Delasarea vremurilor incurajeaza un soi de moleseala de natura psiho-biologica. Ridicarea noastra la demnitatea lui Dumnezeu devine o idee batjocoritoare astazi. Sa ma insemn cu jertfa celui care s-a rastignit pentru mine pare un basm ridicol.
si in rugaciune neuitata sa ne fie bucuriaaaaaaaa"...
Costin Apetrei, Bruxelle, 31.12.2010
Ps..." ce minunat este sa fii crestin intr-o capitala in care insasi ideea de crestin naste manie. Ce minunat este sa atarni de cer, intr-un loc in care toti oamenii au rupt aceasta legatura sacra. Fericiti sunt cei care lupta pentru credinta intr-un loc atat de trist ca acesta... Sa iti odihnesti sufletul intr-o tara in care Dumnezeu este o amintire, e tot mai greu... dar cand din acest loc se dicteaza o politica mondiala, sa nu ne asteptam la bine... Sa nu ne culcam pe credinta noastra ortodoxa din Romania ca legile de la Bruxelle se fac...
Ce bine ar fi ca fiecare din noi sa daruim lui Dumnezeu la sfarsitul vietii, macar un om de bun simt..".
Cum mi-am petrecut vacanta de iarna in acesta dimineata sau despre nevoia de a fi dramatic...
In experenta asta de a trai o parte din mine pe blog, iarna asta, in diferite feluri umblu prin lume fara motiv, prin... zapada multa. Sunt un patetic peltic, intr-un varf de nas inghetat.
Intamplator inghetam cu totii pe net, in ganduri, in amintiri...
Nu am motive sa fiu fascinat de ceea ce ma ingrozeste, de viata asta rascolita de anticariat, de gandurile care le rostogolesc patetic pe blog...
Rezist si povestesc... un gest de compasiune, un manifest de cetatean intins pe foile invizibile ale internetului... Altminteri, am fost infrant de toate conjucturile din jur, de cantarul judecatii apoapelui, de nostalgicii fulgi umezi pe obrajii... alesi sa taca! Si de ce toate acestea, ca sa zambesc imperfect despre absolut...
Fericirea e aceea certificata de o instanta. Sa vorbesti despre suflet e un curaj cretin, ca si cum te-ai lasa muscat de mii de cobre... Nu sunt profesor de morala, sunt moralist de profesie! Nu am nevoie de mila, ci doar de o imprejurare... Nu bat cu pumnii pe internet sa cer ajutor. M-am resemnat pe blog in aceasta dimineata si astept ca cinvea sa ma scoata de pe internet...
Probabil numai marea e in stare de asta acum...
Varacu tantarii ei... cu aerul imbaxit si nerespirabil... cu viata in calduri... cu aerul din mjiloacele de transport... cu musca care loveste ca proasta in bec... cu hainele care te strang... si te sufoca... cu depresiile despre corpurile slinoase...cu strazile pline de praf...
O vara mea, sora lui Dorel, eternul var...
Nu vreau sa risipesc iluzia ca exista scapare...
Gata inapoi la iarna, sentinta e definitiva va rugam nu protestati...
Undeva trebuie sa ne oprim. Pai ultima oara era iarna, una cu multa zapada inauntru, cu sosetele ude... cu liliacul presat intre copertile unei vechi amintiri... sa nu amestecam vuietul verii cu cel al iernii... cand te bate vantul iarna, macar simti...
Sfaturi pentru parintii dezarmati de intrebarile copiilor... De pastrat in colectie, in eventualitatea ca este iarna si barza nu zboara... Daca faptura aia mica venita de nicaieri mai are curiozitati din astea, aplicati panul b ( intreab-o pe maicata).
Ca sa frec menta mai usor, in singuratatea mea libidinoasa, m-am apucat sa imi adun unele pasiuni pe blog. Ete na, creierul meu pulseaza!Chiar daca nimeni nu va citi si chiar daca in jurul meu nu este nimeni, macar am o preocupare... decat sa fac alte nazbatii pe net.
Inventat intr-o stare de catastrofala visare, blogul asta se asemana cu o halta pustie in care nefericitii viseaza ca isi gasec un loc pe net.
Totusi, nu sfatuiesc pe nimeni sa viseze...Viata pe net este ca drumul prin mlastina intr-o padure noaptea, cu cat inaintezi te tot afunzi... Blogul asta e prafuit de cand nimeni nu a mai trecut. Intamplator, mai trece o tipa zvelta, mai lasa un parfum in spate fara sa-si intoarca privirea. Alte ori, am impresia ca eu insumi sunt ca un ceas vechi atarnat pe un perete intr-o camera goala care sta sa cada, cand va fi sa fie...
Intereseaza pe cineva triectoria gandului meu pe net? Zidul din jurul meu nu lasa nici o fisura, sa vada cineva cat de infricosator de imperfect sunt. Viata mea normala nu mi-o regasesc pe net. Fiecare zi e o foaie rupta din calendar, in care ma strivesc greselile, ma deprima gandurile si nu depasesc amintirile... naivele amintiri nu le pot explica si ma incurc mai mult. Vorbesc despre arta de a innebuni dincolo de lucruri, dincolo de faptele oamenilor, dincolo de toate conflictele interioare care trebuie explicate... Caut tastele care imi mangaie mlastina inca vie in care alunec incet...
Pentru câteva minute, vă spun bun găsit din liniştea căminului nostru de la Săvârşin. Am trecut cu toţii printr-un an greu, cu destule suferinţe şi nemulţumiri. Dar în viaţa multora dintre noi au existat şi motive de bucurie şi speranţă.
Felicit pe cei care au reuşit performanţe economice, mai ales micii întreprinzători şi companiile mijlocii. Felicit pe tineri şi pe profesorii din universităţi, licee şi şcoli, care au continuat munca lor importantă, în ciuda greutăţilor. Felicitări celor din agricultură, care au reuşit să meargă mai departe, deşi rămaşi fără resurse şi încurajare. Felicit funcţionarii publici, diplomaţii, militarii, oamenii de artă, pentru stăruinţa lor de a-şi face datoria, deşi puternic încercaţi de lipsa banilor şi descurajaţi instituţional.
Sunt mâhnit pentru toate momentele prin care mamele, oamenii bătrâni şi cei bolnavi sunt nevoiţi să treacă.
România are nevoie de infrastructură şi de instituţii respectate. Agricultura nu este un domeniul al trecutului istoric, ci al viitorului. Şcoala este o piatră de temelie a societăţii. Universităţile răspund administrativ faţă de guvernare, dar au nevoie să fie libere din punct de vedere organizatoric şi ştiinţific.
Regina şi cu mine, alături de Familia noastră, am mers în oraşele şi comunele ţării, încurajând profesii, iniţiative, organizaţii şi instituţii. Am făcut în anul care se încheie multe vizite internaţionale, în care am susţinut interesele fundamentale ale României.
Suntem cu gândul la militarii români din teatrele de operaţii. Sunt mândru de sutele de mii de români aflaţi la lucru în străinătate pentru o viaţă mai bună şi mai demnă. Ei ajută mult familiile lor şi România.
Toate guvernele europene au acum greutăţi. Criza economică obligă la măsuri impopulare. Totuşi, există multe feluri de a micşora asprimea consecinţelor pentru populaţie. 2011 va fi poate ceva mai bun, dar vor exista dificultăţi, drept pentru care ţara trebuie să fie protejată. Sper ca anul viitor să aducă respect şi etică în instituţii, simţ al datoriei şi altruism în viaţa publică. Valorile şi competenţa ar trebui să fie criteriile noastre. Aveţi încredere în democraţie, în rostul instituţiilor publice şi în regulile lor!
In vechime, oamenii nu puneau mare pret pe numaratoarea zilelor din calendar, ci pe sarbatori.
Craciunul si Sfintele Pasti erau repere pentru trecerea timpului.
Felicitari pentru cei care s-au spovedit si sau impartasit cu Trupul si Sangele Domnului.
E bine sa ne intrebam de ce Hristos nu S-a nascut in rai, ci aici, pe pamant si abea a gasit loc...
A venit intre ai Sai si ai Sai nu L- au primit. Si nu stiu daca trebuie sa-L cautam prin hipermarketuri...
1. Prima colinda propun sa fie una a copiilor. A ajuns sa fie mai fascinant sa ascultam Stille nacht-uri si Jingle bells-uri in magazine. E prea obositor sa mai deschidem usa celor ce colinda. Si pe deasupra, sa tot ascultam aceleasi colinde.
2. Colindul cel mai frumos ramane in Maramures... Intrebare: cat ne mai preocupa astazi asemanarea firii noastre cu Hristos? Ne intereseaza porcul, vinul, evident bradul... nimic pentru curatirea sufletului?
3. Fluireas stravechi... Alergam de la servici bezmetici prin magazine si nu ma avem timp sa stam in genunchi la spovedanie. Uitam sa ne marturisim pacatele acum... dar ce vom face la judecata, atunci cum scapam?
4. Maestrii colindelor.. cine altii daca nu Madrigalii...
5. Colindatul, in esenta sa stare, este vestire a Nasterii lui Hristos iar colindatorii sunt purtatori de Dumnezeu... deci sunt ingerasi ... doar copii...
A trecut postul si nu am vorbit despre perioada sezatorilor care incepeau odata cuLasatul Secului de Craciun.
Femeile se adunau intr-o casa in serile zilelor lucratoare, unde se faceau deprinderi practice impreuna dar se si distrau.
Sambata si duminica nu se organizau sezatori.
Odata cu lasarea intunericului, ele porneau cu furca de tors catre casa in care avea loc sezatoarea. Daca aveau drept scop intrajutorarea, dupa sosirea tuturor invitatelor, acestora li se distribuia in mod egal cantitatea pe care o aveau de tors in acea noapte. Daca era doar un simplu prilej de intrunire comunitara, fiecare isi aducea de acasa ceea ce avea de tors. Se consumau boabe de proumb fiert, fructe uscate, alune, nuci.
Niciodata in sezatori nu se coseau camasi, aceasta operatie facandu-se in mod individual de catre fiecare gospodina sau tanara fata, in casa proprie.
Participantele faceau schimb de informatii si comentau evenimentele cele mai importante petrecute in propria comunitate sau in localitatile invecinate.
Apoi se rosteau ghicitori, zicale, proverbe, se canta sau se rosteau balade, cantece folclorice. In cadrul acesta institutionalizat, fetele erau integrate si consacrate in colectivitatea femeilor, incepand sa-si insuseasca, cu aceasta ocazie, deprinderi practice si spirituale.
Odată, pe creasta unui munte, creşteau trei copaci visând la lucrurile măreţe pe care le vor face.
Primul, privind la cerul înstelat, a spus:"Când voi creşte mare aş vrea să fiu transformat într-un cufăr care să ţină cele mai de preţ comori ale lumii."
Al doilea, privind curgerea cristalină a râurilor, a spus:"Când voi creşte aş vrea să fiu transformat într-o corabie puternică, să duc pe mare regi şi regine."
Al treilea copac privi spre satul din vale, admiră oamenii care lucrau şi spuse: "Eu nu vreau să părăsesc muntele acesta! Aş vrea să cresc atât de înalt încât oamenii, privind la mine, să se gândească la Dumnezeu."
Anii au trecut şi cei trei copaci au crescut. Într-o zi, nişte tăietori de lemne au urcat pe munte. Cei trei copaci au fost tăiaţi, purtând încă speranţa că visele lor măreţe se vor împlini.
Însă primul copac a fost făcut iesle pentru animale. În loc de aur şi diamante a fost umplut cu paie pentru animale.
Al doilea a fost dus într-un sat de pescari şi transformat într-o barcă de pescuit. Era prea mică pentru a putea naviga pe mări şi oceane, aşa că a fost lăsată pe lac, umplută de pescari cu peşti mirositori.
Al treilea copac a fost tăiat în două bucăţi şi lăsat într-un grajd pentru mulţi ani. Visul de a aminti de Dumnezeu părea că nu se va împlini niciodată.
Dar Povestea nu se sfârşeşte aici!
Au trecut multe zile şi multe nopţi şi cei trei copaci aproape că au uitat de visele lor.
Până într-o noapte, când un bărbat şi o femeie au aşezat în iesle un Prunc. Atunci primul copac a realizat că ţine cea mai mare comoară a lumii.
Într-o seară, mulţi ani mai târziu, barca făcută din cel de-al doilea copac mergea pe lac ducând un grup de oameni. Când o furtună puternică s-a abătut asupra lor, unul din ei a vorbit şi a liniştit vântul şi apa. Atunci copacul a înţeles că purta pe Regele cerurilor şi al pământului.
Apoi, într-o zi de vineri, Acelaşi Om care a potolit furtuna ducea o cruce făcută din cel de-al treilea copac. Urma să fie răstignit pe ea. Copacul s-a simţit nedreptăţit. Dar duminică dimineaţa, când soarele a răsărit şi când totul fremăta de bucurie, cel de-al treilea copac a înţeles că dragostea lui Dumnezeu a transformat totul şi că visele lor s-au împlinit.
Primul copac a ţinut în el cea mai de preţ comoară.
Al doilea copac a purtat în el pe Regele regilor.
Iar cel de-al treilea copac, făcut cruce, le amintea oamenilor de Dumnezeu.
“Adevăr zic vouă: De nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi precum pruncii, nu veţi intra în împărăţia cerurilor”. (Matei 18, 3)
Manastirea Banceni – sfant lacas de inchinaciune al romanilor din Ucraina. Dragostea poate trece in inimile noastre... frumos si adevarat: o viata dedicata dragostei, o viata dedicata lui Dumnezeu.
Intrebare: in cine isi pun acesti oameni nadejdea?
Iubire dezinteresata, sincera, lepadare de sine pentru celelate suflete... Acesti copii ne amintesc de ceea ce ne-a spusMantuitorul insusi a spus :"...Mila voiesc, iar nu jertfa!”
(Matei 9,13). De remarcat ca incearca sa se roage si in romaneste. Tot efortul este sustinut din mila crestinilor, a oamenilor simpli.
Sa vorbim deschis... Cati dintre noi tinem evidenta cartilor pe care le-am citit anul acesta? Sa fie una pe saptamana, una pe luna sau una... pe anul viitor?
Sa nu fiu malitios, am sa vorbesc despre mine. Din start imi iau scuza ca nu le-am consemnat. Cu toate astea nu imi amintesc un titlu de marca ...
Nu imi place sa citesc niciodata o singura carte, totusi acum, mai mult ca oricand, imi lipseste rabdarea. Insa niciodata nu am avut bucurie in suflet ca atunci cand citeam o carte grea si ajungeam la final. Asta se intmpla candva...
Acum simplitatea cuvintelor mele apasa peste esecul unui mod de viata ordonat.Dau din umeri fara mecanism de aparare... habar nu am incotro ma duce viata asta, dar raman in suflet cu cartile pe care le-am citit. Ele mi-au fost reper in toate analizele vietii mele! De cate ori nu m-au scos ele... cand trebuia sa scot numele meu prin propria piele.
Paris, cartierul Alley surprinsIarna in imagini sugestive deClaude Monet.
Pe blogul meu nu a nins deloc, desi zapada copilariei mele la bunici, parca ar fi fost Parisul din imagine...
Intre timp, anii s-au dus... M-am facut mare si a trebuit sa-mi mut visele copilariei cu zapada cu tot din curtea bunicii, in alta parte...
De data asta drumul de acasa pana la scoala desi era inghetat, macar strazile inzapezite erau totusi luminate. Si stiti unde mi-am mutat amintirile, nu departe... prin Montmartre.Voilà ici:
...din categoria inima-n fasii sa nu o neglijati sau mai bine va lipsiti, sa ascultam :
E deja Craciunulsi ma minunez ... ca nu am reusit sa inghit inca bucuria fulgilor... bucuria firii, sa imi plimb prin Copoul romantic, bocancii... si iata ca imi zic: "...e deja sfarsitul anului si ce am facut ?" Sa ascult piesa asta minunata pe care ar fi trebuit sa o gasesc macar prin septembrie, ca sa am vreme sa ma satur de ea. Acum odata cu sarbatorile, sa cada melancolia peste blogul asta, fara motiv...
Ma trezesc in dupa amiaza asta sa ascult o vioara... Nu stiu cat mi-a batut inima pentru o bucurie anume, atat de tare, in ultimul timp. E ridicol sa explic de ce. Probabil nu am chef sa beau alcool si dispretuiesc orice motiv ca sa fug de realitate. Probabil cand imi dau seama ca nu sunt indragostit de nimeni, e o stare reala de cumplit de egoism. Nu sunt indragostit nici macar de mine, nu ma intereseaza sa imi bronzez muschii, sa imi curat nervii, sa ma arunc turbat in fata oglinzilor ca sa vad cum ma imbrac... Nu va ganditi.. nu fac cadouri de craciun... Aluneca lent si aceasta schizofrenie de fatada...
Zilele astea mi-am propus sa gasesc utopice motivede bucurie.Eu sper macar gustul chocolatei sa ramana acelasi.
Pentru ca este Craciunul, pentru ca este tot mai trist si nu ma mai gandesc la asta, pentru ca nu am job, nici prietena... pentru ca nu stiu cum o sa trec si sesiunea asta la Farmacie... macar gustul chocolatei sa ramana la fel de bun...
Sincer sa fiu nu imi amintesc mai nimic despre sarbatorile de Craciun afara de, colindatul din copilarie si de impodobitul bradului. Intr-o Romania intunecata... era o sarbatoare sa vezi la geamurile blocurilor instalatiile... asa minunate... care impreuna cu zapada creionau o stare de poveste... Si taica meu spunea cand ma trezeam dimineata duminica la opt sa ascult teatru radiofonic pentru copii : "bucura-te de copilarie ca acum nu ai nici o grija!"
Si ca tot romanul.. ma astern curios la calculator si caut pe net un film. Bucuros gasesc... un site a lui Mos Craciun si dau la filme de Craciun 2010.
Am postat mai jos primele cinci mai erau inca vreo trei.. dar nici urma de Iisus...
Acum sunt eu nascut in comunism, da macar de Craciun astept si eu cu nerabdare sa se nasca Cineva... Practic noi serbam o nastere... Intreaga omenire serbeaza o nastere...
Vreau sa revin, insa, si sa priviti voi singuri:
1. The Nutcracker 3D
2. How To Train Your Dragon - Trailer - 2010
3. Alice in Wonderland New Extended Trailer [HD]
4. Jim Carreys A Christmas Carol Official Trailer
5. Toy Story 3: Trailer
Si povestile astea pot continua. Suspiciunea mea este ca nu se mai doreste sa ni se infatiseze Craciunul ca pe o sarbatoare a credintei crestine! De voie de nevoie, asistam la o repaganizare a societatii. Lectiile de morala si de dragoste crestina sunt toxice pentru copii? Este asa de grav daca ne iubim aproapele? Intr-o lumea slabatica arta.. parca vine din iad.
Intrebare: Care mai este functia Craciunului astazi?
Mai tine minte cineva ... Mistretul cu colti de argint a lui St. Augustin Doinas? M-am trezit si eu astazi utopic sa ma intreb... subitilitati... mister... despre mistertul satul de padurea coafata la tv... Naivul print din Levant cade rapus de propriul vis...
Ma surprind si pe mine cat de ipocrit si cat de naiv imi fac de lucru pe blogul meu, acum cand si copii de gradinita au unul. Cred ca nu am luat-o razna de tot. Nici macar nu povestesc prea multe. Postez diverse chestiuni aiuritoare... cu senzatia ca fac o treaba buna... pana cand o sa ma plictisesc ...
Pentru ca in decembrie lumea taie porcul m-am gandit sa imi dau cu parerea. Nu imi amintesc de un Craciun fara carne de porc. Totusi sarbatoarea Craciunului si taierea porcului sunt lucruri diferite, mi-am zis eu!
La fel ca anul trecut, dupa post... manacam porcii... care ii mai gasim prin curtea noastra sau a altora. Poate fi bine... inca... daca este sa analizez urmatorul videoclip... Exista in America o firma Monsantocare detine monopolul mondial asupra OMG-urilor (Organismele Modificate Genetic).Urmariti va rog:
Nu imi amintesc de sarbatorile de Craciun sa fi fost candva incantat, afara de copilarie! E un lucru strain de mine... sa ma bucur... de craciun sau de revelion... Numai maicamea munceste in fiecare an... Tacamiu se lauda cu bradul lui, ce mare afacere a mai facut, mai afuma un carnat...mai bea o tuica.
Pana adorm stau cu nasul in televizor... sau pe mess. Mai vad o stire despre handbal ca fetele noastre au castigat o medalie de bronz sau un umor de duzina. Si uite asa... sa vina sarbatorile si sa treaca!
Nu este chiar dorinta mea sa scriu despre mine pe aici si sa plictisesc lumea... prefer sa postez ceva interesant care foloseste sau emotioneaza... "asa foaie verde." nu am ce prostii sa povestesc ...
Trebuia sa plec undeva peste hotare la o cunostinta... dar sincer... mi-e lehamite de drum.. si de orice!
Cand stiu ca sunt copii tristi... chiar nu ma pot bucura de nimic!
Nu am cunoscut-o personal pe Alexandra. Dar sunt sigur ca o voi cunoaste candva! Sper sa nu te supar Alexandra pentru gestul meu. Stiu ca ma vezi acum... Va rog intrati pe blogul ei sa vedeti singuri. Nu pot eu sa spun cuvinte!
blogul Alexandrei: http://blog.2230.ro/?p=187
- joi 16 decembrie 2010 - ultima postare - (ziua cand a plecat la Domnul )-"Buna dragii mei... daca cititi aceste randuri este pentru ca Dumnezeu a decis ca eu sa-i fiu alaturi...
Am inceput sa scriu pe acest blog din recunostinta pentru cei care, fara sa ma cunoasca, au decis sa fie alaturi de mine, atat moral cat si financiar... si am vrut sa le impartasesc din experienta traita si din lectiile invatate, si prin asta sa le multumesc pentru suportul acordat...
Daca am reusit sa transmit mesajul... acela caviata e cel mai pretios dar pe care-l primim si ca merita traita intens... si daca in momentele vesele sau triste o sa va amintiti acest mesaj... atunci inseamna ca, desi am pierdut batalia... n-am pierdut si razboiul... inseamna ca voi continua sa traiesc in amintirea voastra...
Imi doresc sa nu umbresc in nici un fel aceste sarbatori... si-mi doresc sa ma conduceti cu zambetul pe buze... pentru ca acest sfarsit nu e o pedeapsa... ci doar rasplata unei vieti traite frumos... pentru ca acest sfarsit e doar un nou inceput...
Va imbratisez cu drag!"
- Fragment din jurnalul ALEXANDREI - http://adriana-dardindar.blogspot.com/
sursa: http://blog.2230.ro/?m=201012
1 decembrie 2010: "...am invatat in acest an multe...am trait intens si am obsevat cu un usor regret ca lucrurile cu adevarat importante, ca familie, prieteni, si lucrurile simple care ne fac cu adevarat fericiti, le observam doar in momente extreme...cand sfarsitul isi face simtita prezenta...in goana dupa bani si cariera...uitam cu desavarsire ca la final totul se rezuma la a avea cu cine sa le imparti...ca fericirea ti-o gasesti mai repede in bratele celor iubiti...sot, mama sau prieteni...ca singuratatea din final...oricare ar fi el...e mai dulce cand o imparti cu cineva... Imi doresc ca fiecare dintre voi sa va gasiti fericirea in bratele celor iubiti...si sa primiti sarbatorile in suflet...va imbratisez cu drag..."
13 decembrie 2010: "...Dragi mei...probabil ati aflat ca sunt in spital...nu vreau sa va intristati...nu e momentul...simt ca ma lasa puterile, ca organismul meu nu mai vrea sa lupte....insa nu sunt inca pregatita sa-mi pierd speranta si credinta intr-o zi de maine mai buna...si nu vreau sa o pierdeti nici voi...Iuliana, Geanina, Anca, Natalia, Aglaita, Ingrid, va multumesc din suflet pentru mesaje....presupun ca nu mai sunt atat de bine, dar as vrea sa continuati sa ma pastrati alaturi de voi si sa credeti in mine...as vrea sa transmiteti gandurile voastre catre Dumenezu...si poate, impreuna, vom reusi sa-l facem sa asculte....si sa-mi daruiasca inca un Craciun fericit alaturi de cei dragi...si-mi mai doresc sa nu va intristati si sa continuati sa va bucurati de lucruri marunte alaturi de cei dragi....sa pretuiti viata mai presus ca orice...e tot ce conteaza!
Va imbratisez cu drag, Alexandra!"
fragmente preluate de pe blogul Alexandrei: http://blog.2230.ro/?p=187
"...Este semnificativ că singurul popor care a reuşit să-i învingă definitiv pe daci, care le-a ocupat şi colonizat ţara şi le-a impus limba a fost poporul roman; un popor al cărui mit genealogic s-a constituit în jurul lui Romulus şi Remus, copiii Zeului-Lup Marte, alăptaţi şi crescuţi de Lupoaica de pe Capitoliu. Rezultatul acestei cuceriri şi al acestei asimilări a fost naşterea poporului român. În perspectiva mitologică a istoriei, s-ar putea spune că acest popor s-a născut sub semnul Lupului, adică predestinat războaielor, invaziilor, şi emigrărilor. Lupul a apărut pentru a treia oară pe orizontul mitic al istoriei daco-romanilor şi a descendenţilor lor. Într-adevăr principatele române au fost întemeiate în urma marilor invazii ale lui Genghis-Han şi ale succesorilor săi. Or, mitul genealogic al genghis-hanizilor proclamă că strămoşul lor era un Lup cenuşiu care a coborît din Cer şi s-a unit cu o căprioară..."
(Mircea Eliade, De la Zalmoxis la Genghis-Han, traducere de Maria Ivănescu şi Cezar Ivănescu, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1980)
Sunt lucruri marunte pe care fiecare le facem in viata, unele stiute altele si cele mai multe nestiute de noi. Toate se aduna undeva, toate se stivuiesc intr-un suflet, in ceva. Sunt lucruri apreciate sau nu, laudate pentru orgoliu sau uitate... Dar cand lucram pentru Dumnezeu nimic nu rispim... doar cuvinte poate!
Mamele.. cred de multe ori ca munca lor nu se vede... De cate ori nu s-au intrebat daca merita sacrificiul? Daca conteaza ca se trezesc dimineata ca sa fie gata masa pentru familie ... si seara se culca ultima... tarziu, se intreaba "...oare m-a observat cineva astazi?"
Inevitabil... fiecare femeie devine invizibila pentru cei dragi. Si atunci se straduiesti mai mult... dar devine si mai invizibila. Asa cum bisericile lumii au autori necunoscuti... si ea prin educatia copiilor, prin armonia familiei aduce omenirii o jertfa de continuitate pentru Dumnezeu. Ea consturieste in tacere lumea intreaga!
S-a anuntat ca diavolul isi va pune uneltele de lucru de vinzare. Foarte punctual si organizat, in ziua anuntata sculele erau pregatite pentru inspectia publicului, si fiecare scula avea tichetul cu pretul respectiv. Oh, si erau acolo tot felul de lucruri scirboase si care sa iti produca repulsie: ura, invidia, gelozia, necredinta, minciuna, mindria...si taraba era plina de spurcaciuni. Asezata mai la o margine insa, era o unealta care avea o infatisare nevinovata dar care era foarte uzata ... si cu toate astea avea un pret foarte ridicat.
- Pot sa stiu numele acestei unelte, intreba un cumparator? - Oh...raspunse diavolul...asta este descurajarea...!!! - Si de ce ai pus un pret atit de ridicat? Mai intreba omul...mirat!
-Pentru ca nici una din celelalte unelte nu imi este atit de folositoare cit imi este deznadejdea.
Cu unealta asta pot patrunde inauntrul inimii oamenilor mai usor decit cu celelalte scule, si cu ea lucrez acolo unde niciuna din celelalte scule nu imi este de nici un folos...Odata ce patrund inauntru inimii, pot face ce vreau. Este tare uzata, ca o folosesc la aproape toata lumea... multi nici nu stiu ca imi apartine mie...
Dar pretul acestei scule a fost asa de ridicat ca nimeni n-a putut sa o cumpere. Este inca si astazi in mina diavolului care o foloseste de multe ori cu succes sa intre chiar si in inimile copiilor Lui Dumnezeu...
Sa daruim... ce nu avem. Lumea asta posibila, nu este a noastra! Sa o daruim cu drag... Daruind dragoste... automat avem si noi, daruind bucurie, automat primim, daruind pace ne umplem si noi... dar nu de la oameni, ci in suflet direct... de la Sursa Binelui! Daruind ce nu avem... primim si noi bucurie !
Sf. apostol Pavel "Trebuie sa ajutati pe cei slabi si sa va aduceti aminte de cuvintele Domnului Iisus, caci El a zis: Mai fericit este a da decat a lua." Faptele Apostolilor (20,35)
"...In adevar, dand peste fire, luam har peste har. Cel slab, prin urmare, sa rosteasca: da-mi, Doamne, cand sunt descumpanit si gol, vointa si nerusinare ca sa pot da din ceea ce nu am. Tu fa ca darul acesta al meu - paradoxal, absurd si indraznet - sa se intoarca asupra-mi prin mila Ta care socoteste intelepciunea oamenilor drept nebunie si adagiul "Nemo dat quod non habet" arama sunatoare si chimval zanganitor. Tu care ceri numai imposibilul si faptuiesti numai ce mintea omeneasca nu poate sa priceapa..."
Nicolae Steinhardt"Daruind vei dobandi"
miercuri, 15 decembrie 2010
“...Totdeuna am visat sa ma apuc de pictura pe care niciodata nu am pictat-o. Mereu am lasat pe altii... gasind ca eu nu sunt suficient de inzestrat... sa aduc lumii o culoare in plus. Totusi cand ma uit la acest om... nu stiu sa-mi potrivesc cuvintele...”
Esref Armagan este un pictor nevazator. Nu a vazut niciodata pentru ca s-a nascut orb! El demnostreaza ca nu are nevoie de ochi pentru a vedea lumea.
In varsta de 52 de ani, traieste in Turcia si este apreciat de lumea artistica drept unveritabil fenomen.
Nu talentul impresioneza... poate nici temele sale uluitoare... ci faptul ca desi nu a vazut niciodata un obiect... le deseneaza pe toate perfect, compunere in spatiu, culori, chiar si cu jocuri de umbre... Si felul in care aseaza lucrurile arata ca are o viziune clara asupra lucrurilor...
Cum se poate sa aiba cineva care nu vede, o viziunea clara asupra lumii, a culorilor? ...a bulversat toate cunostintele stiintifice de pana astazi!
INTREBARE:
Ce si-ar dori pictorul Esref Amagan?
“... cu siguranta si-ar dori sa fie apreciat pentru ceea ce picteaza si nu doar pentru ca este capabil sa picteze... pentru ca el chiar nu se simt o curiozitate! ”
Daca mai intereseaza pe cineva in felul acesta am ajuns noi crestini... Povestea sfintilor de mai jos se traduce ff simplu: Fericire Perpetua!
Vibia Perpetua a scris, cât timp a fost întemniţată, un jurnal cu toate cele ce li s-au întâmplat ei şi mucenicilor cu care a pătimit, fapte confirmate prin descoperirea unei bazilici construite în secolul al IV-lea la Cartagina (Basilica Majorum), inclusiv a insicriptiei funerare ridicate pe mormintele lor.
S-a întâmplat în timpul domniei lui Septimiu Sever (193-211), pe 7 martie 203, la Cartagina (nordul Africii). Vibia Perpetua, în vârstă de 22 de ani, era căsătorită şi tocmai născuse primul ei copil.
Sfintele Perpetua şi Felicitas, mărturisitoare ale dragostei pentru Hristos
„Am fost aruncaţi în temniţă şi m-au cuprins fiori de groază, deoarece niciodată nu am mai stat într-un întuneric atât de mare. Îngrămădiţi unii peste alţii, simţeam că ne sufocăm de căldură, pentru că soldaţilor nu le păsa de noi“
Toate aceste întâmplări ale mucenicilor au fost adunate într-o carte, „Istoria suferinţelor Perpetuei şi ale Felicitei“ („Passio Perpetuae et Felicitatis“). Bazată pe însemnările scrise ale Perpetuei, cât timp a fost întemniţată, şi completată mai apoi de Tertulian (155-220), cartea rămâne o mărturie vie a dragostei faţă de Mântuitorul Hristos. Sfintele Muceniţe Perpetua şi Felicitas sunt pomenite de Biserica noastră la 1 februarie.
