era uimit de ceva.

Vine rândul celui din urmă dintre noi. Ăsta se întoarce cam tăcut.

- Hei de ce taci, ce ţi-a zis?

- Mi-a spus.... să nu mai vorbim despre el în cameră.

Peste ani de zile, după ce aveam să mă operez la ochi, m-am dus pe la părintele:

- Şi eu am fost la doctorul Chisalita, fără să apuc eu să îi spun nimic.

Altă dată, părintele fusese internat într-un spital la recuperare datorită condiţiilor dure în care a trăit, la mănăstire totul era zidit din piatră, un curent rece trecea mereu prin altar.

La spital, îmbrăcat în pijama părea un bătrânel din altă lume. L-am întrebat :

- Părinte de unde ştiţi dumneavoastră lucrurile astea?

- Eu nu ştiu nimic. Îmi spune mereu cineva la ureche că tu faci asta şi asta...

- Părinte să scriu, nu este rău?

- Scrie că mereu este nevoie ca cineva să îi înveţe pe ceilalţi. 

De fiecare dată când mergeam la mănăstire aveam o singură strângere de inimă: oare părintele mai trăieşte?

Peste mulţi ani, plecasem într-o excursie la o mănăstire. În autocar cu noi erau şi nişte măicuţe care îl cunoşteau pe părinte. Mi-au spus că mai trăieşte dar că este foarte bolnav. În ultimul an nu primise pe nimeni. 


Îl îngrijea la chilie o femeie. Îmi făcea bine să vorbesc despre el. La sjujba de la miezul nopţii o femieie îmi atrase atenţia politicos că începusem să sforăi şi călugării ar putea să mă certe. A doua zi fiind mulţi, mâncam în trei serii. Nu ştiu cum m-am nimerit lângă aceeaşi femeie, pe care nu o recunoscusem. Nu prea s-a atins de mâncare fiind cam supărată, aşa că mi-a dat mie porţia ei. 


Tocmai în ziua aceea, aflasem că printele Teofan a plecat la Domnul. Era sâmbătă. Marţi urma să fie înmormântat. Am ajuns la mormântul lui după ce se treminase slujba. Mirosea a mir peste tot. Învârtindu-mă prin curtea bisericii, am dat de… femeia pe care o întâlnisem la mănăstire şi abea acum am recunoscut-o.

- Am fost femeia de casă a părintelui, lacrima ea. L-am îngrijit în ultimul an. Mi-a spus că va muri şi de aceea venisem la mănăstirea… la care ne-am întâlnit. Nu puteam suporta durerea.

Am mers în chilia lui. Erau mulţi tineri cu toţii îl cunoşteau.

- Oare o să îl visăm, am întrebat?

- Când am fost în armată, tare mult îmi doream să-l visez, îşi amintea trist un tânăr, dar primul lucru când am venit la părinte mi-a spus că nu este bine să îl visez. 

După ce îl întâlnisem prima dată mă chinuise un singur gând, oare voi afla când îi va fi sfârşitul? Nu vroiam să vin la manastire, să întreb de el şi să mi se spună ca murise de mult. Îl vizitam rar o dată pe an, sau chiar la doi trei ani şi de ficare dată urcasem dealul cu inima strânsă. Printele îmi împinise dorinţa.

se intampla uneori la Iasi...

Filarmonica de Stat Iasi

Vineri, 11 februarie 2011, ora 19 

Concert simfonic
Dirijor: Gottfried Rabl, Austria
Solistă: Raluca Ştirbăţ, pian

Antonin Dvorak – Uvertura „În natură”, op. 91, p.a.
Liszt – Concertul nr. 2 pentru pian şi orchestră în la major
Antonin Dvorak – Simfonia nr. 5 în fa major, op. 76, p.a.

 

Vineri, 11 februarie 2011, ora 19  

Filarmonica din Iasi ... sala plina... Biletele epuizate ... Oameni care stau in picioare... Se intampla uneori... Raluca Stirbat o pianista deosebita... Bisul a fost admirabil! FELICITARI!!!

Cum pot obtine amintirile... tale?

Fiind doar singur, ma blochez in cuvinte... Fiind doar singur, amintirile sunt campuri minate... Fiind doar singur, sunt dependent de durere... Fiind doar singur, tacerea are efect placebo... Fiind doar singur, singurul sedativ e somnul... Fiind doar singur, cum pot obtine amintirile... tale?

Deoarece altii, deoarece eu...

 

Altii vin, dar ea nu... Altii se amuza, dar ea nu... Altii ma intreaba ce mai fac, dar ea nu... Altii... 

Deoarece avem o creatura care se numeste inima... compusa din oxigen, sange si rugaciuni... Deoarece rugaciunea este garda de corp a inimii... Deoarece panza de sange se tese din cuvinte... si rugaciuni... Deoarece inima moare fara cuvinte... Deoarece pamantul este singura scrisoare pe care inca nu ai deschis-o... Deoarece, toate scrisorile cu bucurie se intorc acasa...

desene interioare...

De ore, cuvintele mele deseneaza necunoscute evadarea din creion... De ore, sunt o bucatica de creatura  indiferent daca afara se simte primavara... De ore, atrag timpul pe o bucata de scaun care ma separa de iluzia zidita in oasele vietii... De ore, timpul  balanseaza intre aer si sunet... De ore, ma apropii cu prea mult zgomot... De  ore, exista doar tacere  in jur... De ore, nici o respiratie nu a aprins nici o emotie...

Parintele Justin Pârvu, a implinit binecuvantata varsta de 92 de ani.

La multi ani preacuvioase parinte, sa ne traiti.  

Sa va dea Dumnezeu dar de zile, pentru ca  va rugati pentru noi.

Va multumim ca ne-ati mai deschis ochii despre vremurile acestea tulburi care vin peste noi, sa luam aminte, ca nu suntem pregatiti...

   

 Psalmul 1
 
"1. Fericit bărbatul, care n-a umblat în sfatul necredincioşilor şi în calea păcătoşilor nu a stat şi pe scaunul hulitorilor n-a şezut;
 
  2. Ci în legea Domnului e voia lui şi la legea Lui va cugeta ziua şi noaptea.
 
  3. Şi va fi ca un pom răsădit lângă izvoarele apelor, care rodul său va da la vremea sa şi frunza lui nu va cădea şi toate câte va face vor spori."




A aparut noua sa carte : „Ne vorbește părintele Iustin” – http://atitudini.com/aparitie-editoriala-la-fundatia-justin-parvu-ne-vorbeste-parintele-justin/

scriu in acest fel...

Pentru ca doare sa ma gandesc, las cuvintele sa curga in picaturi... Pentru ca doare sa ma gandesc, las orgoliul sa ia calea norilor... Pentru ca doare sa ma gandesc, las ploile sa picteze in alta parte primavara... Pentru ca doare sa ma gandesc, ma apropii de culori pentru a hidrata trupul meu... Pentru ca doare sa ma gandesc, scriu in acest fel pentru tine...

Tot ce se evapora in jur ar fi putut fi viata mea...

Fiecare dintre noi ne plictisim de copilarie... Fiecare dintre noi dispretuim pe cei fericiti... Fiecare dintre noi suntem o colonie a gandurilor noastre... fabricate de cei din jur... Chiar acum cand scriu  ma bucur pentru cei care isi mai gasesc  un loc de munca in tara asta... ma bucur pentru cei care isi mai permit un concediu.. un vis... o speranta... Chiar acum cand scriu, oamenii se proiecteaza in umbra propriilor organisme... niste camatari de organe care se vand intr-o lume ca o sugativa  de instincte... 

Tot ce se evapora in jur ar fi putut fi viata mea, dar sunt doar instinctele mele... Tot ce se evapora in jur e doar imaginatia mea, dar ar fi putut fi personalitatea mea... Tot ce se evapora in jur... simt ca este un alt eu la care nu m-am gandit ... Tot ce se evapora in jur simt ca e spectacolul unui scenariu ce se desfasoara dupa un ceas... Tot ce se evapora in jur... este confuzia din media... Tot ce se evapora in jur...  este strain de ceea simt ca putea fi candva viata mea... Tot ceea ce se evapora in jur... este somnul in care exista ceilalti... Tot ce se evapora in jur... e progresul acesta unde eu nu mai sunt astazi...

Sa avem ce pierde dar sa ne si ramana speranta..

 Singura harta a vietii mele sunt pasii ei...  Singura harta a vietii mele este amenintata de obiceiul de a pune etichete... Singura harta a vietii mele m-a lasat ragusit si insistent... Singura harta a vietii mele e geografia cuvintelor tale... Singura harta a vietii mele sunt persoanele care au trait in jur... Singura harta a vietii mele  sunt cateva momente la care ma intorc tot mai diluat... Singura harta a vietii mele este  labirintul colorat de accidentele anterioare... Singura harta a vietii mele este sa scap de gravitatia trasaturilor tale....

ce ne spune un om care a murit despre moarte...

Ce nu moare in om... sufletul nemuritor! fara frica...

stare...1

Nu stiu daca ma salveaza greseala... uitarea... sau scrisul pe blog... Nu stiu daca ma salveaza graba cu care ai plecat... Nu stiu daca ma salveaza suspinul unui suflet sau injuratura unui cuvant... Nu stiu daca norii pe care-i vad scapa de vant sau ofteaza pierduti printre pasari...  Dar stiu ca cineva ramane imun la versurile mele...

Ea... nu poate sa fie "Floare albastra"

As vrea sa te imbratisez, dar imi lipseste vocea ta... Aceeasi voce de care am uitat sa imi amintesc... Postura ta, intotdeauna m-a invata viata... In pat, apelul tau nu soseste niciodata... Si dimineata echipamentul meu e la fel... Imi pun bateriile si le reancarc cu speranta...

Urmele respiratiei tale... se sting in tacere pe corpul meu... apoi incepi sa  ambalezi amintirea mea bucata cu bucata... si vezi cum resipiratia mea se inchide in cate o litera... sau o melodie ceva... Cuvintele mele nu musca gura ta... Armistitiul dintre noi pluteste ca un nor... care se rarefiaza... pana dispare...

Femeile moderne platesc debarasarea de barbati cu o bucurie... lacoma... pentru a-l consuma pe urmatorul... Au nevoie urgenta de un pat pentru dragoste... pe urma merg la culcare... Dimineata, podeaua e un covor greu... compus din amintiri... de corpuri... rasfoite inainte de culcare, cum se intampla de fiecare data...

Mi-e dor de femeia pe care nu am intalnit-o niciodata... In patul careia nu au existat niciodata multe oferte... Provocata doar de cuvinte... pana cand lumea mea nu ramane la sfarsit altceva...

puterea inceputului...

Viata ... imi descopera inima pana in strafunduri... in intalnirile mele cu ceilalti, toate sunt incercari pentru mine... Nimic nu imi scade calitatea de fiinta... Predispozitia firii omenesti o am si in bucurii si in necazuri, in amintiri si in idealuri... Mereu imi propun sa inaugurez o noua istorie in viata mea, o nastere neincetata... care sa intrerupa succesiunea mecanica a neimplinirilor... Sa incep de la zero un nou inceput ca si cum experientele nu ar exista, pur si simplu...

loialitatea ... nereusirii....

Viata la scoala... pe o banca in parc... de mana... ca si cum, ca si cum. In fiecare an merg la scoala... In fiecare an  miroase a insomnie... depresia...  In fiecare an imi tremura lobul urechilor cand adie in vant  parfumul tau... In fiecare an trec pe langa cladiri greoaie cu sute de geamuri... din care nu ma priveste nimeni... In fiecare an... cand incepe scoala  promit ca omida din mine se va transforma in fluture...

Tu cum traiesti...

Intre etaje, sufletul a ramas in lift... in cautarea fluturilor din stomac, comis voiajorii video... Nu simt decat o perna sub cap... si nimic, decat niste grade celsius... O sa treaca o noapte... cu egoismul suficient, neintrerupt... Discutiile despre criza... bazaie ca mustele... Imi pun caciula pe urechi... trag ghetele in picioare... Cu varul de pe pereti... imi manjesc pleoapele...

Stau... pe insomnia mea, dar nu imi ajunge... Degetele uitate pe legenda egipteana... ma infasoara... la prima vedere intr-o metafora reusita... Ma mir ca pamantul si oamenii au avansat... dar ne intoarcem in praf... Zilele din jurul televizorului... fara dealuri, fara flori... doar cu sopinguri online... Urcam incet spre nori...

intrebare : TU cum traiesti?

Lunaticul de serviciu...

Pasul prin lume... este pasul prin libertate si nu ma refer la un anumit mediu... ci la constiinta! Constiinta e catedra cea mai exigenta, e indrumatorul de a carui opinie ne ferim... pentru ca o simtim nu ca fiind didactica, ci ca pe o devenire in noi...

Astfel, insistam sa vorbim... cu altii dar nu cu propia constiinta... Cu o constiinta autocritica, metamorfoza ne preda noua insine o lectie de nemurire... pana ajungem la Hristos. Deplinatatea rezultatelor pe care le-am avut... se vor vedea... Profesorul numit constiinta... ne va conduce la intalinrea cu El... Dincolo de textele teologice sau literare, urmeaza un examen... la care nu putem sa copiem... si la care vom epuiza toate abordarile posibile!

Acum facem o discutie despre Hristos... dar va veni ziua, secunda, clipa concreta in timpul dat fiecaruia, cand Hristos va deveni pentru noi, singurul criteriu al realitatilor sociale!!!  Automobilul scump la care visez astazi sau animalul de companie sau vorbaria despre cuvantul numit "milostenie", " ce o mai fi insemnand?", a da si a lua... "daruirea de sine" dupa constiinta numita Hristos...

In traducere libera... Hristos nu se preteaza nici la un limbaj vechi nici la unul moden. El este Cel ce Este... Noi ne pierdem vremea, de ex. lingvistic a la'  lunatiticul de serviciu... curand imi vine schimbul...

infatisarea lumii interioare...

Sufletul  alearga din urma... sa prinda urma faptelor.Trezirea, imbracarea, mancarea, mergerea, sederea, plimbarea, patul, calculatorul... toate sunt altceva... Cuvintele, melodiile, toate devin  peste masura... parada de a demonstra lucruri savante, cuvinte mestesugite... Aroganta care ascunde lasitati... M-am intrebat daca pot fi propriul meu prieten sincer... ingaduitor... usor de inteles... nu dificil... si lipsit de modestie...

Olga... si Sorin...

Nu ma laud postand poze dar, m-am trezit sa le aleg pe cele in care am iesit mai bine...

Sa ma straduiesc sa primesc aprecierea oamenilor, desigur sa se vorbeasca frumos... despre mine! Marele spectator ramane Dumnezeu... dar sa ma lase acum, ca vreau sa arat interesant... Si ma prezint ca sunt modest ... cui, tocmai Lui care spune : " invatati de la Mine, ca sunt bland si smerit cu inima si veti gasi odihna sufletelor voastre" (Matei 11,29).